Ocupate cu punerea în siguranță a viitorului politic al premierului, instituțiile României își fac tot mai puțin timp pentru siguranța cetățeanului oarecare. Mai ales când cetățeanul e jurnalist și a încurcat, prin demascarea plagiatului din teza de doctorat, poate unicul plan făcut anul acesta la Cotroceni: ascensiunea lui Nicolae Ciucă până la vârful puterii.

Cazul Emiliei Șercan pune statul în fața imposibilității de a răspunde care a fost amestecul Poliției Române în încercarea de discreditare a unui jurnalist prin scurgerea pe internet a unor probe – fotografii private – dintr-un dosar penal. Dar, mai mult decât atât, pune instituțiile de forță în fața unei oglinzi în care se conturează deja un sistem gata oricând să-și înlăture adversarii.

Cum se traduce tăcerea la nivel înalt în contrast cu valul de solidaritate din societate, dar și cum pune „cultura militarizată” stăpânire pe instituțiile din România, explică în acest episod Mona Dîrțu, jurnalist și editor al articolelor Emiliei Șercan.

Câteva idei din acest episod:

Capitularea presei. „Ce vedem azi în jurul plagiatului lui Nicolae Ciucă e ca un fel de capitulare a presei care poate influența – de exemplu, televiziunile care au un impact mai mare decât un site de publicație independentă. E o capitulare în fața unei stări de fapt: că președintele Iohannis l-a impus pe Nicolae Ciucă premier, acum îl impune și ca șef al PNL și, potrivit observatorilor, intenționează să-l promoveze mai departe ca succesor al său la Cotroceni. Și în fața acestei stări de fapt în care cel acuzat de plagiat este ținut în brațe la Cotroceni avem un soi de subiect tabu, despre care nu vorbim – «Să o lăsăm pe Emilia Șercan să se bată singură, nu ne băgăm».”

Arhitectul noului Sistem. „Klaus Iohannis este arhitectul acestui sistem de putere care are o imagine spălată în Europa, dar are instituții capturate. Și, când vorbim de «capturat», hai să ne gândim puțin – dacă suprapunem structurile de putere cu rețelele de plagiatori, cu structurile militare obținem imaginea. Și în frunte este președintele Iohannis.”

Ciucă și Justiția. „În 2012, Victor Ponta s-a servit de instituții pentru a se salva. A făcut-o brutal și gălăgios. Nicolae Ciucă se folosește tot de instituții pentru a scăpa de un verdict de plagiat, dar o face discret și într-un alt context media. Se folosește de Justiție. În acești 10 ani, toți acești plagiatori s-au rafinat. Au văzut care este calea să nu mai devină ținte ale atenției publice și au mutat discuția din teritoriul academic în cel al Justiției. În cazul lui Nicolae Ciucă, avem în decurs de o lună două brațe ale Justiției care au blocat analiza tezei de doctorat.”

FOTO: INQUAM Photos/Octav Ganea

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener: Aqua Carpatica. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat de YouTube.

Cele mai recente