Chirurgia umărului - pasiunea medicului Marius Scarlat - l-a adus să opereze din nou în România.

Puțin a lipsit ca medicul chirurg ortoped Marius Scarlat să fie ofițer al Armatei Române. Urma cursurile unui liceu militar, se pregătea să o ia pe urmele tatălui său, ofițer de carieră, când a realizat că i se deschide o altă cale. Avea un vecin doctor. „Un om adorabil”. Mereu îmbrăcat la cămașă, devreme acasă, „se ocupa bine de copiii lui”. „Și m-am gândit să dau la Medicină. Credeam că așa voi avea timp să stau mai mult cu familia, pentru că tata era mereu plecat în aplicație, ne vedeam mai mult în weekend-uri. Ei, nu a fost chiar așa… E o viață de muncă. Și orice meserie, dacă o faci bine, îți cere foarte multă muncă”, spune doctorul Marius Scarlat. A intrat de la 18 ani, din anul I de facultate, în domeniul chirurgiei.

„Asistentul nostru universitar era ortoped. Am făcut disecție și mi-a zis: «Văd că ești atent la structuri, cred că ar trebui să faci asta. Vino cu mine la spital să mă ajuți»”. Pasiunea pentru chirurgie l-a prins atât de tare că, de atunci, medicul Marius Scarlat muncește aproape non-stop.

„Mai mult muncă decât talent”

Unii ar zice că e inuman să lucrezi în felul ăsta. Doctorul Marius Scarlat depune eforturi uriașe ca să se perfecționeze continuu și să fie printre cei mai buni. Citește tot ce e nou în domeniu. A publicat peste 24 de articole științifice, în publicații importante. Face naveta între două sisteme medicale, operează atât în Franța, la o clinică din Toulon, pe care o și conduce, dar și în România, la Spitalul de Ortopedie și Chirurgie Plastică MedLife, unde pune bazele unui „Centru de excelență în chirurgia umărului”.

Este recunoscut ca unul dintre cei mai buni specialiști în aceste proceduri. A lucrat în Franța, dar și în SUA. Operează peste 300 de pacienți pe an. Conduce board-ul uneia dintre cele mai mari publicații științifice din domeniu, „International Orthopaedics”. Practic, dacă se aude de vreo inovație în domeniul Ortopediei oriunde pe planetă, sunt șanse foarte mari ca doctorul Marius Scarlat, un român plecat din țară în 1991, să fie cel care și-a dat acordul că descoperirea merită atenție.

Dar, până la urmă, după atâta trudă, a meritat? Cu un zâmbet amar, chirurgul Marius Scarlat spune simplu doar că nu a fost ușor. „Dar dacă în viață faci numai ce e ușor…”.

„Eu cred că e mai mult muncă decât talent. Dacă ești militar, trebuie să practici și gândirea militară și specialitatea ta. Dacă ești chirurg, trebuie să înveți multe ore și să stai multe ore în sală, ca să fii un bun profesionist. Este ca la muzică. Toată lumea poate să învețe să citească notele. Toată lumea poate să învețe să interpreteze o partitură. Dar sunt foarte puțini cei care ajung să compună”, spune medicul Marius Scarlat.

„Partitura” dintr-o intervenție ortopedică

Ortopedia îl fascinează și astăzi, la peste 30 de ani de când a intrat prima oară în sala de operații, pentru că e o muncă de multă finețe. „Sunt o grămadă de elemente anatomice acolo care inițial pare că fac parte din peisaj. Dar, de fapt, fiecare parte din peisaj poate să strice tabloul”, spune doctorul Marius Scarlat.

Acum un ortoped de top nu mai taie pacienții cu incizii adânci. Nu mai deschide mecanic corpul, făcând recuperarea o corvoadă. Astăzi se lucrează modern, cu tehnologii minim-invazive. Și, practic, după o astfel de intervenție ortopedică, pacientul poate pleca pe picioarele lui chiar a doua zi după operație.

„Eu am făcut mult sport, am făcut înot și polo și cred așa: corpul uman e foarte frumos, e o mașină excepțională. Fiecare articulație are o logică de funcționare. Și dacă vrei să repari o articulație care nu funcționează, devine pasionant. Trebuie să fii capabil să repari element cu element sau să să faci chirurgie de reconstrucție, să repari totul. Și pe măsură ce interpretezi aceste «partituri», începi să devii bun și apoi începi să «compui». Dar e nevoie de foarte multe ore de muncă, de foarte multe ore petrecute în sală”.

Orele petrecute în sală… Asta e de fapt lecția centrală pe care specialistul o tot repetă, ca un laitmotiv.

Doctorul Marius Scarlat și-a întărit convingerea că timpul petrecut în sala de operații face diferența între un chirurg de excepție și unul oarecare, după ce a citit „Excepționalii. Povestea succesului”, cartea lui Malcolm Gladwell, în care autorul american stipula celebra lui teorie cu cele 10.000 de ore de practică necesare ca să ai succes în orice domeniu.

„Gladwell vorbea despre Beatles, despre anumite succese de carieră și explica că punctul comun al acestor succese de carieră era numărul de ore de muncă. Și a făcut el acest calcul, 10.000 de ore ca să devii bun… 10.000 de ore în sala de operație sunt multe operații. Dar probabil că eu le-am făcut deja acum 15 ani”, e convins chirurgul Marius Scarlat. Și mai e convins de ceva: că nu ar fi ajuns niciodată să opereze atât de mult, dacă rămânea în România.

Cea mai lungă procedură la care a participat chirurgul Marius Scarlat a durat 14 ore.

Destinația: Franța

Doctorul Marius Scarlat a plecat în Franța, ca bursier, în 1991. După ce a învățat ce era de învățat în clinica de traumatologie din Nancy, a revenit acasă, la București, unde îl aștepta un post de chirurg în Spitalul Militar. Haosul de la începutul anilor ’90 se întindea inclusiv în sistemul medical. Și medicul Marius Scarlat a realizat că, în România, visul de a ajunge printre cei mai buni era aproape imposibil de realizat, mai ales pe căi cinstite. „Întotdeauna am vrut să fiu cel mai bun. Dar am ajuns unde am ajuns cinstit, sportiv, n-am dat pe nimeni la o parte”. Mentalitatea asta sportivă, cu gândul mereu la victorie, nu prea corespundea cu realitatea din spitalele românești ale tranziției.

„Când m-am întors, șeful de secție se schimbase, salariul nu era foarte bun, primirea pe care am avut-o nu era entuziastă, numărul de săli de operație era foarte mic – aveam trei săli de operație pentru 12 chirurgi. Erau probleme de material, de personal, se reduseseră și efectivele în armată, nu erau pacienți… Și atunci am avut o propunere de lucru în Franța și am rămas acolo. Accesul la sala de operații în perioada aia, în sistemul de stat, era limitat. Opera «Dom’ Profesor», opera medicul primar și după aceea, eventual, și medicul specialist, cum eram eu. Care mai trebuia să țină și depărtătoarele la operația altora, mai trebuia să închidă plăgile pentru medicul primar și care, eventual, mai trebuia să facă și ieșirile din spital. Era un fel de slugă. Ceea ce mie nu mi-a convenit niciodată”, spune chirurgul Marius Scarlat.

„Ca să reușești în Franța, trebuie să fii foarte bun”

Chirurgul Marius Scarlat, absorbit de muncă

În Franța, doctorul Marius Scarlat a trebuit să se lupte ca să-și facă loc în elita medicală. Venea din România proaspăt ieșită de sub comunism, o zonă față de care Vestul avea destule prejudecăți. Nu e ca și cum francezii te primesc și te promovează peste noapte, doar că vii dintr-o țară francofonă. Trebuie să fii pregătit să te trateze, uneori, de sus.

„Ca să reușești în Franța, trebuie să fii foarte bun. Te acceptă, poți să lucrezi pe diverse posturi, e cazul și în Anglia, sunt foarte mulți medici specialiști care lucrează pe posturi inferioare pregătirii lor. Și acceptă situația pentru că sunt plătiți și mai și lucrează, fac ceva. Însă ca să devii șef de serviciu, ca să devii medic primar, ca să devii un specialist competent acolo, trebuie să fii foarte bun. Pentru integrarea în sistem nu e foarte simplu. Pentru că francezii sunt, ca și românii, destul de xenofobi. Nu le plac foarte mult străinii. De asta, ca să reușești acolo, trebuie să-ți dai examenele respective, dar trebuie să muncești multe ore”. Medicul Marius Scarlat știe foarte bine ce înseamnă asta. Cât a fost rezident în Franța, ajungea și la 60 de ore muncite pe săptămână. „Dar ăsta era antrenamentul și toți îl făceam”.

Cea mai lungă operație pe care doctorul Marius Scarlat a făcut-o a durat 14 ore. A trebuit să reconstituie toată musculatura umărului. O astfel de operație nu e doar o chestiune de pregătire medicală. Trebuie să fii pregătit fizic, pentru că stai multe ore în picioare.

„Mai trebuie să fii pregătit și mintal, ca să suferi contactul cu colegii și cu șefii care câteodată sunt extrem de dificili. Și zic asta pentru că aștepți din partea unui profesor să fie extrem de just și să-ți dea explicații pentru ce se întâmplă. Dar sunt unii profesori – din fericire din ce în ce mai puțini – care îți spun că meseria se fură și că „pentru asta există cărți”. Pe vremea când eram eu medic secundar, existau astfel de profesori. Acum sunt oameni serioși care chiar vor să formeze rezidenții. Motiv pentru care foarte mulți medici tineri, foarte bine pregătiți, pleacă”.

Marius Scarlat (centru, jos), glumind cu board-ul editoral al unei reviste medicale serioase, „International Orthopaedics”.

Oameni căzuți în puțul liftului

Munca unui ortoped bun nu se rezumă doar la proteze de șold pentru bătrâni sau să pună la loc umerii luxați ai sportivilor. Te întâlnești cu urgențe care te pot marca dacă nu ai nervi pentru meseria asta. „Accidentele de muncă sau rutiere sunt foarte dramatice”, spune doctorul Marius Scarlat.

A văzut oameni căzuți în puțul liftului pe care i-au luat de acolo pompierii „nu chiar cu fărașul, dar cu un mecanism special, cu brancartă”. A văzut cazul unui om care, după un accident, a ajuns la doctor cu femurul înfipt în cutia toracică. Chirurgii trebuie să-și păstreze sângele rece în astfel de momente și să încerce să refacă trupul din bucăți, ca pe un puzzle.

„Cel mai recent caz este al unui motociclist care a avut un accident și a venit singur la spital pe picioarele lui. A început să se simtă din ce în ce mai slăbit. Ei, omul ăsta avea o hemoragie internă și, în trecut, astfel de indivizi mureau. Se puneau pe scaun, spuneau că se simt bine, se simt bine și apoi mureau. Însă acum avem tehnologia necesară să depistăm la timp sângerările, îi punem în scannere și în 16 secunde aflăm unde este sângerarea și îi salvăm. Știința progresează și noi putem repara mai mult decât înainte”, spune chirurgul Marius Scarlat.

E mereu racordat la astfel de tehnici și intervenții de ultimă oră. Pentru că nu este doar chirurg, ci și redactorul-șef, liderul board-ului editorial al uneia dintre cele mai bune publicații medicale din lume, „International Orthopaedics”. „Îi dedic câte o oră de lucru pe zi”, spune medicul Marius Scarlat. „Alături de colegii mei din întreaga lume, care sunt medici recunoscuți, evaluăm și publicăm lucrări științifice din domeniu. Eu pot să vă spun de la o primă citire dacă un articol științific este sau nu scris din burtă. Pentru că am scris foarte mult și am citit foarte mult. E un câștig reciproc să fac asta. Pentru că eu îmi mobilez creierul citind lucrările, iar colegii care le citesc au de câștigat când află lucrurile astea”.

„Din spirit de echipă”

Cu soția, la Congresul Mondial al Ortopediei

De ceva timp, medicul Marius Scarlat a început să opereze și în România, deși tot în Franța locuiește și profesează în cea mai mare parte a timpului. Nu vine aici din patriotism neapărat, ci pentru că părinții lui, bătrâni acum, au nevoie de el. Dar mai e ceva.

„Fac asta și din spirit de echipă. E ceva legat de generația mea, cred. Pentru că vreau să facem aici un centru de excelență în chirurgia umărului, o comunitate de chirurgi specializați în asta. Avem deja o societate unde sunt membri vreo 40 de medici. Am un nepot, excepțional, neurochirurg în Italia, foarte bun, cred că e mai bun ca mine. Și vorbeam cu el, mi-a spus că pe el îl interesează acum să facă ceva în meserie, pentru el, să dezvolte niște tehnici foarte noi, de neurotransmițători. Ei, eu am trecut de punctul ăsta în carieră. Și de la un moment încolo te gândești că trebuie să lași ceva în urmă”, crede medicul Marius Scarlat.

Rămâne însă puțin timp pentru tine, când duci o astfel de viață dedicată sălii de operații. Doctorul Marius Scarlat știe bine asta. Are prieteni, colegi care nu au reușit să-și păstreze familia alături, pentru că munceau enorm. „Așa că s-au schimbat partenerii, s-au schimbat viețile. Eu lucrez și acum mult. Lucrez și câte 10-12 ore pe zi. Dar familia e bine! Am o soție care mă ajută și mă suportă…”, râde chirurgul. „Mă suportă și ca persoană, dar și în sensul cuvântul englezesc to support (a susține – n.r.). Avem o viață foarte pașnică”.

Altfel, printre operații în Franța și în România, între munca științifică, printre reviste și conferințe, medicului Marius Scarlat îi mai rămâne ceva timp să facă și sport – „Nu mai alerg, că mă doare spatele! Dar merg cu bicicleta”. Mai e timp și să asculte câte un disc din colecția de peste 800 de viniluri pe care o are în Franța, acasă. Muzica clasică e pasiunea lui. Da, știe și medicul Marius Scarlat că, deși peste tot vorbește de inovații tehnologice în medicină, acasă ascultă muzică, la pick-up, ca pe vremuri. „Dar vă zic ceva: poți să pui toate lucrările de ortopedie pe un stick, în câteva secunde. Dar timpul ca să le citești rămâne tot același. La fel și la muzică. Faptul că trebuie să te ridici, ca să întorci discul ăla, înseamnă că ești atent și că ți-a rămas ceva”. De altfel, vestea bună e că vinilul revine la modă. Sony a anunțat anul trecut că reia producția de discuri, după o întrerupere de 30 de ani.


Acest articol face parte din categoria conținut sponsorizat și este oferit de MedLife

Comentarii