VIDEO Anti-miorița. Balada ciobanilor care au redescoperit omenia

Ciobanul Călin Naiță din Șura Mică (Sibiu) a primit o donație cât o turmă de oi FOTO: Recorder

Când un cioban dă din oile lui pentru a-l ajuta pe altul care și-a pierdut avuția peste noapte, s-ar putea ca asta să însemne mai mult decât un gest banal de omenie. Solidaritatea oamenilor simpli e cel mai sigur semn că o societate nu și-a pierdut, definitiv, reperele.

Mai mulți oieri din diverse județe ale țării și-au unit forțele și au donat peste 50 de capete pentru a-i reface turma unui cioban din zona Sibiului care își pierduse oile în urma unui incendiu: „Noi, dacă rămânem fără o oaie, nu se cunoaşte. Dar la el s-au adunat şi uite că l-am ajutat să-și revină”.

Pentru că astfel de povești merită să fie cunoscute, Recorder derulează campania „Redescoperă binele”, un proiect susținut de Timișoreana în care vă arătăm cât de importante sunt gesturile mici făcute din toată inima.


Nimănui nu i-a venit să creadă necazul care a venit peste ciobanul Călin Naiţă. Tot satul îl ştia de om vrednic. Îşi vedea de mioarele lui de dimineaţa până seara şi spera că va ajunge, cum spune şi cântecul, un ciobănaş cu 300 de oi. Adunase deja 120 de capete, nu mai avea mult. Se bizuia pe animale când spunea că va termina curând lucrul la casă, c-o să-şi ţină fiica în facultate, avea multe de făcut. Nu-i era uşor, dar îi plăcea. Îl încercase destul viaţa până acum, iar acum parcă începeau să se mai aşeze un pic lucrurile.

Dar necazul tot nu l-a ocolit. În noaptea aia de sfârşit de martie, când a văzut-o pe Letiţia, fiica lui, alergând îngrozită încolo şi-ncoace şi alarmându-l că arde la oi, ciobanul a simţit ceva ce n-a mai simţit niciodată: s-a simţit neputincios. Saivanul în care-şi ţinea animalele era cuprins de flăcări, iar animalele – blocate înăuntru. În câteva minute, focul i-a luat tot. Au rămas nişte bârne fumegânde şi câteva animale pe care a reuşit să le scoată din flăcări. Asta e tot ce i-a rămas.

Acum, stă în mijlocul saivanei şi ridică din umeri, mai mult absent. „S-au speriat, nici nu strigau. S-au strâns toate aici şi aici au murit“. Zice că le vede în continuare tot acolo, adunate una-ntr-alta în lumina vâlvătăii. Habar n-are ce-a aprins scânteie în încăperea animalelor, dar, şi dac-ar fi ştiut, ce putea să mai facă acum? Să ceară ajutor n-avea cui, iar mioarele n-avea nimeni cum să i le dea înapoi. Rămăsese singur.

Totul avea să se schimbe, însă, în câteva zile, după ce vestea despre drama sa a ajuns, din vorbă în vorbă, la toţi ciobanii din regiune. Oamenii au fost mişcaţi de suferinţa lui Naiţă şi s-au mobilizat imediat să-l ajute: au hotărât să pună toţi umărul, să-i refacă ghinionistului efectivul de animale. Să dea fiecare cât are şi cât îl lasă inima. În câteva ore, s-au adunat 52 de capete. O oaie de la unul, doi mieluşei de la altul şi tot aşa. Unul i-a asigurat furajele, altul s-a ocupat de transport.

„Suntem oameni buni, oameni normali“
„E păcat de Dumnezeu să vezi un om necăjit şi să nu-i întinzi o mână de ajutor. Nu spune nimeni că trebuie să faci lucruri măreţe. Dar puţin cu puţin se adună“, explică femeia care i-a adus animalele acasă. „Se mobilizează oamenii pentru orice probleme sunt. N-avem noi, românii, inimă aşa rea. Întotdeauna ne-am ajutat la necaz. Suntem oameni buni, oameni normali“, zice şi Toma Vulcan, unul dintre donatori. Până şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, i-a trimis bărbatului un berbec.

I-au dat lacrimile ciobanului când a văzut aşa multă lume care-i sare-n ajutor. De data asta, Călin Naiţă simţea că nu mai era singur.

Oieritul n-a fost niciodată o ocupaţie care-i aduce pe oameni împreună – şi nu e nevoie de nicio Mioriţă ca să confirme acest lucru. Când sunt singuri pe munte, iar cele mai apropiate fiinţe sunt oile şi câinii de pază, numai la empatie şi la omenie nu se gândesc ciobanii. Dar cazul oierului Naiţă i-a făcut pe aceştia să se întrebe exact aşa: ce-ar fi fost dacă mi s-ar fi îmtâmplat mie? Şi toţi s-au văzut ca în oglindă în povestea acestui cioban necăjit.Greutăţile ciobanului Naiţă
Călin Naiţă are 43 de ani şi locuieşte în comuna Şura Mică din judeţul Sibiu. În ultimii 10 ani, s-a ocupat numai de creşterea animalelor, aşa că mioarele ajunseseră singura sa sursă de venit. Nu-i era uşor, că e muncă multă la oi, dar le iubea şi muncea de drag. De când îl ştie satul, nu i s-a prăpădit nicio mioară, nici de trăznet, nici răpusă de vreo sălbăticiune. A avut ciobanul grijă de ele.

Nu-şi aminteşte când a plecat ultima oară mai mult de o zi-două de-acasă altundeva decât la păşune. Dar acesta nu e un regret, omul a acceptat cu bucurie că-şi va duce viaţa în funcţie de nevoile animalelor, nu ale sale. Călin Naiţă a făcut această alegere după o vreme lungă în care a muncit departe de casă, tocmai în Spania. Chiar în perioada în care fiica lui făcea primii paşi, spunea primele cuvinte, mergea pentru prima oară la grădiniţă sau la şcoală. O vedea doar în vacanţe şi în concedii. Şapte ani a muncit Naiţă pe şantierele andaluze.

Când s-a întors, şi-a jurat că nu mai pleacă niciodată din mijlocul familiei. Aşa că a hotărât să ducă mai departe pasiunea pentru animale a tatălui său. „De când m-am născut, la noi a fost mereu curtea plină cu animale. Şi pe vremea lui Ceauşescu aveam, nu numai acum. Noi iubim animalele“, spune ciobanul. Aşa că s-a apucat să-şi construiască stână şi să adune, de la an la an, mai multe animale în bătătură. A avut cireadă de vaci, turme de oi, a crescut porci, a făcut de toate. Îşi iubea bogaţia, căci o adunase cu trudă.

Toţi anii aceştia îi treceau lui Naiţă prin faţa ochilor atunci când alerga de colo-colo, ca să salveze ce se mai putea salva din incendiu. Nicio clipă nu se aştepta Naiţă la acest deznodământ anti-mioritic. Dar uite că, uneori, bunăvoinţa oamenilor e suficientă pentru un nou început.

„Îţi creşte inima şi ţie, îi faci şi omului un bine“
Cel mai aproape de Naiţă au fost ciobanii din judeţ, de la care a primit cam jumătate dintre animalele pe care le are acum. Le-a fost şi uşor oamenilor, că sunt organizaţi într-o asociaţie de oieri, EcoMioriţa, şi au putut să se coordoneze. „Ne-am mobilizat cu toţii. Noi, dacă rămânem fără o oaie, nu se cunoaşte. Dar la el s-au adunat şi, uite, aproape a făcut animalele la loc. Şi-a revenit omul. Dacă era lăsat baltă, cu ce mai trăia?“, explică Florin Dragomir (foto dreapta), şeful grupului de producători EcoMioriţa

Toma Vulcan (foto stânga), donator şi el, preferă să nu vadă nimic deosebit în gestul lui şi al celorlalţi ciobani. Zice că oamenii din zona asta au fost mereu dispuşi să ajute comunitatea: de pildă, dacă unul are probleme cu un animal și e nevoit să-l sacrifice, atunci fiecare consătean cumpără un kilogram de carne de la el, ca să-l ajute. Dacă unuia îi arde casa, a doua zi, sigur, sigur e cineva care face colectă în sat. „Ne-am mobilizat cu toţii! Păi, cum poţi să treci pe lângă un om, să-l vezi la necaz şi şi să-l laşi acolo? Normal că te opreşti şi-l ajuţi; îl ajuţi cu ce poţi. Îţi creşte inima şi ţie, îi faci şi omului un bine“, spune Toma Vulcan.

Cei doi speră că junii care le vin din urmă vor proceda la fel. „Dacă e rânduit bine, şi tineretul va lua exemplul nostru şi-şi va da seama că aşa trebuie procedat în mod normal. Nu e un lucru special ce-am făcut noi“, zice Florin Dragomir.

Cu ajutorul primit, Călin Naiţă speră că nu-i va lua mai mult de doi ani să-şi refacă efectivul de animale. Dar, pe lângă oile primite, ciobanul a mai câştigat ceva: oamenii pe care i-a întâlnit în această perioadă i-au redat speranţa că, pentru el, încă nu e totul pierdut. L-au ajutat să poată merge mai departe.


Acest articol face parte din campania „Redescoperă binele”, realizată cu sprijinul Timișoreana. Cu prilejul aniversării a 300 de ani, Timișoreana cinstește faptele bune care ne dau încredere în viitor.


Comentarii