VIDEO. Eseu despre orbire

2624

Pentru cei 2.000 de copii nevăzători care învață astăzi în școlile speciale din România, sistemul de învățământ nu face nimic mai mult decât strictul necesar: îi învață să citească și să scrie în alfabetul tactil și le face cunoștință cu programa școlară. Sistemul le refuză însă acestor tineri – fie din neștiință, fie din nepăsare – lucrurile de care au cea mai mare nevoie: să fie autonomi și, ulterior, să se integreze în societate.

Așa se face că, în multe cazuri, copiii cu deficiențe de vedere care ies din școlile speciale trăiesc cu sentimentul că sunt incapabili să se descurce pe cont propriu, își pierd stima de sine și ajung să creadă că sunt o povară chiar pentru propriile familii. Apoi, ca să nu își stingherească apropiații, se izolează de lumea pe care nici măcar nu au apucat să o cunoască.

La acești copii și tineri s-a gândit Claudiu Miu, fost campion balcanic la escaladă.

Aflat în recuperare după lupta cu o boală care l-a ținut la pat aproape trei ani, din 2010 până în 2013, Claudiu a avut noroc: mai mulți oameni de bine au pus mână de la mână și i-au plătit tratamentul costisitor.

Pe unii dintre acești oameni nu i-a cunoscut niciodată, astfel încât s-a trezit că nici nu știe cui să mulțumească.

S-a gândit, în cele din urmă, că cel mai bun mod de a-și arăta recunoștința este să facă la fel: să-i ajute pe alții fără să aștepte nimic în schimb. Așa că și-a întors privirea spre cei care sunt – la fel cum fusese și el – măcinați de sentimentul că sunt nefolositori, chinuiți de dizabilități și neînțeleși de societate.

Îndrumat de experiența dureroasă prin care trecuse, a adunat în jurul său câțiva oameni de bine, dispuși să ajute dezinteresat copiii și tinerii cu dizabilități și, în 2014, a înființat Asociația „Climb Again”, al cărei scop a fost, de la început, unul terapeutic. De atunci și până acum, Asociația a oferit cursuri gratuite de escaladă și sesiuni de psihoterapie  pentru 1.000 de copii cu deficiențe vizuale, auditive, motorii și cu tulburări din spectrul autist.

Printre primii copii antrenați de Claudiu s-au numărat Răzvan Nedu și Florin Ana – doi băieți cu grave deficiențe de vedere care s-au îndrăgostit, la rândul lor, de escaladă.

Deși cei doi erau prieteni dinainte de a veni la centru, Răzvan a fost cel dintâi sosit: s-a cățărat în joacă pe un turn cu prize colorate și i-a plăcut atât de mult, încât a decis să repete experiența. 

Înainte de a se descurca impecabil – așa cum o face acum – Răzvan a fost și el ca elevii care îi trec astăzi prin mână: a căutat, cu disperare, prizele de pe panou și, când căutarea i-a întrecut puterile, a picat relaxat în sfoara atât de rezistentă încât ar putea tracta un camion.

Pentru că, dincolo de adrenalină și de beneficiile oferite de mișcarea fizică, acest sport le oferă copiilor cu dizabilități posibilitatea de a explora o bucățică de lume fără să riște câtuși de puțin. Efectul este că, în timp, un astfel de sport le dă curaj să facă tot mai multe lucruri pe cont propriu.

Drept urmare, Răzvan a devenit tot mai viteaz: a început să meargă singur, cu bastonul, prin oraș; s-a bucurat, la fel ca în fața panoului, de fiecare groapă întâlnită în cale și de fiecare creangă care i-a zgâriat obrazul, știind că fiecare pas greșit este, de fapt, o lecție.

Încurajat de propria-i reușită, s-a gândit apoi la prietenul său, la Florin – care, oricât de mult își dorea să cunoască lumea – era blocat de teama că va da greș.

Răzvan știa asta, așa că i-a distras atenția: a început să îl ia cu el la cursurile de escaladă pe care Claudiu le organiza gratuit, în săli închiriate. Apoi, au parcurs împreună drumul lui Florin spre casă, când celui din urmă i-a fost teamă, ca să râdă împreună de pașii greșiți. I-a dat încredere, în deplină siguranță, până când Florin s-a descurcat de unul singur – întocmai ca sfoara care nu se rupe niciodată.

Astăzi, Florin și Răzvan nu se mai antrenează în săli închiriate, ci în centrul pe care Claudiu l-a deschis din donațiile oamenilor care i-au sprijinit. Nu sunt doar foarte buni prieteni, ci și instructori pentru copiii care vin la centru. Au câștigat premii la concursurile internaționale de paraclimbing (n.r. – denumirea escaladei sportive practicate de persoanele cu dizabilități) și se pregătesc să concureze, în luna august a acestui an, la Campionatul Mondial din Tokio.

Victoria lor depinde de forța și de agilitatea trupurilor pe care și le antrenează constant, dar și de cel care vede, în locul lor, panoul necunoscut: Claudiu este antrenorul care le dictează, în “limbajul ceasului”, mișcările pe care le au de făcut pe traseele pe care nu le-au memorat.

În toiul competiției, când Răzvan și Florin nu știu ce să facă, și ei, și el își imaginează cadranul unui ceas cu o singură limbă, care indică doar orele.

Înainte de fiecare mișcare a lor, Claudiu le dă indicația: „Stânga la ora 12!”, iar băieții știu că asta înseamnă că mâna lor stângă trebuie să caute priza de deasupra capului.

Când își depășesc fricile și reușesc să se concentreze, și ei, și antrenorul ajung la victorie: ei – ciocănind cu degetele în tavan, ca să știe că nu mai e nimic deasupra lor; el – văzând, ca pe vremuri, doar zecile de probabilități pe care ți le oferă traseul și uitând de slăbiciunea propriului trup.

Pentru copiii care vin la Centrul „Climb Again”, faptul că pot escalada un panou fără să îl vadă, bazându-se doar pe indicațiile celorlalți și pe o sfoară, înseamnă să învețe, treptat, să aibă încredere în ceilalți și în ei înșiși.

Iar asta îi ajută, de fapt, să fie autonomi și să se integreze în societatea care, odată ce îi va cunoaște, nu va mai putea să le pună eticheta de „nevăzători” ori de „persoane cu dizabilități”, ci îi va vedea așa cum sunt și îi va striga, pur și simplu, pe nume.  


Acest articol a fost realizat în parteneriat cu Kaufland România.

Asociația „Climb Again” a fost inclusă în programul #ÎNSTAREDEBINE, prin care Kaufland România oferă, cu sprijinul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, granturi în valoare totală de 1 milion de euro ONG-urilor care dezvoltă proiecte în domeniile cultură, sport și viață sănătoasă.

Comentarii ()