VIDEO. Scurt tratat despre deruta electoratului PSD: Un cetățean din Găești înjură Ordonanța 13, dar a ieșit în stradă să-i susțină pe cei care au făcut-o

După delirul de săptămâna trecută de la Pitești, Partidul Social Democrat a programat, sâmbăta aceasta, un nou miting de susținere a Guvernului Grindeanu. S-a întâmplat la Târgoviște, unde Adrian Țuțuianu a organizat foarte bine: mii de oameni au fost urcați în autobuze și aduși de prin comunele județului Dâmbovița să fluture steaguri roșii și să agite în aer pancarte scrise de alții. S-a umplut internetul cu imagini în care manifestanții PSD se fac de râs în fața camerelor. (Unii, de la Adevărul, – ăștia au timp să facă, ai dracu’- au publicat un videoreportaj foarte bun pe care îl puteți viziona aici). Dar oamenii, săracii, n-au nicio vină (în afară de faptul că au votat cu PSD-ul), vinovați sunt nemernicii ăștia de politicieni care le sucesc mințile cu propaganda difuzată de televiziunile aservite, iar apoi îi adună prin piețe să se laude că au o grămadă de susținători. Bieții oameni au ajuns atât de buimăciți încât nici ei nu mai știu pe cine să susțină și pe cine să înjure. Vă prezentăm, pentru întărirea acestor afirmații, un scurt filmuleț realizat de reporterii Harfei într-o autogară din Târgoviște, unde participanții de la mitingul PSD se îmbarcau în autobuze pentru a se întoarce acasă. Are cuvântul domnul Costică, de la Găești: http://www.youtube.com/watch?v=Jn8d62lLwUQ http://harfa.ro/psd-scoate-la-inaintare-batalionul-de-prosti-parlamentarii-de-care-rade-o-tara-intreaga/

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.

Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională: „Ești redusă la funcția ta de a face copii și de a produce plăcere”

Interviuri realizate de Recorder cu 16 politiciene, dar și hotărâri de instanță sau ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), arată că sexualitatea reprezintă tema cel mai des folosită în atacurile la adresa femeilor din politica românească: referințe la viol, la promiscuitate, la folosirea sexului pentru a obține o funcție, la infidelitate. Scopul e să le umilească și să le distrugă reputația.