Candidații județului Mehedinți
Mehedințiul este un județ aparte pe harta acestor alegeri parlamentare: niciun candidat aflat pe loc eligibil nu vine din mediul privat. Cu toții sunt oameni obișnuiți să lucreze în instituții de stat sau în companii care au legătură cu statul: la Parlament, la ministere, în Consiliul județean, la Casa de asigurări de sănătate, la compania de apă.
Județul Mehedinți are șase locuri în Parlament (două de senator și patru de deputat). Am contactat șapte candidați care au șanse reale de a prinde unul dintre aceste locuri și toți au fost de acord să ne răspundă la întrebări într-o discuție liberă, prin telefon. Excepție a făcut Virgil Alin Chirilă (PSD), care a insistat să răspundă în scris.
Notă: Informațiile din cărțile de vizită au fost redactate așa cum ni le-au comunicat candidații. Puteți alege un anumit candidat apăsând pe butonul de sub poză sau puteți să-i vedeți pe toți parcurgând articolul integral.
Liviu Lucian Mazilu
Senat
Profesie:
inginer constructor
Primul loc de muncă:
inginer la secția de drumuri naționale
Actualul loc de muncă:
deputat în Parlamentul României (un mandat)
Ultima școală absolvită:
Științe Juridice la „Spiru Haret”
Limbi străine:
engleza și puțin franceza
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați
expert?
Sunt deputat, am activat în Comisia de administrație publică, sunt inginer de drumuri și poduri, am lucrat mult în administrația publică locală, am lucrat în energie…
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Nu, nu am în cap un proiect special în afara celor din programul de guvernare.
3. Pentru ce cauză a județului Mehedinți veți milita în Parlament?
Pentru mehedințeni am reușit să-i conving pe colegii mei să voteze un amendament la o completare a Legii pensiilor care reduce vârsta de pensionare cu doi ani pentru cetățenii din Drobeta Turnu Severin și zonele limitrofe datorită poluării remanente produse de fostul combinat chimic de apă grea de la Halânga, lângă Turnu Severin. N-am un alt proiect special doar pentru mehedințeni.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia
dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Nimeni în lumea asta nu s-a dovedit pregătit pentru o astfel de situație, dar statul român a arătat niște slăbiciuni majore. Cred că zona DSP-urilor ar putea fi mai bine pusă la punct, anchetele epidemiologice s-au făcut foarte greu.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
-
Revenirea la alegerile locale în două tururi
-
Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
-
Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
-
Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
Numai că e greu de pus în practică.
-
Introducerea educației sexuale în școli
Mă abțin, nu sunt familiarizat cu subiectul. Depinde și de tipul de educație sexuală și nu în opoziție cu religia și cu valorile familiei.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
„Un veac de singurătate“, de Gabriel Garcia Marquez.
Stela Firu
Senat
Profesie:
medic de familie
Primul loc de muncă:
medic stagiar
Actualul loc de muncă:
manager Spitalul CF Drobeta Turnu Severin
Ultima școală absolvită:
Facultatea de Medicină
Limbi străine:
engleza (nivel mediu)
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați
expert?
În domeniul medical, sunt medic de profesie, medic de familie. Deci, cunosc sistemul de sănătate, am un cabinet de medicină de familie în care mă ocup de peste 3.000 de pacienți. Am fost directorul Direcției de Sănătate Publică trei ani, din 2012 sunt managerul Spitalului CF din Drobeta Turnu Severin, consilier județean două mandate. Asta e expertiza mea.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
În primul rând, îmbunătățirea contractului cadru care îngreunează viața medicilor și a pacienților.
3. Pentru ce cauză a județului Mehedinți veți milita în Parlament?
Un proiect de suflet este realizarea unui centru de radioterapie. Mehedințenii care suferă de afecțiuni neoplazice așteaptă cu lunile pe liste de așteptare la Craiova și e mare nevoie de un asemenea laborator.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia
dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Cel mai grav e că am fost nepregătiți pentru o asemenea criză sanitară, ne-a trebuit mult timp să procurăm materiale de protecție.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
-
Revenirea la alegerile locale în două tururi
-
Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
E nevoie de o analiză, nu pot să mă pronunț.
-
Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
-
Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
-
Introducerea educației sexuale în școli
Este, însă, nevoie de o dezbatere publică cu toți cei angrenați.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
De când m-am hotărât să candidez pentru parlamentare am început să răsfoiesc „Arta războiului” (n.r. – de Sun Tzu).
Virgil Alin Chirilă
Camera Deputaților
Primul loc de muncă:
director de carieră de piatră Stănești, oraș Baia de Aramă
Actualul loc de muncă:
director executiv adj. în Consiliul Județean Mehedinți
Ultima școală absolvită:
Masterat în Analiză Diagnostic și Evaluarea Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara
Limbi străine:
engleză (nivel A2)
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați
expert?
De-a lungul activității profesionale, până în prezent, am dobândit experiență în atragerea și implementarea proiectelor cu finanțare europeană la nivelul județului Mehedinți. Am experiență în administrație publică locală și dezvoltare durabilă atât la nivel local, cât și la nivel guvernamental.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Prima propunere legislativă pe care o am se referă la sumele rezultate din impozite ale unor companii de stat sau ale companiilor multinaționale. În prezent, aceste sume intră în bugetul consolidat al statului. Propunerea este ca sumele rezultate din impozitarea aferentă activității desfășurate în punctul/punctele de lucru, pe raza administrativă a unui UAT, să fie distribuite către bugetul administrației la nivel județean (exemple: Hidroelectrica, BricoDepot, Dedeman, Carrefour, Cora, Lidl și altele).
3. Pentru ce cauză a județului Mehedinți veți milita în Parlament?
Voi milita pentru trecerea Portului Drobeta Turnu Severin în administrare locală sau județeană. Totodată, voi susține declararea ca stațiune turistică de interes național a anumitor zone turistice ale județului Mehedinți (Clisura Dunării, zona de nord a județului).
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia
dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
De departe, cea mai importantă slăbiciune este infrastructura de sănătate. Avem, în majoritate, spitale construite cu zeci de ani în urmă, chiar clădiri de peste o sută de ani, ceea ce face imposibil ca normele standard de funcționare la nivel european, să fie respectate. Din această cauză avem instalații electrice învechite, depășite și chiar improvizate care la supraîncărcare pot genera situații de genul celor pe care le-am văzut săptămânile trecute. Nu este suficient să avem aparatură modernă în spitale. Trebuie să mergem mai departe, să refacem infrastructura spitalicească! În plus, consider ca Direcțiile de Sănătate Publică trebuie reorganizate, trebuie repopulate cu specialiști, să nu fim nevoiți ca în pandemie să angajăm o dansatoare. Am respect pentru toate meseriile, dar fiecare să își desfășoare activitatea conform pregătirii profesionale.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
-
Revenirea la alegerile locale în două tururi
-
Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
-
Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
Pentru, dar condiționat de aplicarea acelorași reguli în cazul tuturor celor care beneficiază de imunitate.
-
Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
-
Introducerea educației sexuale în școli
Pentru, dar condiționat de vârsta de și de conținut.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
“Politici europene de cooperare pentru dezvoltare”, de Victor Negrescu.
Cornel Vasile Folescu
Camera Deputaților
Primul loc de muncă:
muncitor la Combinatul de Prelucrare a Lemnului Turnu Severin
Actualul loc de muncă:
SECOM SA, compania de apă și canal a județului Mehedinți
Ultima școală absolvită:
Facultatea din Craiova, ca economist
Limbi străine:
engleză, franceză, sârbă
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați
expert?
Sunt economist, am fost director la drumurile naționale la Mehedinți, viceprimar. Actualmente sunt director general la societatea de apă-canal care deservește o bună parte din județ.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
În zona de nord a județului, care este o zonă împădurită, oamenii au probleme cu terenurile aflate la limita pădurii. Romsilva delimitează în mod superficial granițele până unde se întinde pădurea pe care o administrează, iar oamenii care au terenuri lângă pădure se trezesc că intră cu pădurea peste ei și pierd bucăți bune de teren. Asta e o problemă pe care am identificat-o și care poată fi remediată.
3. Pentru ce cauză a județului Mehedinți veți milita în Parlament?
Ca severinean, din postura de viceprimar am încercat să trecem portul Turnu Severin în administrația primăriei. Faleza portului arată dezolant, iar noi nu putem interveni acolo pe motiv că nu ne aparține zona respectivă.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia
dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Modul în care banii din sănătate sunt cheltuiți. E cunoscută situația în care un plătitor de asigurări de sănătate merge la spital, dar e trimis la farmacia de peste drum să cumpere medicamente. Suntem deficitari și la capitolul învățământ, unde calitatea profesorilor lasă de dorit.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
-
Revenirea la alegerile locale în două tururi
-
Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
Am lucrat în sistemul bugetar și sunt, într-adevăr, oameni care nu-și fac treaba. Dar 90% din posturi sunt create pentru a veni în ajutorul cetățeanului. Dacă selecția oamenilor care ocupă aceste posturi ar fi corectă, n-am mai discuta despre reducere.
-
Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
Ar trebuie extins acest lucru către toată lumea, inclusiv președintele statului.
-
Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
-
Introducerea educației sexuale în școli
Suntem, totuși, în secolul 21. Sunt părinte, e normal ca copiii să știe aceste lucruri și să-și înceapă viața sexuală în cunoștință de cauză. Cred că asta ar reduce și natalitatea infantilă.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
N-am prea avut timp în ultima vreme, ultima am citit-o acum doi ani, în concediu. Nu-mi mai aduc aminte, era un best-seller scris de un român stabilit prin Anglia, parcă „Cimitirul” (n.r. carte scrisă de Adrian Teleșpan).
Virgil Popescu
Camera Deputaților
Primul loc de muncă:
analist programator la fostul Centru de calcul Mehedinți
Actualul loc de muncă:
ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și deputat în Parlamentul României (un mandat)
Ultima școală absolvită:
masterat la Universitatea din Craiova
Limbi străine:
franceză, engleză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați
expert?
Patru ani de activitate parlamentară în Comisia de industrii și servicii, un an ministru al Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Deci e clar că am expertiză în domeniul economiei, industriei, energiei, mediului de afaceri, comerțului exterior.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Am propus în actuala legislatură zeci de proiecte, în special pentru modificarea Legii energiei și gazelor naturale. Cred că este nevoie de o nouă lege în această zonă care să adune toate directivele și regulamentele la un loc pentru că s-a peticit de-a lungul timpului și e nevoie de o gândire unitară.
3. Pentru ce cauză a județului Mehedinți veți milita în Parlament?
Drobeta Turnu Severin e un oraș care nu are încălzire, care se luptă an de an cu un sistem centralizat intrat în faliment, acum se încălzește cu păcură, combustibil poluant și foarte scump. Este nevoie de rezolvarea acestei situații prin microcentrale de cartier pe gaz, care să permită agent termic la un preț mic și apă caldă, gândiți-vă că de patru ani Severinul nu are apă caldă, oamenii se ajută de boilere electrice. De asemenea, avem un proiect-pilot al unei centrale de producție a energiei electrice din gaz regenerabil și producție de hidrogen, pe locul fostei termocentrale de la Halânga.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia
dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Cea mai mare problemă a fost lipsa stocurilor de echipamente medicale de protecție. Am reușit să pornim producția românească și cred că acest lucru s-a rezolvat.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
-
Revenirea la alegerile locale în două tururi
Numai așa poți schimba baronii care câștigă de atâția ani și pleacă mereu favoriți în alegeri.
-
Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
Trebuie analizat de la instituție la instituție și evident că e nevoie de anumite ajustări, atât în administrația locală, cât și în cea centrală.
-
Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
-
Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
-
Introducerea educației sexuale în școli
Nu trebuie să fugim de acest subiect, trebuie discutat cu părinții, cu profesorii, cu copiii. Cred că trebuie introdusă, să știm de mici ce ne așteaptă și de ce să ne ferim.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Sunt un iubitor de SF și recent am recitit „Fundația” lui Isaac Asimov.
Dumitru Mărculescu
Camera Deputaților
Primul loc de muncă:
electrician la Hidrocentrala Porțile de Fier
Actualul loc de muncă:
directorul Casei de Asigurări de Sănătate Mehedinți
Ultima școală absolvită:
masterat în Administrație publică
Limbi străine:
engleză (nivel mediu)
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați
expert?
Juridic, să zicem.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Un proiect care derivă din programul PNL referitor la reabilitarea tuturor instanțelor de judecată, din perspectiva creării de condiții corecte, atât pentru judecători, cât și pentru justițiabili.
3. Pentru ce cauză a județului Mehedinți veți milita în Parlament?
Una din marile nevoi ale județului este legată de racordarea la rețeaua de gaz. Noi, din păcate, nu avem o rețea de gaz decât în Drobeta Turnu Severin, făcută în mod defectuos.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia
dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Pandemia ne-a arătat tot ce înseamnă vulnerabilități în domeniul sanitar, cred că trebuie regândit întreg sistemul astfel încât să nu mai apară situații care ne miră de fiecare dată: maternitatea Giulești, incendiul de la Piatra-Neamț…
5. Cum ați vota în următoarele situații:
-
Revenirea la alegerile locale în două tururi
Este necesar să se revină la două tururi pentru o mai mare legitimitate.
-
Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
E nevoie de o analiză, după care sistemul poate să fie regândit inclusiv cu o restructurare.
-
Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
-
Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
-
Introducerea educației sexuale în școli
Cred că n-ar fi un lucru rău, asta nu face decât să educe copiii într-un cadru organizat. Oricum au o grămadă de alte surse de informare.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
„Greața”, de Jean Paul Sartre.
Alina Teiș
Camera Deputaților
Profesie:
profesor în învățământul primar
Primul loc de muncă:
profesor
Actualul loc de muncă:
deputat în Parlamentul României (un mandat)
Ultima școală absolvită:
Facultatea de Limba Română, Universitatea „Spiru Haret”, București
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați
expert?
Sunt deputat în funcție, sunt în Comisia pentru învățământ, științe, tineret și sport. La bază sunt profesor pentru învățământul primar.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Îmi doresc să ajutăm copiii din mediul rural, deoarece niciodată un copil care învață la sat nu se va compara cu un copil care învață la oraș. Nu există conexiune la internet, copiii nu au cum să învețe online. Trebuie să-i ajutăm.
3. Pentru ce cauză a județului Mehedinți veți milita în Parlament?
Pentru copiii săraci și pentru familiile monoparentale. Gândiți-vă că dacă este un singur părinte, cu cine rămâne copilul, nimeni nu s-a gândit la asta. Părintele trebuie să renunțe la serviciu ca să-l supravegheze. Și mai am și pe adopții, pentru că în România se adoptă foarte greu.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia
dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Ce s-a întâmplat la Piatra-Neamț se poate întâmpla și în alte spitale. Trebuie să punem oameni competenți în funcția de manager, să nu ne jucăm cu sănătatea oamenilor.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
-
Revenirea la alegerile locale în două tururi
-
Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
Avem nevoie de specialiști. Dacă reducem aparatul bugetar se va trece online și nu toate lumea este capabilă să se adapteze la noile cerințe.
-
Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
-
Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
-
Introducerea educației sexuale în școli
Asta nu se învață la școală. Sunt anumite lucruri care trebuie învățate la școală și altele care trebuie învățate acasă.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Cartea „Calea victoriei”, pentru că îmi doresc să ies din nou deputat și sunt anumite lucruri pe care trebuie să le învățăm de la psihologi, de la specialiști, despre cum trebuie să discutăm cu cei din jur și să-i convingem să ne trimită din nou în Palatul Parlamentului. Deci, e o carte de psihologie și de comunicare. Un autor străin.
SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!