VIDEO Paradă de 23 august prin centrul Bucureștiului: „A fost frumos, ne-a aplaudat lumea“
La aproape 28 de ani de la căderea comunismului, în București s-a reînnodat firul rupt al paradelor de 23 august. Anul acesta, cea mai importantă sărbătoare comunistă a fost marcată de membrii Partidului Socialist Român (care se autointitulează continuatorii Partidului Comunist Român) printr-o paradă motorizată. 15-20 de autoturisme (vechi Dacii 1310, Loganuri, dar și mărci occidentale precum Audi sau Fiat) au fost decorate cu steaguri tricolore și cu fanioane purtând însemnele soarelui socialist.
Constantin Rotaru, președintele Partidului Socialist Român, spune că parada s-a bucurat de un mare succes printre bucureșteni: „Lumea ne-a aplaudat și ne-a făcut semne de încurajare. Acțiunea a fost bine primită, mai ales de către oamenii care și-au adus aminte de acea perioadă“.
Defilarea s-a desfășurat pe un traseu care a cuprins toate punctele importante ale Capitalei: Piața Obor, Arcul de Triumf, Piața Victoriei, Piața Universității, Șoseaua Mihai Bravu, Bulevardul Unirii, Calea Moșilor.
Parada de 23 august a fost aprobată de Primăria Capitalei
Manifestația a avut loc cu sprijinul unor echipaje de Poliție și Jandarmerie. „Ne-am manifestat în totală legalitate. Am avut aprobare din partea Primăriei Capitalei pe traseul stabilit“, ne-a menționat Constantin Rotaru.
Pe parcursul defilării, de pe una dintre mașini au răsunat în permanență cântece patriotice, de la „Trei culori cunosc pe lume“ la „Hai să dăm mână cu mână“. „Un singur regret am – spune Constantin Rotaru -, băieții noștri au uitat să pună pe stație și Internaționala. A fost o scăpare a lor“.
Partidul Socialist Român este o formațiune politică înființată în 2003 și grupată în jurul unui nucleu dur de nostalgici ai comunismului. Numără aproximativ 30.000 de membri. A avut candidați la ultimele alegeri prezidențiale și parlamentare, însă rezultatele sale au fost modeste. În 2014, Constantin Rotaru a candidat la președinție, unde a obținut un procent de 0,36%. Anul trecut, PSR a ieșit, totuși, din anonimat cu ajutorul unui candidat excentric, Costică Berindei – „politicianul care a coborât de jos“. Costică și-a dorit un loc de senator de Alba, iar campania lui a fost spectaculoasă. Fragmente din ea puteți vedea aici. Eforturile lui Berindei nu au fost apreciate de cetățenii din județul Alba. El a obținut 0,44% din voturile valabil exprimate.