Pe 24 februarie 2022, la ora 4 dimineața, Federația Rusă a invadat Ucraina, declanșând o criză umanitară fără precedent. Peste 8 milioane de oameni au plecat din țară pentru a-și salva viața. Numai prin România au intrat 3,5 milioane de refugiați ucraineni, din care aproximativ 100.000 au ales să rămână aici.

Dacă nu ești prins direct în tăvălugul războiului, este aproape imposibil de înțeles prin ce au trecut și încă mai trec acești oameni. Majoritatea sunt mame cu copii, care și-au lăsat în urmă părinții, soții, casele, locurile în care s-au născut. Indiferent de cât ajutor au primit, acești oameni nu reușesc să scuture frica și deznădejdea pe care le-au simțit din prima zi de război.

Și fiecare zi din ultimul an s-a împărțit între două gânduri: „Să rămân în România, departe de război?” sau „Să mă întorc acasă, ca să lupt alături de familia mea?”.

Asta e ce a simțit și Anastasiia Konovalova, o tânără profesoară de limba engleză din Odesa care s-a refugiat în România în urmă cu un an.

Teama de război și dorința de a-i salva viața fiului ei au făcut-o să părăsească Ucraina la doar două săptămâni de la izbucnirea conflictului. Tot frica – de data asta pentru viitorul Ucrainei – e cea care a împins-o să nu se resemneze și să facă toate eforturile ca să pună bazele unei școli pentru copiii ucraineni, la București. Și tot frica  – pentru cei lăsați în urmă, acasă – este cea care a însoțit-o pe Anastasiia la fiecare notificare primită pe telefon când în Ucraina suna alarma antiaeriană.

În ultimele 12 luni, am încercat să surprindem momentele importante din viața Anastasiiei în România. A fost un an plin de neliniște, dar și plin de speranță.