Într-un comunicat postat recent pe site-ul Ministerului Apărării Naționale, ministrul Angel Tîlvăr a afirmat că Armata României este, în prezent, „una dintre cele mai respectate armate din NATO, dovedind că poate să furnizeze securitate şi apărare solide”. Iar la Summit-ul NATO de la Vilnius, întrebat despre dotările și investițiile promise în ultimii ani pentru Armată, președintele Klaus Iohannis a spus că „toate s-au realizat” și că se înregistrează un „progres sustenabil”.

Nimic ieșit din comun. Doar încă un șir de declarații pompoase, oficiale, folosite de toți politicienii când vine vorba de Armata României, instituție care se află de ani de zile în topul încrederii românilor. Sunt însă puține date concrete care să reflecte o imagine reală asupra sistemului militar. În ultimii ani, în loc să se reformeze și să se deschidă, pe modelul armatelor moderne, instituția mai degrabă s-a închis ermetic, în spatele unor canale de informare oficiale, prin care ne sunt transmise numai știri „călduțe” despre instrucție riguroasă și exerciții militare de mare succes.

Pretextul „siguranței naționale” învăluie orice ține de viața militară. Cadrele militare se supun unor regulamente care impun o discreție totală, interzicându-li-se să reclame public vreo nedreptate, inechitate sau abuz. Chiar dacă e vorba de nivelul salariilor, de cum arată în realitate unitățile militare sau despre cum se desfășoară – în mod real – pregătirea soldaților.

În spatele acestui zid al tăcerii, însă, în ultimii ani s-a produs un fenomen care a căpătat proporții greu de ignorat. Numărul de demisii din Armata României s-a triplat în numai trei ani. Valul de plecări a crescut, în ciuda anunțurilor despre investiții uriașe pentru înzestrare militară. În ultima vreme, se vorbește pompos de achiziția de avioane militare moderne, ba chiar și de submarine sau despre creșterea salariilor militarilor. Însă ce pare că nu înțeleg decidenții este că plecările din sistem nu au legătură doar cu banii. Sau doar cu pericolul de la granița cu Ucraina. Ci cu mentalitățile învechite promovate de decidenți și cu realitățile trăite, zi de zi, chiar și pe timp de pace, de cadrele militare.

Problemele sistemice întinse pe decenii au determinat zeci de angajați din Armată să tragă un semnal de alarmă, în ciuda interdicției de vorbi public. În ultimele luni, Recorder a stat de vorbă cu o parte dintre acești militari cărora le este imposibil să mai tacă. Unii dintre ei au părăsit recent sistemul, dezamăgiți și deziluzionați. Alții încă mai rezistă, animați doar de speranța că poate lucrurile se vor schimba.