VIDEO. Sneaker Industry – tinerii care au la picioare o jumătate de milion de euro

În titlul de mai sus e condensată viața a patru oameni foarte tineri, care au dezvoltat un business de peste 500.000 de euro comercializând pantofi sport premium. Modelul lor de afacere e dovada că, dacă investești în ceea ce te pasionează și ai suficientă ambiție, poți face bani din orice!

Când am fost în vizită la Sneaker Industry, am făcut greșeala de a pronunța numele magazinului lor cu “s” la final. “Fără «s», că nu suntem ciocolată!”, m-a corectat Andrei Gaiță, unul dintre fondatorii Sneaker Insustry. Confuzia aceasta îi sâcâie destul de mult. Îi mai supără și faptul că pantofii sport pe care îi prețuiesc atât de mult sunt numiți de majoritatea oamenilor “adidași”. Nu, nu sunt adidași, sunt “pantofi de sport premium”, produse pentru care limba română încă nu a găsit un echivalent al englezescului „sneakers“. Vom folosi, așadar, acest cuvânt – sneakers. Pentru ei au avut Andrei Gaiță (27 de ani) și Bogdan Macovei (32 de ani) o pasiune din copilărie, iar acum au ajuns să dezvolte în jurul lor o afacere de peste o jumătate de milion de euro.

Acestor doi băieți le-au plăcut încălțările de când erau mici. Nu era mare lucru de plăcut, în anii ’90, în materie de pantofi sport, dar ei găseau mereu adidașii perfecți pe la IDM, în Europa sau în piață la Veteranilor. Le-au plăcut pantofii mai mult decât le plac femeilor pantofii! ”Țin minte prima pereche de sneakers pe care am avut-o… Eram mic, mic aveam și eu tenișii clasici, ca toți băieții de pe stradă, dar, la un moment dat, când mai crescusem puțin, știu că mi-am luat o pereche «de firmă» de la un magazin de pe Știrbei Vodă. Era un outlet, printre singurele din București, unde aveau Nike, Adidas, Puma originali! Mi s-a părut incredibil când mi i-am cumpărat! Cred că a fost cea mai purtată pereche de încălțări din câte am avut!”, povestește Bogdan, înconjurat fiind de sute de cutii pline cu cele mai noi perechi de sneakers de pe piață. Suntem în clădirea unde la etaj sunt birourile Sneaker Industry, iar la subsol e depozitul. Am ales să vorbim la subsol.

Cei doi fondatori Sneaker Industry spun că au, fiecare, câte o colecție serioasă de sneakers. Pe unii nici nu se gândesc să-i poarte vreodată, i-au cumpărat ca pe niște obiecte frumoase. „Pe mine m-au fascinat nu numai ca utilitate, ci și ca estetic. Mi-a plăcut, îmi place și acum efectiv cum arată o pereche de sneakers. Liniile, culorile, materialele… știu că în fiecare model e o muncă de cercetare în spate, nimic nu e întâmplator. De altfel, de la această pasiune a și plecat ideea de a face un shop on-line în care să găsești tot ce îți dorești din nișa asta!”, ne explică Andrei. ”Există și la noi o comunitate de sneaker enthusiasts. În trecut, deși erau dispuși să investească în asta, nu aveau de unde să-și cumpere modele noi. Am fost și noi în aceeași situație, așa că am decis să îmbinăm utilul cu plăcutul – am pornit de la a căuta și a cumpăra încălțări pentru noi și am ajuns să vindem peste 7.000 de perechi în mai puțin de doi ani“, spune Bogdan.

„Am început cu o investiție de 5.000 de euro“

Andrei a învățat în Anglia. Acolo a văzut exact ce înseamna generația Millenials – cei născuți după anul 2000, cât de dispuși sunt oamenii să investească în calitate, cât de importantă e interacțiunea cu potențialii clienți și cât contează să crezi cu adevărat în ceea ce faci.

Bogdan e mai ancorat în realitatea în care s-a născut și a crescut. Ține minte tenișii de Dragășani, dar a visat mereu mai departe de atât. A vrut să fie întotdeauna pe picioarele lui, și-a cultivat răbdarea, seriozitatea și pasiunea.

Pe 12 iulie 2014 au făcut pe Facebook ceea ce ei numesc o platformă de comunicare dedicată celor pasionați de sneakers. Acolo au și început să vândă primele perechi. La un an distanță, pe 12 iulie 2015, au deschis magazinul on-line Sneaker Industry. Acum, echipa s-a mărit: pe lângă Andrei și Bogdan mai sunt încă doi oameni: Răzvan, „cel bun la toate” și Silvana – responsabilă de PR&events.

„Am plecat de la 5.000 de euro pe care îi aveam strânși. Am cumpărat câteva modele, ne-am făcut un stoc, urmăream ce modele sunt căutate, ce se vinde cel mai bine în afară… Site-ul l-am făcut cu ajutorul unui prieten. Alți prieteni ne-au descurcat cu înființarea firmei, cu alegerea furnizorilor, cu birocrația. Am luat-o pas cu pas și la propriu, și la figurat”, spune Andrei.

Silvana, Bogdan și Andrei, la party-ul de 3 ani de Sneaker Industry. FOTO: Facebook/Sneaker Industry
Silvana, Bogdan și Andrei, la party-ul de 3 ani de Sneaker Industry. FOTO: Facebook/Sneaker Industry

De ce s-a întors Andrei în România după terminarea studiilor, de vreme ce tot mai mulți tineri fac exact invers – pleacă și nu mai vin? ”Pentru că aici sunt acasă și cred că orice făceam acolo pot face și aici! Da, chiar și în materie de business! În plus, aici încă sunt zone neexploatate în care poți fi primul și ăsta e un mare avantaj. Una e să-ți deschizi un magazine într-un domeniu în care alții deja au ani de experiență, și alta e să pleci la drum cu o concurență minimă!”.

[perfectpullquote align=”full” cite=”Bogdan Macovei, fondator Sneaker Industry” link=”” color=”” class=”” size=””]Când am început, nu ne-am gândit să facem bani ca apoi să ne ducem să-i cheltuim. Nici nu ne-am gândit că o să facem bani, de fapt, nu ăsta a fost scopul principal. Noi ne-am dorit să vedem și în România sneakerșii pe care îi vezi în Anglia sau în SUA[/perfectpullquote]

Sfaturile unor antreprenori tineri pentru tinerii care se visează antreprenori

„Cred că trebuie să ai răbdare! Noi am ajuns la cifra asta de afaceri – peste 500.000 de euro – fără să ne dăm seama. Totul a crescut organic, de la sine. Poate și pentru că ne-am dat silința – nicio pereche nu a fost adusă în stoc la întâmplare! Toate alegerile pe care le luam vin după ce ne consultăm între noi, cu cei din comunitatea de pe Facebook și după ce analizăm ce se întâmplă pe piețele din afară!”, explică Andrei.

”Toți banii pe care i-am câștigat i-am reinvestit! Să îmbunătățim stocul, serviciul de livrare, calitatea pozelor – toate pozele de produs sunt făcute de noi, nu postăm poze de la producători tocmai pentru că și site-ul e personalizat. Vrem ca orice cumpărător să se simtă important. Cred că asta lipsește în retailul românesc – grija pentru clienți. La noi, dacă vrea cineva o pereche de sneakers și nu o avem, o să facem tot posibilul să i-o găsim, dar nu o să încercăm să-i băgăm pe gât o alta doar ca să mai facem o vânzare!”, spune Bogdan.

Părinții lor nu înțeleg prea bine afacerea, dar nici nu se bagă. Îi lasă să-și facă treaba. Ce înseamnă treabă pentru oamenii ăștia? Să alimenteze stocurile, să curteze branduri noi pentru a le aduce și pe piața din România, să împacheteze cutiile pentru livrare, să țină legătura cu furnizorii, să răspundă comentariilor de pe Facebook, să organizeze „eventuri” tematice – seri în care pasionații de sneakers se adună în locuri cool din oraș, beau o bere, mănâncă un burger (a existat chiar un burger powered by Sneaker Industry) și schimbă impresii din domeniu – să monitorizeze retururile și să hrănească cei doi căței pe care îi cresc.

 „Sneaker enthusiasts“, la un eveniment organizat de Sneaker Industry. FOTO: Facebook/Sneaker Industry
„Sneaker enthusiasts“, la un eveniment organizat de Sneaker Industry. FOTO: Facebook/Sneaker Industry

Am plecat de la Sneaker Industry uimiți de seriozitatea cu care niște oameni atât de tineri își coordonează afacerea, gândindu-se deja la pasul următor. Vor „coborî” din on-line în off-line și își vor deschide un magazin fizic în centrul Bucureștiului.

„Cred că ne salvează și faptul că nu am fost acaparați de mirajul banilor. Nu stăm toată ziua să ne gândim la valoarea acestui business, nu ne gândim la el în termeni financiari, ci ne bucurăm că facem ce ne place! Cred că te ia capul dacă te gândești mereu că învârți jumătate de milion de euro, nu-i așa?”, întreabă retoric Bogdan. Da, probabil că așa e! Dar uite că ei sunt băieții cu faptele, nu cu vorbele, care încalță România cu cele mai cool perechi de sneakers.

Acest articol face parte din proiectul editorial „Romanian stories“, realizat cu sprijinul UniCredit Bank.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.

Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională: „Ești redusă la funcția ta de a face copii și de a produce plăcere”

Interviuri realizate de Recorder cu 16 politiciene, dar și hotărâri de instanță sau ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), arată că sexualitatea reprezintă tema cel mai des folosită în atacurile la adresa femeilor din politica românească: referințe la viol, la promiscuitate, la folosirea sexului pentru a obține o funcție, la infidelitate. Scopul e să le umilească și să le distrugă reputația.