Ați votat pentru o viață mai bună? Felicitări, tocmai ați băgat-o pe nepoata lui Pandele în Parlament!

ALEȘII NOȘTRI. N-avem nimic cu voi, dragi compatrioți care ați pus ștampila pe PSD! Vă înțelegem și știm că acum așteptați cu nerăbdare mărirea aia de pensie, tăierile alea de taxe, traiul mai bun. Dacă tot stați și așteptați, luați ceva de citit, că s-ar putea să dureze: iată de pildă frumosul caz al Alexandrei Bogaciu, o bagaboantă de 27 de ani, care, începând din iarna aceasta, se va așeza pe băncile Parlamentului și se va apuca să legifereze. Alexandra a candidat pe listele PSD Ilfov și vă mulțumește tuturor pentru încrederea acordată. Acum, că ați votat-o, e pregătită să se apuce de treabă: și-a șters de pe contul de Facebook toate pozele cu țâțele p-afară și cu buzele țuguiate și se gândește zi și noapte la sursele de finanțare cu care viitorul guvern PSD va îndeplini toate promisiunile din campanie. Alexandra are liceul făcut. Mă rog, e un colegiu tehnic acolo, dar este. La facultate n-a mai dat că n-avea niciun rost. Tatăl ei, Ion Bogaciu, are firmă de copertine și materiale textile la Voluntari și a așezat-o la calculator să fie director de marketing. Și dacă se întâmplă la Voluntari bineînțeles că intervine și Florentin Pandele. Păi, sigur! Ce, nu știați? Alexandra Bogaciu este nepoata lui Florentin Pandele, văr bun cu Bogaciu ăl bătrăn (consilier local la Voluntari), care l-a și nășit când a luat-o pe Gabriela Firea de nevastă. Cumetrie mare, sigur că da! Așadar, pe 19 decembrie Alexandra depune jurământul și așază insigna de deputat în piept (cu grijă Alexandra, că e păcat de silicoanele alea!). Apoi, vreme de patru ani se va ocupa de problemele țării, va vota legi, va încasa salariu și sume forfetare. Deci, cam asta e treaba… Noi vă lăsăm, știm că mai aveți de așteptat, dar nu mai avem ce să vă povestim. Până vin măririle alea de pensii și tăierile alea de taxe mai găsiți-vă și dumneavoastră de lucru. Mai uitați-vă la o poză cu Alexandra, mai una alta…

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să