România la 1918: politicienii mergeau numai la autoturism, poporul făcea foamea

Am vrut să vedem cum arăta viața românilor la 1918, dincolo de istoria mare, dincolo de război și Unire – cum își trăiau ei zilele, ce mâncau, ce beau, unde mergeau la cumpărături, cum își petreceau timpul liber. Așa că am mers să consultăm colecția puținelor gazete care au apărut și s-au păstrat de acum o sută de ani. Din nefericire, marile ziare ale începutului de secol – Universul (de dreapta) și Adevărul (de stânga) – nu s-au publicat în anii în care România a fost în război (1916-1918).

Așadar, ne întoarcem în timp: suntem în ianuarie 1918. România însemna pe atunci Moldova și Țara Românească. Regele Ferdinand și Regina Maria, dar și Guvernul României, sunt în Exil la Iași. Bucureștiul e încă sub ocupație germană, dar Puterile Centrale (Germania-Austro-Ungaria-Bulgaria-Turcia) sunt tot mai aproape să piardă războiul, toată Europa e în fierbere, se dau lupte grele pe mai multe fronturi, în Rusia bolșevicii au preluat puterea, războiul a lăsat în urmă ruină și mizerie (peste care va înflori gripa spaniolă, o pandemie care va ucide în timp record, în doar șase luni, peste 25 de milioane de oameni la nivel mondial, de trei ori mai mulți decât războiul, și o sută de milioane de oameni în total, până în 1919!).

Puține gazete mai apăreau, iar acestea erau – în mare măsură – detașate de viața oamenilor care nu erau pe front. Prezentau comunicate de război, știri externe și erau partizane politic, fiind, în esență, oficioase ale marilor partide din epocă (Partidul Național Liberal și Partidul Conservator).

Unele – precum Epoca sau Arena – apăreau la Iași. În capitala ocupată se publica Gazeta Bucureștilor, jurnalul fiind pe baricade germane. Ziare complexe erau Lumina (ziarul lui Constantin Stere), Viitorul sau Steagul. Lumina costa zece bani și se recomanda ziar independent, dar bineînțeles că nu era. În Lumina publica și romancierul Liviu Rebereanu. În paginile lor se mai reflectau când și când, ca într-o oglindă murdară, și chipurile românilor simpli.

TABLOU DE EPOCĂ ÎN 10 TUȘE

1. ROMÂNII ȘI COMUNICAREA. Cele mai multe necazuri le aveau oamenii cu comunicarea. În București telefoanele nu mai mergeau, pe poștă – nici pe atunci – nu puteau să se bazeze. Ca să afle unii de alții și să își dea de știre că sunt bine, dădeau anunț la ziar. Inclusiv de Anul Nou 1918 se felicitaseră tot prin intermediul gazetelor. Iată, de pildă, un anunț de acum 100 de ani, care poartă titlul „Gogule”: „Gogule primește felicitări de anul nou, răspunde ai primit de sărbători patru pachete trimise. Suntem sănătoși, te sărutăm: Băbuța, Mărioara, Auricuța, Ionel, Virginia, Margot, Ionel, Neculae, Nicu, Virginica, Lala”.

   Oamenilor le era frică. Teama de a nu-i fi pierdut pe cei de la care nu mai aveau vești le domina mesajele. Iată: “ROSA MARCU. (…) Cecilia bine, eu suferind ca în tinerețe. Rog comunicați-mi sincer ce știți despre Romulus, dar rog purul adevăr. Mihăilescu”. Chiar și pentru treburile curente, oamenii apelau tot la ziar să-și dea întâlnire: “TICĂ CHIROVICI. Am auzit că ne-ai căutat pe acasă, vino la farmacia Schuster. «La ochiul lui Dumnezeu». Calea Victoriei 154, mă vei găsi. Mărioara Stoenescu”.

   

2. ROMÂNII ȘI CUMPĂRĂTURILE. Tot ce exista pe lume – totul se vindea și se cumpăra la București. Ghete, rufe uzate, pălării purtate puțin, covoare “persiane”, linoleum, blănuri “artistic lucrate fin”, pianine, mandoline, flaute, piculine, armonici (muzicanții aveau de unde alege), saltele de lână, papuci de casă din postav, haine scurte îmblănite, paltoane trainice, cojoace de oaie, tablouri în uleiu vizibile, costume de haine, scule de cismărie, păpuși în diferite mărimi și cu păr natural. Produsele se puteau achiziționa și în rate. În vogă erau pathefoanele, care se comercializau în 20 de rate lunare. Vânzătorul promitea că plăcile acestor pathefoane nu se uzează, nefiind cântate cu ace, ci cu un safir care nu se schimbă niciodată. Unicul depozit de gen din România se afla pe Calea Victoriei, la numărul 107. Și amanetul era o afacere rentabilă. Dar cel mai frumos anunț din epocă ni se pare următorul: „2 iepe vând, prea frumoase, mari, numai de trei ani. Mărculescu”.

3. ROMÂNII ȘI MESERIAȘII. Bieții meșteri își cătau disperați mușterii. Maestrul Vrabie, din „Negru Vodă, 37, aproape de Morgă”, rezolva orice. Zi de zi el dădea veste că pune la punct cișmele, closete, băi, sonerii, electricitate, tot. La mare căutare erau specialiștii care reparau mecanic mașini de cusut, mașini de scris, gramofoane, dar și lămpile de petrol. Lucrătorii cu meserie la bază câștigau sute de lei pe lună. Un ceasornicar lua 4-500 lei. Ucenicii însă trebuiau să se mulțumescă, îndeosebi, cu maxim treizeci de lei pe lună. Și guvernantele aveau viață grea în a-și mai găsi clienții. Se căutau doamnele cu origini occidentale: “Se caută o franceză să știe și germana, pentru conversație cu elev cl. a III-a liceu. Ofer dejunul și mic salariu. Calea Rahovei 53”. Altfel, am vrea să consemnăm că frumoase erau denumirile puținelor firme care supraviețuiseră războiului și-și făceau reclamă la jurnal! De exemplu, croitoria “Șicul Tinerimei”.

4. ROMÂNII ȘI SPECTACOLELE. Artele spectacolului nu au luat pauză nici în tumultosul an 1918. Erau spectacole de operă, de operetă și de teatru în fiecare zi. S-a jucat și în prima zi a anului, care a căzut într-o marți, iar la Opera din București a fost Quo Vadis, după romanul lui H. Sienkiewicz. La Teatrul Național se dădeau reprezentații germane. De mare succes se bucura farsa în trei acte Fluturatecul (de Curt Kraatz). Filmele de cinema aveau de asemenea public bun. Înspre toamnă încolo a făcut valuri, la Cinema “Lux”, pelicula “Aventurile unei fete de pension”.

5. ROMÂNII ȘI VIAȚA SOCIALĂ. Un plăcut mod de socializare îl constituiau băile publice. Se mergea la baia cu aburi Marenco. Aceasta era amplasată pe strada Oițelor și funcționa zilnic pentru bărbați, între opt dimineața și șase seara. Lunea, miercurea și de sărbătorile legale era deschis doar până la orele 1 p.m. Pentru că lunea și miercurea, de la 2 la 6 p.m., era deschis pentru dame.

6. ROMÂNII ȘI MATRIMONIALELE. Bucureștiul fiind ocupat de nemți, unii dintre ei se dedulciseră la fetițele dulci de la noi și nu mai voiau să se dea duși. În consecință, bombardau gazetele cu anunțuri matrimoniale. Mostră: “German serios, vârstă mijlocie, intenționând a se stabili aci după războiu, dorește cunoștința unei doamne în vederea căsătoriei. Oferte serioasă, dacă posibil cu fotografie”.

7. ROMÂNII ȘI LOCANTELE. La București, pe Calea Victoriei, la numărul 36, putea fi găsit faimosul bucătar Iulian. E adevărat, carnea (spre deosebire de bucătarul Iulian) se găsea greu, iar meniul cel mai popular era celebrul Ghiveciu Iulian. El conținea: bame, pătlăgele, vinete, dovlecei. Asta era, asta se mânca. Din primăvară (meteoric, au apărut noi gazete în luna martie!), cârciumile noastre tradiționale deja începeau să-și deschidă porțile. Septembrie a fost luna care a pecetluit, cu războiul tot mai aproape de deznodământ, redeschiderea consumului la șosea. În noiembrie, deja, cu războiul încheiat, se dădeau în fiecare zi știri ca aceasta: s-a deschis consumul la Cercul Militar! La sfârșitul lui noiembrie revenea și Carul cu Bere. Era veselie mare la București, se bea. Iar pentru ca totul să reintre în normal, restaurantele anunțau și că au primit inclusiv icre negre, moi, proaspete și tescuite. În luna noiembrie, Majestatea Sa Regina Maria a avut o păcătoasă de gripă. În fiecare zi se anunța buletinul medical care vestea însănătoșirea de la o zi la alta. Pe cale de consecință, un cetățean a dat anunț la ziar că va bea în sănătatea Reginei.

8. ROMÂNII ȘI AUTOMOBILELE. Deși țara era devastată de război, cei înscăunați la putere nu se dădeau în lături de la lux. Ziarele de la Iași (care erau mai aproape de abuzurile puterii, fiindcă oamenii care conduceau țara se refugiaseră acolo), în special Arena, erau nemiloase cu risipa de carburant. Domnii se învățaseră să meargă numai la autoturism și consumau fără să se mai gândească la costuri. Gazetarii au calculat că o zi de plimbare a unui demnitar cu autoturismul ia pâinea de la gură a 17 oameni. Articolele purtau titluri care îndemnau la indignare, de genul Automobilele – din țara bordeelor și a fierturii de păsat.

9. ROMÂNII ȘI IGIENA. Cele mai mari probleme ale românilor în anul 1918 erau cele sanitare. De exemplu, veștile care veneau de la Slatina erau cumplite: se făceau razii cu personalul polițienesc pentru a-i forța pe olteni să se despăducheze (la Slatina, se pare, erau cei mai reticenți), în vederea prevenirii tifosului exantematic. Nicăieri nu le era ușor celor săraci, dar primeau ajutor. Primăria București avea un Serviciu de Asistență Publică (era pe Strada Sfânta Vineri), care – pe vremea aceea – chiar își făcea treaba. Serviciul lucra în colaborare cu diferite organizații filantropice (care îi somau pe cetățeni să nu treacă indiferenți pe lângă cei în pericol de a muri înghețați: „Asprimea zilelor de iarnă, greutățile mereu crescânde pentru procurarea celor necesare vieței trebuie să determine pe toți cei cu dare de mână a’și oferi obolul pentru cei lipsiți de mijloace”). Românii de la oraș întâmpinau serioase probleme în chestiunea bolilor cu transmisie sexuală, îndeosebi sifilisul. La mare căutare erau și medicii dentiști, cei mai mulți fiind de origine evreiască. Aceștia executau lucrări de aur, dar și de cauciuc (!), puneau plombe și făceau “extracțiuni”, promițând că toate acestea se făceau “absolut fără dureri”.

10. ROMÂNII ȘI STINGEREA NEAMULUI. Gazetarii erau oripilați de nenorocirile pe care războiul le abătuse asupra țării noastre. Într-un articol cu supratitlul „Mizeria din Moldova” se dădea ca sigură știrea: “Se stinge neamul!”. Cifrele pe care se baza textul fuseseră publicate de “L’Indepéndance Roumaine” și erau îngrijorătoare. În primul trimestru al anului 1917, în Moldova neocupată se născuseră mai puțin de 9.000 de copii, iar numărul morților era cu peste 10.000 mai mare. Așa cum se cunoaște, neamul nu s-a stins. Moldovenii și-au revenit și după război au adus un aport însemnat de populație țării. La 1 ianuarie 1918, în București se înregistraseră cinci nașteri și muriseră treizeci și patru de oameni. Se murea, așadar, nestingherit, și dincolo de front, în plină viață civilă. În prima zi a anului 1918 a fost găsit mort, într-o cameră din fundătura Baicului, un cetățean pe nume Moise N. Moise, de 58 de ani, de loc din Aninoasa, județul Muscel. Pentru că era cerșetor, nu avea rude în București și nu l-a revendicat nimeni, cadavrul a fost deferit Institutului Medicolegal. Și se mai murea în capitală și din supradoze de cocaină. O tânără de treizeci și unu de ani, Zoia Polizu, a fost găsită moartă, în urma unei astfel de supradoze, cauza excesului fiind, pare-se, o complicație în amor.