Trupul primului cetățean român ucis de coronavirus a fost repatriat fără ca autoritățile să știe nimic

  • După ce Ministerul de Externe le-a spus că repatrierea trupului neînsuflețit nu intră în atribuțiile sale, familia femeii decedate în Italia a hotărât să acționeze pe cont propriu. Autoritățile s-au trezit cu sicriul la graniță.

Pe 14 martie, Grupul de Comunicare Strategică de la București anunța printr-un comunicat: „Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma demersurilor Ambasadei Române la Roma și ale Consulatului General al României la Milano, autoritățile italiene au confirmat decesul unui cetățean român ca fiind cauzat de infecția cu COVID-19, pe fondul unor afecțiuni medicale pre-existente”.

Se confirma, astfel, primul caz în care un cetățean român murea în urma infectării cu coronavirus.

Cetățeanul din comunicat era Ileana Timiș, o femeie din orașul Borșa, județul Maramureș, care ar fi împlinit 80 de ani chiar în ziua decesului. Era pensionară și ajunsese în Italia în urmă cu câteva săptămâni, chiar înainte ca țara să intre în haosul provocat de coronavirus. Sora sa suferea de o boală incurabilă și a ales să meargă în Italia la tratament, într-o localitate de lângă Milano. Bolnava avea nevoie de însoțitor, așa că Ileana Timiș a hotărât să meargă cu ea.

La scurt timp după ce au ajuns în Italia, epidemia de coronavirus a început să capete proporții, iar Ileana Timiș a fost testată pozitiv. Starea ei s-a înrăutățit de la o zi la alta, iar pe 13 martie a încetat din viață. Cu două zile înainte murise și sora ei, din cauza bolii de care suferea deja. Cele două decese au produs un val de tristețe printre membrii familiei Timiș din Borșa, care au cerut ca trupurile să fie repatriate.

„Mama era o femeie cu credința lui Dumnezeu, voia să vină acasă. Așa că ne-am hotărât să facem măcar atât, să o aducem acasă, că ne-a născut și ne-a crescut”, spune Gavril Timiș, unul dintre cei patru copii ai Ilenei.

„În drum spre casă”

Familia a luat, săptămâna trecută, legătura cu Ambasada României la Roma, însă li s-a explicat că repatrierea trupului neînsuflețit nu intră în atribuțiile instituției. „Chiar domnul ambasador personal a vorbit cu cineva din familie și le-a transmis că eliberarea documentelor de transport intră în atribuțiile statului italian”, a declarat Andrei Țărnea, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe.

Cel mai probabil, autoritățile statului român s-au așteptat ca italienii să procedeze așa cum o fac în toate cazurile de deces provocate de coronavirus: cadavrele sunt înhumate rapid, fără familie și fără ceremonii.

Numai că statul italian, copleșit de propriile victime, a aprobat cererea de repatriere a familiei Timiș și le-a eliberat documentele de transport necesare. Fără să conștientizeze că e vorba de o situație specială și știind că statul român i-a transmis că nu se poate implica, Gavrilă Timiș a hotărât să acționeze de unul singur. Bărbatul a apelat la o firmă de pompe funebre din zonă: „Am vorbit săptămâna asta cu șoferul să meargă să le aducă, că am văzut că nimeni nu face nimic. Dumneavoastră nu ați face același lucru?”.

Șoferul a plecat luni spre Italia, fără să anunțe Direcția de Sănătate Publică sau vreo altă instituție de faptul că urmează să aducă în țară sicriul unui cetățean român decedat din cauza infecției cu coronavirus. Ieri, la ora 13.00, posta pe Facebook locația spitalului din Italia de unde a preluat sicriele celor două surori și mesajul „În drum spre casă”. Iar dimineață, la ora 3.30, posta că e deja la vama românească, dar „cu escorta lângă”. Fusese oprit de vameșii români de la punctul de frontieră Petea, luați prin surprindere.

„Toată lumea de la noi a fost surprinsă când a văzut transportul, dar șoferul avea toate documentele. Avea pașapoarte mortuare eliberate din Italia, proces-verbal și autorizație de transport”, a explicat Dan Buca, comunicatorul desemnat la nivelul județului Maramureș pe probleme legate de coronavirus.

Dricul a stat șase ore în vamă până când autoritățile s-au hotărât ce să facă. „S-a organizat un convoi special, cu echipaj de poliție și de jandarmi care să-l însoțească până la Borșa. Unul dintre sicrie, în care se găsea femeia decedată de coronavirus, era sigilat, a venit cu sigiliu la frontieră. Dar n-au anunțat pe nimeni dinainte că vin!”, ne-a declarat Radu Bud, prefectul județului Satu Mare.

Reprezentanții poliției de frontieră din Satu Mare spun că nu au avut ce să facă decât să-i permită șoferului de la firma de pompe funebre să intre în țară cu cele două sicrie. „Nu s-au modificat cu nimic condițiile de transport privind decedații, odată cu pandemia. Acuma, că una dintre doamnele decedate a avut coronavirus, asta este. Ea a fost transportată în toate condițiile prevăzute în lege”, ne-a transmis un reprezentant al Poliției de Frontieră din județ.

Pe șoferul de dric îl cheamă tot Gavrilă Timiș, ca pe fiul Ilenei, dar e doar o coincidență de nume. Când l-am contactat, era încă la volan, în drum către Borșa. „Eu am toate actele, de ce să anunț pe cineva?”, ne-a declarat.

„Toate vămile m-au lăsat să trec. Numai românii nu m-au lăsat, că cică trebuie făcută coloană oficială! Mi-au luat temperatură, tot. Nu trebuie să știe ei dinainte unde mă duc, eu am prezentat toate actele. Nu mi-e frică să duc sicriul, că e sigilat. Cum să nu mă lase să transport o persoană? Când lasă să treacă atâtea persoane care-s purtătoare de virus? Păi, persoana pe care o duc eu, care e de șapte zile într-un congelator, e purtătoare?”, ne-a mai spus șoferul dricului. Apoi a încheiat, scurt: „Eu acuma sunt în coloană oficială, nu mai pot vorbi…”.

Femeia a fost înhumată fără preot

La Borșa, vestea sosirii transportului special a creat însă vâlvă. Când a văzut postarea pusă pe Facebook de șofer, Sorin Timiș, primarul din Borșa, a pus imediat mâna pe telefon: „Am vorbit un pic cu el: Măi, omule, dar n-ai anunțat că vii! S-au trezit ăia în vamă cu tine și ai blocat frontiera de la Petea de azi noapte până la ora 12. Șoferul ăsta se consideră că e transportator, adică nu se supune regulilor celor care fac turism sau vin acasă. El a făcut transportul ăsta fără să anunțe autoritățile române. Cred că aici trebuia o discuție între ministerul de externe român și cel italian, care să nu permită repatrierea lor”.

Transportul a ajuns la Borșa în această seară, escortat de poliție și de jandarmi direct la cimitir. Trupurile celor două femei, dintre care una decedată din cauza infecției cu coronavirus, au fost înhumate în procedură de urgență, fără preot și doar în prezența a doi dintre copiii Ilenei Timiș. Unul dintre ei, Gavrilă Timiș, a spus că a trebuit să stea la distanță, pentru a nu încălca regulile de biosecuritate.

Dricul urmează să fie dezinfectat, iar șoferul a fost băgat în carantină.

 
SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.

Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională: „Ești redusă la funcția ta de a face copii și de a produce plăcere”

Interviuri realizate de Recorder cu 16 politiciene, dar și hotărâri de instanță sau ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), arată că sexualitatea reprezintă tema cel mai des folosită în atacurile la adresa femeilor din politica românească: referințe la viol, la promiscuitate, la folosirea sexului pentru a obține o funcție, la infidelitate. Scopul e să le umilească și să le distrugă reputația.