Candidații județului Bistrița-Năsăud

În aşteptarea Autostrăzii Nordului care ar urma să aducă investitori în judeţ, mulţi bistriţeni au folosit deja drumurile naţionale ca să plece din ţară şi să-şi caute un loc de muncă în străinătate. Candidaţii din Bistriţa susţin că o să le dea o mulţime de motive să se-ntoarcă acasă. Unii se gândesc la turism, alţii la agricultură, alţii chiar la creşterea natalităţii. Sunt însă şi candidaţi misterioşi, care mizează mai mult pe elementul-surpriză: „sunt rezervat să vă spun cu exactitate ce vreau să fac“, ne-a spus unul dintre ei.

Judeţul Bistriţa Năsăud are şapte locuri în Parlament: cinci de deputat şi două de senator. Am contactat nouă candidaţi aflaţi pe locuri eligibile. Deputatul Ionuţ Simionca (PMP) a refuzat să răspundă la întrebări, iar secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Olivia Diana Morar (PNL) a motivat refuzul invocând probleme personale. Cu restul am discutat telefonic.

Notă: Informaţiile din cărţile de vizită au fost redactate aşa cum ni le-au comunicat candidaţii. Puteţi alege un anumit candidat apăsând pe butonul de sub poză sau puteţi să-i vedeţi pe toţi parcurgând articolul integral.

Ioan Deneș
psdi

Ioan Deneș

Senat
Vârstă: 52 de ani
Profesie: subinginer mecanic
Primul loc de muncă: electrician la Căile Ferate Române
Actualul loc de muncă: senator în Parlamentul României (două mandate)
Ultima școală absolvită: Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Limbi străine: limba engleză (înţeleg, dar nu vorbesc fluent)
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Dacă e să avem în vedere experienţa dobândită de-a lungul celor două mandate de parlamentar şi activitatea pe care am avut-o înainte în administraţia publică locală – câteva mandate de consilier local şi de consilier judeţean –, putem spune că expertiza mea este în zona de administraţie publică.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Cea mai importantă e Legea Pensiei Moştenite. Este un act de dreptate unor contribuabili care au contribuit zeci de ani la bugetul de pensii şi ori au decedat înainte de a beneficia de pensie, ori după ce au beneficiat o scurtă perioadă. Am pornit de la raţionamentul că pensia e, de fapt, o reţinere din salariu pe care o avem fiecare dintre noi, iar această sumă este proprietatea fiecăruia dintre noi, este un drept al nostru. Atunci, în situaţia în care titularul de pensie nu beneficiază de această pensie, urmaşii acestuia trebuie să aibă acest drept, aşa cum beneficiază şi de alte proprietăţi. Pe o perioadă de doi ani.
3. Pentru ce cauză a județului Bistrița-Năsăud veți milita în Parlament?
Aici am o iniţiativă care se numeşte Legea Produsul Agricol Local. La noi în zonă sunt mulţi producători de fructe: mere, cireşe. Pornind de la această situaţie, această lege prevede să se creeze un cadru legal de facilităţi pe care să le acorde autoritatea publică locală unor asociaţii de producători agricoli locali: scutiri de impozite pe teren, scutiri de impozite pe clădiri.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Sunt două elemente pe care eu le consider slăbiciuni ale actualilor decidenţi la nivel naţional. Una este că n-au învăţat din primul val al pandemiei, iar al doilea ne-a luat pe nepregătite – să nu uităm problematica legată de şcoli, de distribuţia de măşti, de distribuţia de tablete. A doua slăbiciune: noi nu putem să facem copy-paste cu măsurile aplicate în alte state. De exemplu, la închiderea pieţelor. Eu nu-mi aduc aminte să fi văzut în Belgia sau Olanda că au pieţe unde producătorul să vândă sacul de varză, gogoşarul. Nu e în tradiţia lor. Măsurile trebuie aplicate la specificul României şi al comportamentului oamenilor de aici.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    împotrivă
    Votul constructiv pro este în primul tur. În ai doilea tur de obicei se coalizează cei care au pierdut în primul tur împotriva celui care a obţinut cele mai multe voturi.
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
    Pentru reducerea aparatului bugetar începând de sus în jos.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
    Parlamentarii ar trebui să aibă imunitate doar în privinţa declaraţiilor politice.
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    indecis
    Voi putea răspunde atunci când va exista posibilitatea de a fi revizuită Consituţia.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    împotrivă
    Noţiunea e greşită. Nu trebuie să transformăm copiii într-o marfă. Cea mai bună denumire e „Educaţia sanitară“. Sunt mult mai multe lucruri de învăţat, în afară de cel de nişă, de care e interesat un anumit segment din societate. În această speţă, părintele trebuie să îşi dea acordul scris.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
„Cartea cărţilor de înţelepciune“, tipărită sub grija lui Iordache Bota. Sunt foarte multe cugetări din religie, care au aplicabilitate practică şi-n viaţa noastră cotidiană. Dacă doriţi, v-o împrumut.

Romulus Virgil Rus
psdi

Romulus Virgil Rus

Senat
Vârstă: 49 de ani
Profesie: asistent universitar
Primul loc de muncă: profesor la şcoală
Actualul loc de muncă: lector la Universitatea „Babeş Bolyai“ din Cluj-Napoca
Ultima școală absolvită: Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, 2012
Limbi străine: limba engleză (începător), limba germană (începător)
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Domeniul meu este domeniul activităţilor corporale: fitness, gimnastică, activităţi de întreţinere şi cultură corporală, managementul corpului.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Dacă tot am vorbit despre domeniul educaţiei fizice şi al sportului, sunt câteva aspecte din această zonă. N-aş putea să ies acum public cu ele, dar vă spun că am. Şi pentru mediu, şi pentru învăţământ. Nici nu ştiu dacă e voie să vă dau detalii. Nu, nu pot să vă spun mai multe. Deci, cam am acolo aş vrea să mă duc, pe zona asta… În învăţământ sunt anumite aspecte şi anomalii care nu funcţionează… care sunt vizibile… Şi chiar şi-n mediu sunt interesat de nişte lucruri.
3. Pentru ce cauză a județului Bistrița-Năsăud veți milita în Parlament?
Sunt mai multe. N-aş vrea să intru acuma în amănunte, sunt rezervat să vă spun cu exactitate ceea ce vreau să fac. În învăţământ sunt anomalii pe care încerc, încerc să fac ceva în acest sens. Vizavi de sănătatea populaţiei, vizavi de imunitatea acesteia, care ştim foarte bine prin ce trece acuma. Sunt lucruri care nu funcţionează cum trebuie. S-a umblat exact la libertatea omului de a face mişcare şi aici iar ţine de domeniul meu. Undeva pe aici bat.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Ăsta îmi doresc să fie unul din punctele forte cu care vreau să intru: una din cele mai mari, nu slăbiciuni, ci anomalii pe care le-am văzut a fost cultivarea aceasta a fricii care are efecte adverse asupra imunităţii. Mişcarea, sportul, libertatea omului de a face mişcare, chiar şi controlată, influenţează sănătatea omului. Iar acest lucru a fost restricţionat. Or, când vrem sănătate la nivel social, eu cred – şi nu doar eu, ci şi specialiştii – că mişcarea, aerul, soarele, prin asta se obţine imunitatea. Sigur că legislativul poate să iasă public şi în primul rând poate să facă un sondaj la nivelul specialiştilor, care să vină cu aceste lucruri. Este o opinie proprie. Fiind la început de drum, exact paşii nu-i ştiu încă. Mai sunt de studiat anumite lucruri.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    indecis
    Ca opinie personală, probabil că ar fi OK în două tururi. Dar nu pot să mă exprim, nu vreau să mă pronunţ. În politică, sunt destul de nou. Trebuie să mă consult cu echipa, nu am toate datele.
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    indecis
    Nu m-aş exprima acuma. M-aţi luat aşa…
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Robin S. Sharma – „Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul“.

Ovidiu Iosif Florean
pnl

Ovidiu Iosif Florean

Senat
Vârstă: 52 de ani
Profesie: inginer electromecanic
Primul loc de muncă: Director al Corpului de Gardieni Publici
Actualul loc de muncă: consilier judeţean şi administrator al unei exploataţii agricole
Ultima școală absolvită: Institutul de Marină Civilă Constanţa, 1992
Limbi străine: engleză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Am o experienţă managerială de peste 20 de ani.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
E un proiect care vizează independenţa energetică a ţării. Eu sunt inginer electro-mecanic şi am certitudinea că, dacă am reuşi să punem în funcţiune toate reactoarele de la Cernavodă, am putea să asigurăm energia necesară fără să mai importăm gaze de la ruşi sau să exportăm gazele pe care le extragem noi.
3. Pentru ce cauză a județului Bistrița-Năsăud veți milita în Parlament?
Autostrada Nordului, în primul rând. Dar şi pentru proiectul de aducţiune gaze în zona de nord a judeţului şi la cel de realizare a masterplanului de apă şi canal pe zona de sud a judeţului.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Dacă vă uitaţi la Germania şi Franţa, care au intrat primele în carantină, despre ce slăbiciuni să vorbim în România. În condiţiile în care cele mai mari puteri ale Europei au ajuns în carantină acum, e impropriu să spunem că România are slăbiciuni. Dimpotrivă, cred că i-am depăşit cu mult din punct de vedere al eficienţei în ceea ce priveşte gestionarea pandemiei pentru situaţia în care ne aflăm.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
  • Introducerea educației sexuale în școli
    indecis
    Mă abţin.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Am recitit „Qvo Vadis“, de Henryk Sienkiewicz, este o carte pentru care a primit Nobelul pentru Literatură în 1905.

Daniel Suciu
psdi

Daniel Suciu

Camera Deputaților
Vârstă: 40 de ani
Profesie: analist politic
Primul loc de muncă: ziarul „Mesagerul de Bistriţa-Năsăud“. Am fost reporter, redactor, şef departament Politic, de toate.
Actualul loc de muncă: deputat în Parlamentul României (două mandate)
Ultima școală absolvită: cursul de Politică Externă şi Diplomaţie de la Institutul Diplomatic Român
Limbi străine: franceză, cu atestat emis de Ambasada Franţei în 1999, şi engleză la nivel mediu
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Cred că pe zona de administraţie publică şi pe proiectele de dezvoltare regională. După cele nouă luni de activitate în Ministerul Dezvoltării Regionale, cred că aici ar fi expertiza mea.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Încă ezit între un proiect de modificare a Legii Achiziţiilor Publice şi un proiect de lege privind simplificarea procedurilor pentru accesarea fondurilor europene. În zona asta sunt.
3. Pentru ce cauză a județului Bistrița-Năsăud veți milita în Parlament?
Eu, în elaborarea programului de guvernare, am propus alocarea unei sume consistente pentru staţiunile balneo-climaterice, pentru staţiunile româneşti, în general. Iar în Bistriţa-Năsăud avem o staţiune de interes naţional, Sângeorz-Băi, o staţiune de interes local, Băile Figa, şi mai avem o staţiune în curs de acreditare, Tihuţa-Colibiţa.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Incapacitatea cronică şi încăpăţânarea celor care ne conduc astăzi de a nu asigura o testare mult mai extinsă. Mă gândesc la tot ce se întâmplă în plan european: în multe ţări, şcolile au rămas deschise. Cred că o măsură de testarea a cadrelor didactice şi a elevilor pentru a asigura în continuare şcolile deschise ar fi meritat să fie luată în considerare. Al doilea mare eşec – de fapt, ăsta ar fi primul – se referă la resursele financiare insuficiente pompate în sistemul de sănătate. Este inadmisibil ca, după ce toate previziunile ne dădeau un al doilea val mult mai violent decât primul, noi să avem aceeaşi capacitate la ATI şi să ne trezim cu 10.000 de cazuri pe zi.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
    Pentru, din următoarea legislatură.
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
    Sunt de acord cu o regândire a sistemului bugetar în ce priveşte autorităţile centrale – comasări de instituţii, deconcentrate. E binevenită o discuţie pragmatică pe tema asta.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
    Cred că sunt de acord şi cu asta.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    indecis
    Trebuie definit foarte clar ce înseamnă educaţie sexuală şi clasa din care se introduce o asemenea discuţie.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Raffaello Giovagnoli – „Spartacus“.

Bogdan Gruia Ivan
psdi

Bogdan Gruia Ivan

Camera Deputaților
Vârstă: 29 de ani
Profesie: specialist în administraţie publică
Primul loc de muncă: consilier în cabinetul preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud (în CV-ul oficial, primul loc de muncă este: moderator al emisiunii „Plus FM“, de la Radio Vatra Dornei)
Actualul loc de muncă: mi-am suspendat mandatul de purtător de cuvânt al CJ pentru a mă putea ocupa de campania electorală.
Ultima școală absolvită: masterat în Comunicare şi Relaţii Publice, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca
Limbi străine: engleză avansat, franceză mediu
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Din punct de vedere al studiilor, sunt absolvent la Administraţie Publică la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, unde am fost şef de promoţie. De asemenea, am lucrat, împreună cu Universitatea, pe proiecte de cercetare în zona creşterii eficienţei administrative din sectoru public din Transilvania. Am opt ani de experienţă în tot ce înseamnă administraţia publică a judeţului Bistriţa-Năsăud din postura de consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) şi de purtător de cuvânt al CJ. Separat de subiectul acesta, vin cu un masterat în Comunicare şi Relaţii Publice, terminat cu nota 10, la UBB. Tot pe partea universitară, sunt şi doctorand în anul III la Şcoala Doctorală de Sociologie. Am cursuri de formator, manager de proiect, director de programe cu finanţare europeană.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Cred că gestionarea crizei sanitare trebuie să fie o prioritate zero. Bine, eu am avut şi COVID până acum trei săptămâni, am fost în spital, am văzut ce înseamnă. Deci, în cel mai scurt timp, reducerea rezidenţiatului medicilor din România şi organizarea sistemului pentru ca aceia care sunt în anul final să poată să înceapă să lucreze. În plus, obligatoriu, acoperirea necesarului de asistenţi şi tehnică medicală pentru construcţeia de spitale modulare în fiecare judeţ. Nu e complicat deloc. Vreau un program naţional de consiliere gratuită pentru accesarea de proiecte cu finanţare europeană. Şi mai vreau un proiect Start-Up Nation pentru tineri şi unul pentru diaspora. Mai cred foarte mult într-un proiect de digitalizare a administraţiei publice din România şi de realizarea a reţelei gratuite de Wi-Fi pentru cel puţin jumătate din populaţia ţării, într-un termen de 5-7 ani. Îmi doresc să iniţiez un proiect prin care impozitul pe profit să fie zero timp de 10 ani pentru companiile româneşti care activează în domeniul cercetării, inovaţiei, tehnologiei, medicinei şi IT.
3. Pentru ce cauză a județului Bistrița-Năsăud veți milita în Parlament?
Pot să vă spun că acum lucrez la o statistică: în Bistriţa-Năsăud, vorbim de peste 2.000 de copii orfani. Vreau o indemnizaţie de 500 de lei pentru copiii orfani de un părinte şi 1.500 de lei pentru orfanii de ambii părinţi. Îmi doresc să implementez, ca program pilot la noi în judeţ, transportul copiiilor la şcoală şi acasă pe model american. În plus, un progam de creşe, grădiniţe şi de şcoli.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Guvernul României nu a arătat nicio viziune. Dacă eu şi colegii mei am fi fost la guvernare, am fi gestionat altfel lucrurile. Am fi redus programul de rezidenţiat şi i-am fi băgat în pită, să suplinească personalul medical insuficient. În plus, spitale modulare în fiecare judeţ! Foarte important: asigurat un venit minim garantat pentru cei care şi-au pierdut locul de muncă din cauza pandemiei.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    împotrivă
    Nu cred că este oportun.
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    indecis
    Trebuie o analiză clară, făcută cu specialişti.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
    Nu văd o problemă.
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    indecis
    Poate fi o discuţie.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    împotrivă
    Cred că sunt alte subiecte mai importante. O să propun educaţie financiară şi cursuri de prim ajutor.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Nassim Nicholas Taleb – „Când pielea ta e în jos“. După ce am citit, tot de el, „Lebăda neagră“. Şi acum citesc, de Vasile Dâncu, „Comunicarea simbolică“. E profesorul meu la doctorat.

Robert Sighiartău
pnl

Robert Sighiartău

Camera Deputaților
Vârstă: 31 de ani
Profesie: economist
Primul loc de muncă: consilier de service, adică interfaţa între clientul care aduce maşina la service şi inginerul auto
Actualul loc de muncă: deputat în Parlamentul României (un mandat)
Ultima școală absolvită: Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai
Limbi străine: engleză şi, parţial, germană
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Sunt economist de profesie, am lucrat în domeniul privat, am pornit de jos, de la vânzări cu oamenii şi am ajuns pe o funcţie executivă de management. Noi avem un business de familie înfiinţat de tatăl meu, care a plecat la ceruri în 2010, aşa că eu şi surorile mele a trebuit să ne ocupăm de acest business. În 2016, cu această experienţă de management şi de antreprenoriat, am intrat în Parlament.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Nu vreau să mă laud, dar am avut deja câteva proiecte de legi cu mare impact asupra populaţiei. Bineînţeles, în sens pozitiv. Aş continua cu un proiect pe care eu îl am la suflet: e legat de susţinerea şi creşterea demografiei în România. E un proiect integrat prin care statul român să faciliteze şi să ajute tinerii şi tinerele familii, să investească în ei ca, până la urmă, ei să rămână sau se se întoarcă aici, în România. Mă refer la facilităţi fiscale, credite garantate de stat, terenuri pe care le primăriile le pun la dispoziţie la un preţ mai mic, sunt multe lucruri de făcut. Eu aveam de gând să depun vreo 5-7 proiecte de legi chiar în martie, numai că a venit pandemia şi lumea nu mai este atentă la aceste măsuri. În plus, şi priorităţile financiare sunt altele în perioada asta…
3. Pentru ce cauză a județului Bistrița-Năsăud veți milita în Parlament?
Sunt foarte multe. Judeţul nostru este un judeţ frumos din Transilvania, numai că în acest moment avem o problemă în ceea ce priveşte veniturile pe cap de locuitor. Vreau să leg judeţul, prin drumuri expres, de Autostrada Transilvania şi de Cluj, unde este aeroport, astfel încât să se deschidă rutele comerciale şi să vină investiorii. Voi mai milita pentru Autostrada Nordului – Suceava-Satu Mare. Mă interesează o simplificare în ceea ce priveşte birocraţia.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Cred că sistemul sanitar, care n-a fost pregătit pentru această criză – asta e cea mai mare problemă. Aici trebuie să ne aplecăm în următorii ani, să investim foarte mulţi bani ca să îmbunătăţim actul medical şi să ne concentrăm şi pe prevenţie.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
    Pentru, dar aici trebuie modificată Constituţia.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
    Sunt pentru educarea copilaşilor astfel încât să prevină accidente, contactarea unor boli sexuale şi pentru ca, până la urmă, copilaşii noştri să rămână sănătoşi şi să aibă familii sănătoase.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Richard Wurmbrand – „Marx şi Satan“. El a combătut mult comunismul şi prezintă în detaliu toate formele urâte ale comunismului şi marximului.

Lóránt-Zoltan Sas
usr

Lóránt-Zoltan Sas

Camera Deputaților
Vârstă: 47 de ani
Profesie: inginer chimist
Primul loc de muncă: asistent medical la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud
Actualul loc de muncă: manager de calitate la o companie producătoare de cabluri
Ultima școală absolvită: Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca
Limbi străine: engleză, italiană, maghiară (nativ)
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Sunt inginer chimist de profesie şi mi-am făcut meseria, spre fericirea mea, lucrând în producţie câţiva ani buni. De 7-8 ani, am făcut parte din top managementul unor companii-fanion din Bistriţa.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Digitalizarea completă a tot ce înseamnă proceduri de înfiinţare a unor companii. România suferă pentru că sectorul IMM-urilor, o pătură extrem de importantă în economia oricărei ţări, nu este întârit, ajutat. Ar trebui să debirocratizăm procesul de înfiinţare a companiilor. Sunt multe hârtii, multe drumuri de făcut şi mult timp de petrecut, ceea ce costă şi induce o stare de nervozitate antreprenorului la început de drum. Am informaţii de la prieteni care şi-au înfiinţat companii în străinătate cu câteva click-uri.
3. Pentru ce cauză a județului Bistrița-Năsăud veți milita în Parlament?
Noi avem o mare problemă cu lipsa forţei de muncă şi cu depopularea judeţului. Foarte multă lume a plecat, a emigrat, natalitatea a scăzut. Trebuie să facem tot ce este posibil să atragem investitori în judeţ şi să încurajăm tinerii să se întoarcă acasă cu know-how-ul şi cu bănuţii de afară. Pentru asta e nevoie de simplificarea legislaţiei, de o relaţie corectă a autorităţilor locale cu ei şi, bineînţeles, de predictibilitate.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
M-a bucurat să văd dedicarea medicilor şi a cadrelor medicale auxiliare, iar asta e fantastic şi trebuie subliniat. Cauza principală a problemelor din sistemul sanitar este politizarea excesivă. În plus, eu sesizez astăzi haosul şi lipsa de comunicare din sistem. Există multe ONG-uri în România care funcţionează mult mai bine decât statul. Ar trebui ca factorii decizionali să aibă discuţii cu toţi cei implicaţi şi să tragem concluziile împreună, pentru că am văzut destule acţiuni pe repede înainte, unele făcute şi în scop electoral. Această colaborare cu privaţi, ONG-uri, patronate, societate civilă ne-ar ajuta cu siguranţă să ieşim mult mai repede din situaţia asta.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
„Oraşe corupte“, de Robert Klitgaard şi Ronald Maclean-Abaroa, primarul din La Paz (n.r. – capitala Boliviei).

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente