Înapoi în timp 31 august 2017

ACUM 20 DE ANI. Ziarele românești la moartea Prințesei Diana: „Lady Di(ed)“, „aDIo!“, „Lady Di a murit năprasnic!“

Dacă v-ați întrebat vreodată (și chiar dacă nu v-ați întrebat!) care era treaba cu țara în urmă cu zece sau douăzeci de ani, acum aveți ocazia să aflați. În fiecare lună vom lăsa aici un scurt inventar al întâmplărilor care ne preocupau cu niște ani în urmă. Astăzi ne amintim de august 1997, cu finalul său dramatic: moartea Prințesei Diana, într-un accident rutier petrecut la Paris.

INFO: 31 august 1997 a fost într-o duminică. Accidentul în care a murit Prințesa Diana a avut loc puțin după miezul nopții. Limuzina Mercedes S600 în care se afla s-a izbit cu 140 de kilometri la ora de stâlpul unui pasaj subteran din Paris. Diana încercase să scape de un grup de paparazzi pe motociclete. Șoferul său era într-o avansată stare de ebrietate și a pierdut controlul mașinii. Decesul prințesei a fost anunțat în jurul orei 5.00, ora României. În accident au mai murit partenerul Dianei, producătorul de film Dodi al-Fayed și șoferul mașinii.

În 1997, presa românească ieșise din epoca romantică. Exista un pic de internet, televiziunea prin cablu aducea în timp real noutăți din Occident, telefonia mobilă devenea tot mai accesibilă, informațiile circulau cu repeziciune. În acea dimineață de duminică, ziariștii români s-au trezit cu vestea morții prințesei Diana. Apăsați de greutatea subiectului, au umplut cum au s-au priceput mai bine paginile ziarelor. Apoi a venit partea cea mai grea: „titlul de la prima…“.

Am vrut să vedem cum au ieșit de sub tipar marile ziare românești, la o zi după moartea „celei mai populare persoane de pe Pământ“.

Ziarele din România au condamnat, la unison cu marile trusturi de presă ale lumii, agresivitatea acelor fotografi sălbatici care au hărțuit-o pe prințesa Diana. „Cotidianul“ a mers până acolo încât a făcut un vox populi despre etica jurnalistică. Și-au dat cu părerea: un vânzător de hot-dog, un muncitor, elevi, ingineri și economiști. Totul miroase de la o poștă a fonfleu.

„Nu se pot depăși niște norme morale. Orice personalitate are dreptul să aleagă cu cine umblă sau altceva.“ Cristea Teodora, elevă. Articolul principal din Cotidianul, 2 septembrie 1997.

August 1997 a fost o lună grea pentru România. Până s-o plângă pe Prințesa Diana, românii își plângeau singuri de milă, căci de un an tot strângeau cureaua și devenea insuportabil. O pâine costa 900 de lei. Un ziar -1.000 de lei. Un litru de benzină – 2.900 de lei. Un pachet de Carpați costa 1.480 de lei, un Snagov 2.582 de lei. O garsonieră în Balta Albă începea de la 6.000 de dolari. Toate prețurile astea nu vă spun, probabil, nimic. Vă spunem noi câte ceva: vara lui 1997 a fost, statistic, cea mai neagră perioadă din istoria postcomunistă a României, cu o depreciere a leului în fața dolarului de 90%, cu o putere de cumpărare la jumătate față de anul 1990, cu un salariu mediu net de 88 de dolari și cu o pensie medie netă de 36 de dolari. Cu Ciorbea prim-ministru și cu un președinte – Constantinescu – care nu mai vedea nimic dincolo de propria-i grandoare în tête-à-tête-uri cu Bill și Jaques. A fost teribilă acea vară. Necazurile de atunci (căci altceva n-am prea găsit) le-am grupat în buletinul informativ de mai jos.

ACTUALITATE

Traian Băsescu era ministru al Transporturilor și introducea taxa Băsescu, un supra-impozit plătit de toți posesorii de automobile din România. Destinația banilor: reabilitarea drumurilor comunale și județene. Rezultatul: drumuri comunale și județene la fel de proaste + o salbă de panouri pe marginea șoselelor, pe care scria: „Aici sunt banii dumneavoastră“. Cum credeți că au reacționat românii la introducerea acestei noi taxe? Așa e, s-au călcat în picioare pentru achitarea grabnică a ei.

POLITICĂ

Toate mergeau din rău în mai rău. La o ploaie de vară ceva mai puternică, vila în care domicilia președintele Emil Constantinescu a fost serios avariată, pierzându-și acoperișul. Ploua în casă. Șeful statului a fost mutat în pripă din vila situată în Dealul Mitropoliei, la o locuință din Scroviștea. Presa scria că, pe timpul lucrărilor de reparație, o echipă de muncitori din Breaza a fost cazată chiar în locuința de protocol a familiei Constantinescu. Întrucât vila avea un singur dormitor, muncitorii și-au petrecut nopți splendide de vară în alcovul președintelui. Pentru buna dispoziție, ei au adus de acasă și un aparat de radio, după cum informa ziarul „Libertatea“.

Ion Iliescu, devenit în 1996 un simplu senator PDSR, profețea, într-o vizită de curtoazie în municipiul Bacău, că: „Vine dictatura!“. Totul se petrecea într-o stație de autobuz Selena – invenția urbană a regretatului baron local Dumitru Sechelariu. În timp ce prevestea Apocalipsa, fostul șef de stat se delecta cu o răcoritoare din magazinul atașat stației autobuz. În același discurs fatalist, fostul președinte își anunța și intenția de a candida din nou la alegerile prezidențiale din 2000. Măcar a fost sincer și ne-a avertizat.

Ion Iliescu îi speria pe băcăuani că guvernarea CDR-istă „va reda moșiile grofilor“

În preambulul noii sesiuni parlamentare, deputatul Mădălin Voicu vorbea despre nevoia unei entități care să adune date despre populația romă din România și despre nevoile ei. În acest sens, el venea cu neinspirata propunere de înființare a unui „Serviciu de Informații al Romilor“. Presa a speculat declarația și câteva zile a fost o hăhăială generală pe tema „SRI-ului țigănesc“. Bineînțeles că nu s-a făcut nimic.

SOCIAL

În august 1997, ziarul „Adevărul“ anunța un iminent final al națiunii române : „Nicio construcție din România nu va rezista la un cutremur de 8 grade Richter“. Culcarea țării la orizontală nu era o invenție de presă, ci o concluzie oficială a Ministerului Lucrărilor Publice. Viorel Lis, primarul Bucureștiului la acea dată, ne liniștea însă, susținând că nu se întâmplă nimic, cel mult 200-300 de clădiri sunt în pericol în cazul unui cutremur major. Viorel Lis! În mâinile sale și-au încredințat bucureștenii viitorul. O dovadă în plus a existenței lui Dumnezeu.

În tot acest timp, funcționarii Primăriei Capitalei erau considerați atât de săraci încât se calificau pentru ajutoarele sociale oferite de o fundație caritabilă din Italia. Aceștia primeau de la „Caritas Universalia“, din Roma, pachete constând în mâncare, haine second hand și medicamente. Pentru a beneficia de toate acestea, angajații Primăriei s-au autocaracterizat în fața italienilor drept „oameni năpăstuiți“. Văzând că merge vrăjeala, Primăria Capitalei a plusat și a făcut o cerere scrisă către fundația caritabilă pentru o sumă de bani cu care să refacă rețeaua de apă a Bucureștiului. Bineînțeles că italienii s-au luat cu mâinile de cap și ne-au refuzat cu binișorul.

TECH

Românii descopereau tainele telefoniei mobile. Se lansa serviciul de roaming în rețeaua Dialog, dar- necaz mare! – facilitatea cu primele 3 secunde gratuite nu se aplica și în roaming, așa că mai nimeni nu s-a atins de el la început. Telefonia mobilă era scumpă, atât de scumpă încât și senatorii și deputații aveau un prag în abonamentele primite de la Parlament: 10 minute pe zi. Nicio secundă în plus, că se taxează! Parlamentarii erau nemulțumiți, voiau să vorbească mai mult la mobil. Năravul ăsta avea să-i coste vreo 10-15 ani mai târziu…

COMEMORĂRI

Vă arătam, la începutul acestei luni, demagogia, populismul și fanfaronada ocazionate de omagierea eroilor din bătălia de la Mărășești. Ei bine, acum 20 de ani era exact la fel. Dacă schimbăm numele politicienilor din 1997 cu omologii lor de azi, materialul de presă este perfect valid. Încercați! (numai pe Marian Oprișan să nu-l schimbați. Era era atunci, este astăzi și va fi de-a pururi mai marele Vrancei)

SPORT

Acum 20 de ani aveam echipă națională, dar n-aveam fotbal. România devenea, la 20 august 1997, prima echipa calificată la Mondialul din 1998, și tot în acel sfârșit de vară Steaua pierdea cu scorul de 5-0 returul cu Paris Saint-Germain, din preliminariile Ligii Campionilor, după ce, cu două săptămâni înainte câștigase meciul tur cu 3-0, la masa verde. Ziarul „Ziua“ titra inspirat pe prima pagină: „Mizerabilii“. Și sub titlu, trimiterea: „Citiți în «Ziua Sport», dacă mai aveți chef“

MONDEN

Ocupați cu prințesa Diana, nemeritat de puțin s-a scris în acel început de toamnă despre accidentul de autoturism – tot Mercedes – al cântăreței Oana Sârbu. Întorcându-se de la Festivalul de Muzică ușoară Mamaia – tot în ziua de 31 august – cântăreața s-a aventurat într-o depășire periculoasă, pe raza localității Dragalina (n-aveam autostradă pe vremea aia). Cum-necum, cântăreața s-a speriat în timpul depășirii și a intrat într-un pom, rănindu-se la un picior. În mașină se mai afla cățelul cântăreței, care a scăpat numai cu o sperietură zdravănă. Presa scria că Oana Sârbu a fost dusă la Spitalul de Urgență din București, unde a fost internată la secția toxicologie, din lipsă de paturi la ortopedie (ce, credeați că batjocura din spitale e de ieri-de azi?). Și încă ceva: jurnaliștii prezenți la poarta spitalului notau că primul sosit la căpătâiul artistei a fost patronul Crescent, domnul Dan Voiculescu. Gest frumos al Varanului!

Și în timp ce Oana Sârbu suferea pe patul de spital, cu Dan Voiculescu la cap, Ștefan Bănică junior, partenerul ei din „Liceenii“, se căsătorea cu o anume Mihaela Rădulescu, o fată despre care ziariștii nu știau decât că a fost, într-o perioadă, prezentatoare pe la Tele 7 Abc.