Vedere de la Mondialul rusesc

406
Rusia a investit sume uriașe de bani în construirea și modernizarea unor stadioane care să găzduiască Mondialul FOTO: Facebook/FIFA World Cup

În ultimii ani, Rusia a ocupat Crimeea, a sfâșiat Ucraina într-un război care nu se mai încheie, are front deschis în Orientul Mijlociu, nu și-a rezolvat Cecenia și nici Transnistria, o dată la zece ani tancurile rusești se plimbă prin Georgia, ziariștii incomozi primesc glonț în cap, fostele glorii cu apetit pentru libertate (Kasparaov, șahistul) nu mai pot să dea prin Moscova fără să riște gulagul de tip nou, liderii opoziției ajung, în cel mai fericit caz, în pușcărie (dar, de obicei, în sicriu), spionii de peste hotare suferă morți subite, scriitorii nedoriți de regim nu au nici ei zile multe, Putin câștigă alegerile fără nicio problemă și, în tot acest timp, mai este în plină desfășurare și un Mondial de fotbal.

A vrut Putin să-și cumpere un Munchen 1936? L-a costat peste unsprezece miliarde de dolari americani. Nu e mult, dar nu e nici nici puțin, când rubla suferă, ești sub sancțiuni economice și statul bunăstării promis de țarul de la Kremlin scârțâie.

Văzută de departe, Rusia e în teribile convulsii interne, abia s-a făcut anul de când a sărit în aer metroul din Sankt Petersburg, totodată americanii se plâng că le-au virusat rusnacii alegerile, s-a extins propaganda rusă în tot estul Europei, se face o campanie asiduuă în contra ideilor vestice și s-a revigorat pan-ortodoxia. O simțim și la București.

E regimul lui Putin un despotism luminat sau pur și simplu încă o dictatură sângeroasă, singura formă de organizare care poate rezulta din organizarea piramidală a puterii de la răsărit?

Toma Necredinciosul la Moscova și Sankt Petersburg

Ziarist, port genele lui Toma Necredinciosul. Nu cred până nu văd cu ochii mei. Reporter, am intrat acum doi ani în Moscova, m-am întors în acest an la Sankt Petersburg, pentru Mondial.

Strict fotbalistic, Mondialul arată că superstarurile globale sunt obosite și nu au niciun chef de o întrecere inter-țări (care era avangardă acum un secol, care e conservatorism redutabil acum), că tinerii fotbaliști ai zilelor noastre sunt la genunchiul celor de odinioară și că în general lumea întreagă e o petardă ambalată în marketing.

Iată: după ce Brazilia s-a chinuit să învingă Costa Rica (cu două goluri marcate în prelungiri), Pelé a pus lucrurile la punct. Legenda care a ajuns la Sankt Petersburg e următoarea: întrebat dacă naționala de pe vremea lui ar fi învins Costa Rica, el (triplu campion mondial) a răspuns că bineînțeles. Întrebat cu ce scor, a răspuns 1-0. Doar cu atât? s-au minunat reporterii. Păi, da, că avem înspre optzeci de ani încolo, a sintetizat cel mai mare fotbalist din istoria celei mai titrate naționale de fotbal.

Strict fotbalistic, echipele care au arătat cel mai bine au fost Belgia, Croația și Portugalia lui Cristiano Ronaldo. Dar ele nu au câștigat niciodată un Mondial. E timpul lor? Apoi, e timpul să nu uităm că rușii au organizat această întrecere nu doar ca să o organizeze, ci – firește – ca să o câștige.

Să nu uităm.

Oamenii din Petersburg

Oamenii. Oamenii din Sankt Petersburg privesc spre oamenii din Moscova cu superioritatea nobilului față de țăran. Ei cred că istoria lor e mai înaltă, că au o cultură mai solidă, că au școli mai bune, maniere mai elegante.

Sankt Petersburg este capitala istorică a Imperiului Țarist. Sankt Petersburg e orașul lui Gogol, Sankt Petersburg e orașul lui Dostoievski (născut la Moscova și ajuns la Petrograd, într-un traseu firesc pentru secolul XIX).

Dinspre România se crede îndeobște că Putin continuă Rusia Sovietică. Nu e adevărat. Putin continuă Imperiul Țarist. Și Putin e din Sankt Petersburg.

Orașul e copleșitor, de dimensiuni care nu sunt făcute pe măsura oamenilor. Metroul din Petersburg este un miracol al ignineriei. Călătoresc alături de un prieten inginer care nu încetează să se minuneze până și de sistemul de ventilație al metroului petersburghez. Și el credea că Rusia e o țară subdezvoltată.

Cel mai mare stat al lumii care nu reușește să dea un PIB mai mare decât New York-ul…

Cel mai mare stat din lume care stă pe niște resurse enorme și o mare de injustiție…

Cel mai mare stat din lume în care – se spune – doar 20% dintre oamenii din câmpul muncii sunt cu adevărat activi în câmpul muncii, restul bugetărind prin tradiționalele sinecuri…

Când trebuie să dovedești că nu ești cămilă

Evgheni Vodolazkin, scriitorul, era de părere că Rusia e o țară atât de atinsă de mania birocrației încât trebuie să demonstrezi în fiecare zi că nu ești cămilă. Evgheni Vodolazkin are dreptate. Bine, deci, că ești român și ai tot timpul pregătit un dosar cu șină cu adeverință ștampilată care să ateste că nu ești cămilă.

Fără să fie cămile, oamenii din Sankt Petersburg, deși se simt superiori în imaginarul colectiv, nu sunt ca oamenii din Moscova. Moscova e o metropolă.

Petersburgul e glorios și provincial. O babușkă vinde pătrunjel pe marginea drumului, se cară încoace și încolo plase de rafie, nu se zâmbește și plouă mereu, nopțile sunt albe, iar carnavalul lipsește.

Neva în nopțile albe ale Sankt Petersburgului

Am văzut trei campionate europene de fotbal și două ediții ale Jocurilor Olimpice. Pretutindeni, spectacol. În Petersburg, spectacolul e adus de brazilieni, de egipteni, de costaricani, de mexicani.

E adevărat, sâmbătă seara, tinerii din Petersburg ocupă Nevski Prospekt și cântă balade rusești la chitară, există însă ceva care nu se vede, dar se simte. Plutește ceva, ca umbra unui munte, peste bucuria lor.

Moscova 1980  și rănile nevindecate

Rusia 2018 nu mai e Moscova 1980. Jocurile Olimpice au fost atunci boicotate din rațiuni politice, atât dinspre China, cât și dinspre America. Cu toate acestea, Olimpiada moscovită, chemată să arate puterea Uniunii Sovietice (care se afla, de facto, în agonie), a rămas ca o traumă în mentalul rusesc.

Dinspre Duma de Stat s-a auzit la începutul lunii această rugăminte fierbinte către rusoaice: nu faceți amor cu străini, fiindcă străinii vor pleca și nu vă vor crește copiii!

Nu e doar un rasism de stat aici, e mai mult: e trauma generației Moscova 1980. Atunci, s-a întâmplat.

Fiind totuși 2018 și mijloacele de a preveni sarcinile nedorite fiind altele decât în 1980 (când Moscova nu credea în lacrimi), spre cinstea lor rusoaicele au sabotat autoritățile și s-au întreținut cu străinii. Astfel de cupluri, rusoaică-străin, sunt vizibile la tot pasul în fostul Leningrad.

Și va trece și Mondialul, și va trece probabil și focul iubirilor din vara rusească, și Rusia va rămâne tot sub Putin, și atunci ce va fi?

Epilog

Oamenii. Din nou oamenii din Petersburg. Nu sunt nici oamenii din Moscova, 1980, nu sunt nici oamenii din Munchen, 1936. Ei nu sunt conduși de ură. Totodată, societatea rusească nu stă să dea în clocot (erau mai multe tensiuni palpabile în Franța, în 2016, decât în Rusia, în 2018). Au doar acea tristețe greu de explicat, care apare pe chipurile oamenilor când își dau libertatea pe altceva, într-un târg pe care nici nu mai știu când îl fac.

Mondialul rusesc a fost gândit ca o graniță, Mondialul rusesc a fost gândit ca să schimbe lumea.

Dar n-o va schimba.

Comentarii