VIDEO. România, în pericol de implozie. Reportaj Recorder la protestul pro-Georgescu

Decizia Biroului Electoral Central (BEC) de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu vine după decenii de frustrări și de nemulțumiri acumulate la adresa clasei politice și a instituțiilor statului. Furia adunată în toți acești ani s-a simțit, duminică seara, pe străzile din centrul Bucureștiului, unde s-au răsturnat mașini, s-au agresat jurnaliști și s-au incendiat diverse obiecte.

Convinși că au descoperit o soluție salvatoare, o parte dintre cetățenii acestei țări nu mai acceptă ca statul care i-a sfidat atâția ani să le spună că soluția lor este un pericol pentru democrație și că nu poate participa la cursa electorală. S-a ajuns în acest fel la acte de violență, la îndemnuri la revoluție și la scandarea de jurăminte militare care amintesc de atmosfera anilor ’30.

Este o realitate complicată pe care noi, ca jurnaliști, încercăm să o prezentăm cât mai obiectiv.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #12. Florin Manole: La Mykonos, ne-am întâlnit cu oameni de afaceri din SUA

Timp de cinci luni, PSD l-a acuzat pe Ilie Bolojan că se ține de scaun. Iar când Bolojan a cedat și a anunțat că votează Guvernul Niculescu, PSD tot n-a fost mulțumit: i-a cerut lui Ilie să rămână la prăvălie. De fapt, Sorin Grindeanu se teme să nu deconteze singur la următoarele alegeri, cu atât mai mult cu cât electoratul PSD zboară către AUR cu viteza unui avion privat care se îndreaptă spre Mykonos. Dacă tot am pomenit de Mykonos, am ales un invitat cu expertiză în insulele grecești: Petre Florin Manole, fost și viitor ministru al Muncii.

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

Recorder