Turul de forță al lui Liviu Dragnea
Se împlinește, în această duminică, un an de la victoria lui Dragnea în alegeri și România trebuie să voteze și astăzi, în piețele lăsate libere de scrâncioburile Sărbătorilor de Iarnă, cu sau fără Dragnea.
Cu excepția anilor lui Emil Constantinescu, când România a trecut printr-un interimat al ridicolului, e greu de găsit o perioadă postdecembristă când actul de guvernare nu a fost și un act de mitomanie calificată.
S-ar putea spune că, în sens moral, din 1990 încoace, fiecare mandat politic s-a încheiat nu când deținătorul puterii și-a dus la bun sfârșit planurile pentru care fusese votat, ci când minciunile cu care a câștigat alegerile și-au epuizat forța de a spăla creiere.
Ultimii trei oameni care au deținut puterea într-o cantitate strivitoare în România au câștigat-o și au păstrat-o, la rândul lor, printr-un exercițiu hipnotic de minciună în masă.
Ultimii trei mincinoși în masă – cu psihologii, scopuri și înzestrări intelectuale diferite, dar cu același tip întunecat de forță interioară – sunt Traian Băsescu, Victor Ponta și Liviu Dragnea.
Fiecare a stăpânit arta prestidigitației de a nega realitatea la un nivel organic – de a minți cu o convingere care face ca neadevărul să capete corp și să se substituie, pasager, evidențelor – dar e de remarcat că nici primul, nici al doilea nu au avut îndrăzneala de a minți atât de grav, atât de mult și într-un timp atât de scurt precum Liviu Dragnea.
Ceea ce face Liviu Dragnea de douăsprezece luni încoace este un tur de forță al mitomaniei.
Fantasmagoria „Programului de Guvernare al PSD”, fotografiile din sala de mese a lui Trump, lansarea, după căderea serii, a bombei atomice OUG 13, teatrul ignoranței sale față de seismul pe care tocmai îl provocase, contramanifestația, cu semnături pe tabel, de la poarta Palatului Cotroceni, infestarea cu sute de incapabili a funcțiilor cheie din aparatul de stat, masacrarea legilor integrității, malignizarea lentă a deciziilor Curții Constituționale, puciul organizat pe genunchi împotriva propriului guvern, evaluarea miniștrilor de către un ins îmbogățit în intimitatea nocturnă a cimitirelor, reînvestirea unui cabinet compus din aceleași marionete și aceiași gnomi, farsa fiscală botezată mărire de salarii, scopirea legilor din domeniul justiției, explicațiile aruncate în scandalul furtului meandrelor Dunării, inventarea unei rivalități personale cu multinaționalele, cu Soros, cu „Statul Paralel” și toate celelalte – care ar face ca această frază să nu se mai termine – sunt un concentrat de falsuri pe care, în ultimii zece-cincisprezece ani, nimeni nu a mai avut tupeul să îl administreze publicului larg.
Și tocmai pentru că nimeni nu a mai încercat acest experiment – nu în epoca de azi, a instantaneității informațiilor – mai rămâne doar de văzut cum reacționează la această supradoză de minciuni marea masă a populației, cea în fruntea căreia Dragnea s-a așezat de un an de zile, prezentându-i, cu nonșalanță, toată realitatea lumii întoarsă pe dos.
Nu mai e loc de analize politice în mascarada delirantă pusă la cale de acest ștab născut din sărăcia lucie a Câmpiei Române.
Demonstrațiile factuale, conversația doctă, împinse pe teritoriul justiției și al economiei, sunt ca muzica de orchestră de pe puntea transformată în catafalc a Titanicului.
Totul este redus astăzi la dimensiunile unui joc psihologic între un maestru al diversiunii, cu o biografie grea de fărădelegi și un apetit organic pentru dictatură, și o populație anesteziată de rutina totuși precară a libertății, preponderent incultă, adesea comodă, insuficient înzestrată cu orgoliu și cu memorie.
Va reuși acest sociopat cu stea în frunte să își ducă până la capăt numărul de hipnoză, să înghită ca un piton gigantic toată populația țării sale și să o scuipe într-un alt timp istoric sau România, trezită din transă, îi va rezista și îl va readuce, treptat, la dimensiunile sale firești, de Ostap Bender de provincie, ieșit la rampă din fuioarele de fum ale tranziției?
Astăzi seară, în piețele rămase neocupate de mesele cu slănină și turtă dulce ale Crăciunului, se va răspunde la această întrebare.
