Candidații județului Ialomița

Județul Ialomița are șase mandate de parlamentar, patru pentru Camera Deputaților și două pentru Senat. Sunt multe nume noi pe listele partidelor cu șanse, iar pe lângă obișnuitele promisiuni despre investiții în infrastructură, ialomițenii pot visa acum la hub-uri agroalimentare, la facilități pentru dezvoltarea de mici ferme și chiar la un aeroport între Slobozia și Urziceni. Unul dintre candidați ia în serios problema deșertificării Bărăganului, iar pentru că pesta porcină africană încă produce efecte, sunt șanse mari să auzim cât de curând și de „Legea creșterii porcului“.

Notă: Informațiile din cărțile de vizită au fost redactate așa cum ni le-au comunicat candidații. Puteți alege un anumit candidat apăsând pe butonul de sub poză sau puteți să-i vedeți pe toți parcurgând articolul integral.

Robert Chioveanu
pnl

Robert Chioveanu

Senat
Vârstă: 44 de ani
Profesie: medic veterinar
Primul loc de muncă: medic veterinar
Actualul loc de muncă: președinte-secretar de stat la Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
Ultima școală absolvită: masterat la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară
Limbi străine: engleză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
De 17 ani lucrez în domeniul sanitar-veterinar. Vin cu expertiză în ceea ce privește siguranța alimentelor, protecția animalelor, bunăstarea animalelor, tot ce înseamnă legislație europeană legată de alimente și punerea pe piață a alimentelor. Tot ce înseamnă boli ale animalelor și transmiterea lor la om.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
„Legea creșterii porcului” pentru România. Este necesară pentru că, în momentul de față, România este grav afectată de virusul pestei porcine africane, despre care, din păcate, nu mai vorbește nimeni. Fermierii trebuie să respecte niște reguli de biosecuritate ca să aibă posibilitatea să crească porcul, iar acest virus să nu se mai transmită. Virusul pestei porcine africane decimează, distruge, omoară porcii, da? Avem nevoie de această lege pentru ca, în următorii zece ani, să relansăm sectorul creșterii porcului în România, care în momentul de față este foarte grav afectat, iar pierderile economice sunt foarte, foarte mari.
3. Pentru ce cauză a județului Ialomița veți milita în Parlament?
Voi lupta pentru a găsi soluții ca tinerii fermieri să se întoarcă acasă și să dezvoltăm satul și comunele din județul Ialomița. Pentru noi e importantă ferma de familie, aducerea tinerilor fermieri în Ialomița și instalarea lor la nivelul comunei. Împreună cu medicul veterinar, cu autoritățile locale, trebuie să le dăm posibilitatea să înceapă un business, să dezvolte zona. Mai am un proiect împreună cu primarul municipiului Slobozia: vom face cel mai mare târg agroalimentar din sud-estul României. După modelul de la Cluj, Agraria, aici vom face, în toamnă, de Ziua Recoltei, cel mai mare hub agroalimentar din sud, unde se vor aduna toți fermierii din Călărași, din Tulcea și din Constanța.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Vulnerabilitățile sunt, de fapt, sistemul ticăloșit pe care l-a propagat PSD-ul, de ani de zile la guvernare. Sistemul ticăloșit de rude, de relații și alte sinecuri care le-au fost oferite multor angajați care nu aveau treabă cu profesia. Și acum am văzut că sistemul intraspitalicesc, sistemul DSP-urilor au fost depășite. Când a trebuit să fie pregătit de pandemie, sistemul nu a mai putut să facă față. Nu e posibil ca DSP-urile să fie conduse de juriști! Sau de oameni care nu au nicio pregătire. Sunt soluții foarte clare: prin modificări legislative aduse, prin criterii foarte clare se pot îmbunătății aceste aspecte. Că avem un cod administrativ făcut după bunul plac al PSD-ului, pentru a-și menține toți politrucii și toți sclavii în funcții publice, plătiți din banul public. Apăi, așa ceva nu se poate!
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
    Clar din două tururi. Aș vota pentru ca reprezentativitatea să fie dată de poporul român și de cetățenii poporului român.
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
    Pentru, dacă e vorba de un aparat bugetar eficient, bazat pe profesionalism și pe criterii de performanță.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
    Pentru o justiție independentă și o justiție care să nu fie la cheremul niciunui Dragnea sau unui Iordache. Imunitatea trebuie să fie pentru declarații politice.
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
    Când un cetățean i-a acordat votul unui ales, acel parlamentar trebuie să-și declare poziția foarte clară față de cetățenii care l-au ales. El este responsabil în fața cetățeanului.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    împotrivă
    Educație sexuală? Mai degrabă aș introduce educația creștină în școli. Creștinismul și valorile creștinismului să fie de bază. Să fie și educație sanitară la clasa a II-a sau a III-a, să poată elevul să înțeleagă de ce este important să ai condiții de igienă.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Știi care mi-a plăcut? Acuma m-am apucat de o carte, „Fluturi” a lui Irina Binder. Am citit cele trei capitole, cele trei volume și volumul trei l-am terminat chiar acuma.

Ștefan Țintă
psdi

Ștefan Țintă

Senat
Vârstă: 34 de ani
Profesie: economist
Primul loc de muncă: întotdeauna am lucrat numai în business-ul familiei
Actualul loc de muncă: tot în business-ul familiei
Ultima școală absolvită: master în management, ASE București
Limbi străine: fluent engleză, la nivel de începător spaniolă și italiană
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
În management. În afara faptului că am studiat Economia la Facultatea de Studii Economice din București, am o experiență și din practică. Am dezvoltat și manageriez o parte din compania începută de părinți acum 20 de ani și am dezvoltat și câteva start-up-uri, care între timp au ajuns la maturitate, devenind business-uri de succes.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Mă gândesc la un proiect de lege prin care statul să garanteze împrumuturi pentru tinerii care vor să facă studii, cu dobânzi subvenționate de stat.
3. Pentru ce cauză a județului Ialomița veți milita în Parlament?
Ialomița este un județ preponderent agrar, așa că aș vrea să continue refacerea sistemului de irigații și o microindustrializare în zona rurală, atât pe zona de mâncare, pe food, cât și pe manufactură.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
E greu să răspund la întrebarea asta, dar mă gândesc la numărul limitat de doctori pe care îi avem în momentul de față, pentru că, în general, au plecat din România după venituri mult mai mari. Problema veniturilor medicilor a fost rezolvată abia în fosta guvernare. Apoi, e vorba de numărul limitat de paturi, pentru că de la Revoluție s-au construit foarte-foarte puține spitale în România. Lipsa materialelor de protecție, ne-a prins clar nepregătiți, ele au venit târziu sau au fost cumpărate la suprapreț. Ca soluții, mă gândesc la o mai bună organizare din partea statului și a ministerului de resort în achiziția acestor materiale, să prevenim astfel de situații. Și construcția de noi spitale.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    împotrivă
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
    Pentru, numai în cazul unei bune digitalizări a administrației publice și doar în condiția în care personalul care își pierde locul de muncă să fie specializat și încadrat în câmpul muncii ca o măsură de protecție socială.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
    Pentru, dacă e vorba strict de actul de justiție. Dacă e la nivel general, sunt împotrivă, pentru că are o justificare imunitatea parlamentară.
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Memoriile Reginei Noor, regina Iordanului.

Victor Moraru
proro

Victor Moraru

Senat
Vârstă: 52 de ani
Profesie: jurist
Primul loc de muncă: muncitor, înainte de 1989, la o întreprindere din Slobozia, răspundeam de tot ce înseamnă aparate de măsură și control
Actualul loc de muncă: am fost președintele Consiliului Județean Ialomița până acum câteva luni
Ultima școală absolvită: masterat în afaceri, la Universitatea „Nicolae Titulescu”
Limbi străine: italiană
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Am 20 de ani de administrație, am fost primarul orașului-stațiune Amara, președinte al Consiliului Județean Ialomița, cred că am experiență în administrația publică care mă recomandă pentru un post în Parlamentul României.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Pentru că suntem în zona de sud, zonă afectată de schimbările climatice, mă interesează să inițiez o legislație cu privire la irigațiile din această zonă, la înființarea lizierelor de protecție, pentru a evita deșertificarea acestei zone. Mai ales că eu am fost și reprezentantul regiunilor din România la Comitetul Regiunilor Europene și am avut ocazia să văd cât de grav este afectat sudul României de aceste schimbări climatice. În mod special, voi mă voi concentra pe zona de mediu, agricultură și schimbări climatice.
3. Pentru ce cauză a județului Ialomița veți milita în Parlament?
Sigur mă voi bate pentru rezolvarea problemelor care țin de infrastructura locală din Ialomița, infrastructura de apă, de canalizare, de drumuri și – foarte important – pentru salubrizarea județului.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
La noi este ceva clasic: și pandemia, și tot ce se întâmplă scoate în evidență dezorganizarea statului. La toate nivelurile. Soluțiile sunt câteva. Cea mai importantă este cea a descentralizării și autonomiei locale, care ar putea să ducă la decizii foarte bune luate de cei mai îndreptățiți oameni, de cei care cunosc, de primari, de președinți de consilii județene. Să nu mai aștepte să vină de la centru. Dacă ordinul e greșit de la centru, toată țara o ia în direcția greșită. Cred că deciziile luate la nivelul cel mai apropiat de cetățean pot fi mai bune decât să așteptăm de la centru o decizie care nu știm când vine. Sunt particularități ale zonelor, sunt județe care au spitale specializate, altele care nu au.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
    Pentru reducerea și eficientizarea aparatului bugetar.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
    Pentru, 100%.
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
    Pentru, 100%… De fapt, acuma depinde. Depinde la ce vârstă se face. La liceu, aș vota pentru. Dacă sunt de grădiniță-școală primară, atunci aș vota împotrivă.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Îmi pare rău, dar citesc cărți de specialitate, de administrație, n-am avut timp în ultimii 20 de ani să citesc cărți care să mă relaxeze. Citesc tot ce ține de administrație. Ultima dată am recitit Constituția, acum două zile.

Luminița Barcari
pnl

Luminița Barcari

Camera Deputaților
Vârstă: 56 de ani
Profesie: profesor
Primul loc de muncă: Școala Gimnazială „Spiru Haret”, Țăndărei
Actualul loc de muncă: sunt profesor titular la Colegiul „Carol I”, Fetești
Ultima școală absolvită: master în management educațional
Limbi străine: engleză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
În domeniul educației, evident, ținând cont de experiența mea de profesor, director de liceu tehnologic, inspector școlar general și secretar de stat în Ministerul Educației.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
M-am gândit la asigurarea asistenței medicale pentru toate unitățile de învățământ. Ținând cont că trecem prin pandemie și nu toate unitățile au asigurat un cabinet medical, eu cred că este important să avem așa ceva pentru fiecare unitate de învățământ.
3. Pentru ce cauză a județului Ialomița veți milita în Parlament?
Voi milita pentru extinderea rețelei de gaze, pentru apă-canal în toate localitățile din județul Ialomița, pentru că prea puține UAT-uri dispun de condiții pentru acest secol, chiar așa aș putea să spun.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Noi nu am fost pregătiți pentru învățământul online. Și, de când am fost nevoiți să abordăm acest tip de învățare, am făcut pași importanți, dar profesorii încă nu sunt suficient de pregătiți pentru învățarea online. Eu cred că trebuie să extindem formarea profesorilor, mai multe cursuri de formare, dar și o infrastructură. Să știți că nu toate localitățile sunt conectate la internet, de aceea ar trebui să extindem această măsură de conectare a tuturor localităților la internet și de creare a unor facilități pentru această perioadă. Eu consider că e doar începutul, învățarea online nu va mai fi doar ocazională. Cred că va fi o măsură alternativă, chiar dacă vom scăpa de această pandemie.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
  • Introducerea educației sexuale în școli
    indecis
    Este o discuție mult mai amplă. Noi avem elemente de educație sexuală în diverse discipline, inclusiv la biologie. Poate fi un opțional, dar nu ceva distinct.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Stați să mă gândesc, că toate au fost de specialitate – pe management educațional, bineînțeles. Beletristică mai puțin în ultimul timp. Să știți că am început să citesc de la colegul meu de la Agricultură, „Salvarea fermei țărănești”, de Avram Fițiu. Foarte interesant, pentru că se referă la înființarea prin lege a fermei didactice.

Ștefan Mușoiu
psdi

Ștefan Mușoiu

Camera Deputaților
Vârstă: 45 de ani
Profesie: inginer
Primul loc de muncă: tehnician, Corporația pentru Cultură și Artă Intact-Antena 1
Actualul loc de muncă: Parlamentul României (un mandat de deputat)
Ultima școală absolvită: Facultatea de Inginerie Managerială din cadrul Universității Ecologice București. Și cursuri la Institutul Diplomatic Român și la Colegiul Național de Apărare
Limbi străine: engleză și franceză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Am 22 de ani de activitate profesională, 12 ani au fost dedicați sistemului public, în administrația publică locală, în Consiliul Județean Ialomița. Iar în ultimii patru ani am fost deputat. Înainte, am avut 10 ani în care am fost antreprenor. Și am făcut doi ani de voluntariat, într-o fundație pentru tineret, Fundația pentru Tineret „Mileniul III”.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Am unul în lucru care a fost contestat la CCR, iar acum este la Senat. E vorba de o schemă de ajutor de stat din perspectiva despăgubirii prestatorilor de activități agricole ca urmare a secetei pedologice.
3. Pentru ce cauză a județului Ialomița veți milita în Parlament?
Pentru reducerea discrepanțelor dintre mediul urban și mediul rural. Mediul rural e îmbătrânit și depopulat, iar asta a redus oportunitățile de investiții, din cauza lipsei pieței de consum, dar și a lipsei forței de muncă activă. Voi milita pentru un acces mai bun la infrastructura sanitară, educațională și rutieră. Acestea pot contribui la creșterea calității vieții și a păstrării populației în județ.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Lipsa de comunicare cu factorii de decizie locali cu afiliere politică diferită. Știți foarte bine că „PSD e de vină” pentru tot. Asta e retorica PNL-ului, deși sunt de 12 luni la guvernare. Poate sunt subiectiv, îmi cer scuze, dar asta e una dintre probleme, lipsa de comunicare. O problemă e și neîncrederea în rândul oamenilor cu privire la existența virusului ca atare. În Parlament nu se poate schimba mare lucru legat de asta, dacă nu există o comunicare între președinte, instituțiile statului și toate forțele politice. Formula ideală e să se așeze toți la masă, să se ajungă la un scenariu de acțiune și să se comunice pe o singură voce. Dincolo de asta, la nivel european, statele au luat măsuri diferite. Cred că trebuia să luăm exemplele de bune practici din toate aceste state. La noi, modul de acțiune e foarte deficitar. Acțiuni precum închiderea școlilor sau închiderea HoReCa nu sunt benefice, pentru că nu s-a demonstrat că acolo e o cauză de infecție.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    împotrivă
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    indecis
    „Pentru“, doar unde este supradimensionat și „Împotrivă“, acolo unde este subdimensionat. Aici sunt nuanțe. Măsurile trebuie să fie diferite.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
    Pentru, de principiu. Dar să se anuleze pentru toate funcțiile de demnitate publică. Și Președintele, și alți oameni care ocupă aceste funcții să nu aibă imunitate.
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
    Pentru. E firesc să pierzi mandatul, ca și la primari. La noi, toate mutările astea se fac din alte considerente, nu de doctrină.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
„Homo Deus. O scurtă istorie a viitorului”, de Yuval Noah Harari. Ca și în „Homo Sapiens” (n.r. – „Sapiens“), face o istorie de la evoluția omului de la animal primat la animal social. Aș putea concluziona printr-un citat: „Istoria a început când oamenii au inventat zeii și se va sfârși când oamenii vor deveni zei”. Ideea e că oamenii au alte preocupări acum, nu mai e vorba de război, foamete, ci de nemurire, dacă pot să spun așa, și de inteligența artificială.

Raluca Giorgiana Dumitrescu
psdi

Raluca Giorgiana Dumitrescu

Camera Deputaților
Vârstă: 42 de ani
Profesie: jurist
Primul loc de muncă: Senatul României, consilier la Comisia de Agricultură, în 2003
Actualul loc de muncă: Asociația GAL Danubiu și Asociația GAL Naparis. Conduc cele două proiecte de aproximativ 11 milioane de euro
Ultima școală absolvită: master în administrație publică, SNSPA
Limbi străine: engleză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Sunt jurist de profesie, lucrez în sistemul de ONG din 2005, sunt președinte (și în acest moment, dar și în trecut) am reprezentat trei GAL-uri (Grupuri de Acțiune Locală). Deci, pe mediul ONG și pe justiție.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Sunt două proiecte. Mă interesează în mod special „Legea lobby-ului” și cel de-al doilea se referă la neplata TVA-ului pentru proiectele finanțate din fonduri de la Guvernul României sau din fonduri europene, pentru administrațiile locale. Adică TVA-ul să fie deductibil. Sunt foarte multe proiecte implementate la nivel de administrație publică în Ialomița, iar colegii noștri din administrație se blochează în acest TVA, pentru că, la tranșa finală de finanțare, trebuie să plătească TVA-ul complet, iar suma este foarte mare. Pentru fiecare proiect trebuie făcut alt împrumut doar pentru plata acestui TVA. Și, din start, plătești niște penalități și stau niște proiecte pe loc.
3. Pentru ce cauză a județului Ialomița veți milita în Parlament?
Ialomița are o poziție geografică extraordinar de bună, motiv pentru care mi-aș dori ca toate căile de acces – fie că e vorba de căi ferate, de navigația pe Dunăre, pe Borcea, de sistemul rutier – să fie practicabile. Pasajul de la Drajna creează o mare problemă de acces, inclusiv podul de la Slobozia. Motiv pentru care se fac acele cozi, nu se poate merge nici către Constanța, nici către Moldova. Pe de altă parte, comunele din estul județului au o structură de drumuri naționale care nu au mai fost reabilitate din 2005. Este foarte greu să se circule pe acolo. Tot ce înseamnă Portul Constanța și Moldova trece și prin aceste comune.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Lipsa de încredere pe care cetățenii o au în statul român. Românii nu respectă și nici nu au încredere în autorități. Majoritatea nu vor să meargă să se testeze, pentru că sistemul din spital nu le dă încredere, iar cei care ajung să se îmbolnăvească nu au încredere că, dacă se izolează și nu se duc la muncă, nu-și pierd locul de muncă. Eu cred că autoritățile române, indiferent cum se numesc și ce coloratură politică au, nu au reușit să le câștige oamenilor încrederea. E nevoie de dezbateri înainte să faci un proiect de lege, dar și după. Pentru că dăm un proiect de lege, el rezolvă o problemă de moment, dar nu rezolvă disfuncționalitățile sistemului. Și atunci, dacă oamenii care sunt implicați în problema respectivă ar putea să-și spună punctul de vedere, cred că ar fi mult mai ușor.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    indecis
    Aș fi pentru, dar cu o analiză foarte atentă și foarte corectă înainte. Aici depinde. Sunt foarte multe instituții care sunt nefuncționale sau nu pot să dea autorizații la timp, pentru că nu au suficient personal.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Îmi place foarte mult un coleg de-al dumneavoastră din presă și nu vreau să interpretați greșit. „Omul care mută norii. Șapte întâmplări” (Radu Paraschivescu).

Marian Neacșu
proro

Marian Neacșu

Camera Deputaților
Vârstă: 56 de ani
Profesie: economist
Primul loc de muncă: IAS Slobozia, economist
Actualul loc de muncă: membru în comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei
Ultima școală absolvită: licență, masterat, doctorat în management, la Târgoviște
Limbi străine: engleză, franceză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Cred că sunt foarte potrivit în domeniul economic și cunosc mai bine decât altcineva, în momentul ăsta, practicile și regulamentele Parlamentului.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Am avut cel mai mare număr de proiecte legislative care au devenit legi din istoria Parlamentului. Ceea ce vom urmări să facem imediat sunt cele cinci proiecte anunțate deja: măsuri de asigurare a cetățenilor în contextul pandemiei (vizăm aici programul național de testare, asigurarea de măști, materiale gratuite pentru categoriile defavorizate și vulnerabile), al doilea vizează adoptarea venitului minim de criză, al treilea vizează – pentru întreprinzători și industria HoReCa – programul național privind sprijinul economic de criză. Iar dintre lucrurile oarecum clasice am în intenție un proiect legislativ care vizează impozitarea diferențiată a veniturilor și în mod deosebit a pensiilor speciale (pentru că de luat, nu putem să le luăm, degeaba încearcă unii să acrediteze ideea asta). Și, nu în ultimul rând, elaborarea unui cod electoral.
3. Pentru ce cauză a județului Ialomița veți milita în Parlament?
Sunt câteva proiecte economice importante în Ialomița. Unul dintre ele vizează alimentarea cu gaz a cât mai multor localități din județ – având în vedere că și lucrez la ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei). Al doilea vizează operaționalizarea pentru transportul de persoane și de marfă, de cargo, a aeroportului de la Alexeni. Și al treilea vizează un sistem de antrepozite și port comercial în zona Feteștiului, pe malul brațului Borcea.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Cred că cea mai gravă dintre ele este lipsa de comunicare. Ni s-au transmis date contradictorii. Și, din moment ce datele au fost contradictorii, și măsurile au fost contradictorii. Eu cred că, dacă populația ar fi fost corect, la timp și bine informată, ar fi acționat mult mai bine. Și am fi avut rezultate mult mai bune. Cred că Parlamentul a greșit foarte tare când a permis Guvernului ca prelungirea stării de alertă să se facă doar prin hotărâre de guvern și doar să fie informat. Eu cred că Parlamentul trebuia să fie foarte implicat în elaborarea actelor normative.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    împotrivă
    Este interzis de Constituție. Nivelul de presiune asupra activității de parlamentar e cu totul altfel decât la un ales local.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
„Wheel of time”/ „Roata timpului”. Un bestseller în 12 volume de câte 1.000 și ceva de pagini fiecare. Am ajuns la volumul 7. De fapt, astea au și fost traduse în română până acum. Uite că-mi scapă autorul (n.r. – Robert Jordan)… Este un fel de poveste SF, dar pleacă de undeva din zonă imemorială, cu personaje reale și imaginare, în mai multe planuri de desfășurare a acțiunii. Foarte interesant! Până la urmă, e tot o chestiune despre forțele binelui și forțele răului, ca în orice roman care se respectă.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

Clanul Marelui Alb

Biserica Ortodoxă este una dintre cele mai puternice și mai influente organizații din România. O instituție care, în contrast cu misiunea sa spirituală, și-a construit un adevărat imperiu financiar ale