VIDEO Fata care face minuni în Cișmigiu

1784
Cristina Hurdubaia crede că nu există oameni răi, ci doar oameni nefericiți. FOTO: Recorder

Într-o societate care ne îndeamnă să fim tot mai încrâncenați și să ne concentrăm doar pe binele personal, există și români care privesc lucrurile altfel: sunt oameni care ajută în mod dezinteresat și care le înseninează viața celorlalți prin gesturile lor mărunte. Binele poate însemna să faci cumpărăturile pentru cei bătrâni atunci când străzile sunt acoperite de nămeți, să-ți ajuți vecinul să-și reconstruiască acoperișul distrus de incendiu sau să urci cu mașina pe munți când alții au nevoie de ajutor.

Pentru că astfel de povești merită să fie cunoscute, Recorder derulează campania „Redescoperă binele”, un proiect susținut de Timișoreana în care vă arătăm cât de importante sunt gesturile mici făcute din toată inima.


În ultimii trei ani, în fiecare anotimp, Cristina Hurdubaia își face din pagini de Facebook portavoce și strigă prin ele „hai cu faptele bune!”. După câțiva ani în care a lucrat în presa de investigație și alți câțiva în care a promovat câteva trupe rock românești, Cristina s-a transformat acum într-un căpitan al Naționalei Oamenilor Buni. Bucureștiul are aproximativ 5.000 de oameni fără adăpost. Pentru ei, și pentru cei care trăiesc cu lipsuri mari în viața de zi cu zi, Cristina Hurdubaia organizează „Copacul cu fapte bune”, un eveniment în care niște oameni dăruiesc și alți oameni primesc.

A muri de frig

Era 25 ianuarie 2016, iar știrile începeau cu „Patru oameni au murit astăzi de frig în țară”. Cele -12 grade din acea zi contraziceau previziunile lui Al Gore, ecologistul și fostul vice președinte al Statelor Unite, care susținea că, pe 25 ianuarie 2016, planeta urma să fie „prăjită” de căldura provocată de încălzirea globală. În România, era prima zi de ger din iarna acelui an și ultima zi din viața a patru oameni cărora le-au lipsit vreo 12 grade pentru a supraviețui.

În ziua aceea, Cristina Hurdubaia a intrat în casă, iar căldura i-a izbit și i-a dezghețat fața instantaneu. Atunci, așa cum sunt oamenii uneori trăsniți de o idee, Cristinei i-a trecut prin minte Copacul cu haine, un eveniment despre care auzise că-l organizaseră bulgarii, în Sofia, cu două săptămâni înainte. Mai multe persoane veniseră să lase în copaci haine pentru oamenii fără adăpost. Nu se mai auzise de așa ceva până atunci. Lovită de căldura din casă și de ideea că ar putea replica evenimentul de la Sofia, Cristina s-a așezat la calculator. „Am făcut un event pe Facebook «Copacul cu haine» și am zis că de marți până duminică, la intrarea în Parcul Cișmigiu, pot veni oameni să lase haine groase, de iarnă, pentru cei fără adăpost”.

Cristina Hurdubaia a coordonat, până acum, sute de voluntari.

Își descrie ideea cu simplitatea cu care i-ai enumera cuiva ingredientele unei omlete. Ideea ei, însă, a ajuns la a 11-a ediție (se organizează de patru ori pe ani) și s-a pierdut deja numărul tonelor de donații strânse până anul acesta.

A face o faptă bună

Prima zi de vară. O zi de vineri care aduce și primele temperaturi de caniculă din anul ăsta. Bucureștiul e aglomerat, poluat și zgomotos. E o atmosferă care întinde nervii. Totuși, în jurul parcului Cișmigiu, vezi din când în când șoferi repezindu-se asupra unui loc de parcare și scoțând din portbagajul mașinii câte o sacoșă uriașă de rafie în care sunt îndesate diverse lucruri. Apoi îi vezi înaintând spre parc și lăsând sacoșa la umbra unui copac. Și-apoi fuga înapoi la mașină. Aceasta a fost o faptă bună.

Intrarea în parcul Cișmigiu, locul tradițional al „Copacului cu fapte bune”

Pachetele sunt sortate și cărate de mai mult de 20 de voluntari. Grămada tot crește. Cristina Hurdubaia aleargă de colo-colo, în rochia ei cu buline, ca într-un desen animat. Acum e cu o pungă de cornuri cu ciocolată și o sticlă de apă în mână, urmărind un om al străzii. Omul merge pierdut pe trotuar, în afara parcului, și se uită mirat la forfota din jurul teancurilor de daruri.

Știi cum se spune, că dacă faci un bine e o chestie egoistă, că vrei tu să te simți mai bine. O fi și asta. Pe de altă parte, când am crescut, aveam și eu nevoie de lucrurile astea. Și, cumva, am avut noroc de niște oameni. Și acum, probabil, întorc și eu norocul ăla.

Voluntar anonim Copacul cu fapte bune

Când sunt întrebați, cei care vin și cresc Copacul cu fapte bune, spun că dăruiesc pentru că se simt datori să dea mai departe binele pe care și ei l-au primit sau pentru că numai bunătatea îi face să se simtă oameni. Alții spun că au devenit părinți, iar asta i-a făcut mai buni. În schimb, dacă ai vrea să afli de la Cristina de ce face Copacul cu fapte bune, Caritabil Fest sau alte fapte de omenie, îți va spune că nu există un răspuns. „Aa, ba da, am o poveste pentru asta. Era chiar la prima ediție, când am intrat în parc și am găsit 11 oameni fără adăpost care stăteau la rând, în fața sacilor plini cu haine și așteptau. Eu credeam că o să-i găsesc scotocind în saci și, din disperare, pentru că erau prea multe haine, le-am spus «Dar, luați-vă, că sunt!». Și unul dintre ei mi-a zis «Dar știți câți oameni fără adăpost sunt în București? Cinci mii. Dacă noi am lua tot acum, pentru ei ce ar mai rămâne?» Pentru mine, ăla a fost un moment cheie în care am zis că trebuie să continui acțiunea asta.”

Ianuarie 2016, prima ediție a evenimentului „Copacul cu haine”

A continuat, iar anul acesta Copacul cu fapte bune a cântărit cât patru tone și jumătate de alimente, produse de igienă, jucării și rechizite și alte aproape patru tone de haine. Toate au mers către copiii din diverse asociații și către refugiații adăpostiți la centrele din București.

Cristina vrea să schimbe în bine poveștile altora, pentru că știe cum este atunci când binele ei nu mai exista. „Îmi amintesc o scenă din viața mea care parcă e o secvență de film. Pierdusem tot: job, casă, prieteni, speranță și știu că stăteam pe marginea peronului, la metrou, și am zis «Ce fac, rămân sau mă arunc?» Și am zis ok, rămân. Și am rămas.” Se întâmpla în 2010, când criza financiară de atunci a făcut-o pe Cristina să renunțe la jobul în jurnalism, cu care nu se mai putea întreține, să își piardă apartamentul de două camere pentru care nu mai putea plăti rata și, cu toate astea și cu problemele de sănătate care apăreau, să simtă că nu mai poate duce.

Acum, după opt ani, a reușit să găsească tot în oameni puterea de a continua. „S-ar putea să par naivă, dar eu nu cred că există oameni răi. Cred că există doar oameni buni și oameni nefericiți. Nu pot să acuz pe nimeni de răutate când știu că e nefericit”.

Voluntarii de anul acesta ai „Copacului cu fapte bune”

Cristina continuă să alerge cu apa și cornurile după nefericitul care privește de la depărtare grămada formată la umbra copacilor din Cișmigiu. Minunea e că omul se înseninează la față, iar pentru câteva minute, măcar, lumea e mai bogată cu un om bun.


Acest articol face parte din campania „Redescoperă binele”, realizată cu sprijinul Timișoreana. Cu prilejul aniversării a 300 de ani, Timișoreana cinstește faptele bune care ne dau încredere în viitor.


Comentarii