Candidații județului Prahova

Listele din județul Prahova sunt populate cu candidați de toate categoriile: politicieni vechi, cu experiență în parlament sau în apartul guvernamental, soldați credincioși de partid, căliți prin instituții locale și județene și promovați acum la următorul nivel, dar și oameni noi, veniți din zona antreprenorială.

Cea mai mare problemă a județului, pe care o enumeră aproape toți dintre ei, este poluarea generată de cele cinci rafinării de petrol. Nu se avansează soluții concrete, dar se conchide că trebuie făcut ceva în această direcție. Au mai fost amintite infrastructura, debirocratizarea și schimbarea legii electorale.

Prahova are 11 locuri în Senat și 5 în Camera deputaților. Am sunat 19 candidați care au șanse să devină parlamentari și ne-au răspuns 15. Liberalii George Ionescu și Răzvan Prișcă nu au putut fi convinși să participe, iar colegul lor de partid Mircea Roșca ne-a transmis că este pozitiv Covid-19 și nu are starea necesară. Alexandru Iacobescu, candidat ProRomânia, dar mai cunoscut pentru parteneriatul în afaceri cu Sebastian Ghiță, a cerut să fie sunat mai târziu, dar apoi nu a mai răspuns săptămâni la rând.

Notă: Informațiile din cărțile de vizită au fost redactate așa cum ni le-au comunicat candidații. Puteți alege un anumit candidat apăsând pe butonul de sub poză sau puteți să-i vedeți pe toți parcurgând articolul integral.

Roberta Anastase
pnl

Roberta Anastase

Senat
Vârstă: 44 de ani
Profesie: sociolog
Primul loc de muncă: asistent, cercetător debutant la Centrul de Studii Politice și Analiză Comparativă, în timpul facultății
Actualul loc de muncă: deputat în Parlamentul României (patru mandate)
Ultima școală absolvită: Studii aprofundate la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București, Departamentul de Studii Europene
Limbi străine: engleză și franceză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
În exercițiul parlamentar actual am funcționat în două comisii, de politică externă și de fonduri europene. Am încercat să continui experiența pe care am câștigat-o ca europarlamentar. Lucrez și la un doctorat în geopolitica Mării Neagre. În același timp, legat de circumscripția electorală în care am fost aleasă, am abordat tema legată de mediu și de poluare. În Ploiești avem o poluare specifică, generată de rafinăriile care sunt în jurul orașului. Am avut și o inițiativă legislativă legată de autobuzele elevilor. La țară, de exemplu, legislația existentă spune că ei nu pot folosi autobuzele școlare altundeva decât în afara localității. Ceea ce împiedica transportul copiilor care învață la o altă școală decât în localitatea de bază sau împiedică participarea la olimpiade școlare sau plecarea în excursii sau în tabere.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Îmi doresc să treacă acest proiect de lege cu autobuzele elevilor. În același timp, pentru următorul mandat am două obiective majore care sunt legate tot de copii. Este vorba de o reînviere a conceptului de palat al copiilor. De asemenea, împreună cu colegii mei, luăm în calcul și niște vouchere pentru educație informală, adecvat fiecărei categorii de vârstă.
3. Pentru ce cauză a județului Prahova veți milita în Parlament?
În Ploiești și la nivelul județului Prahova e nevoie mai mult decât oricând de cel puțin un spital care să răspundă nevoilor actuale și dotărilor moderne. Nu avem terapie intensivă la nivelul municipiului Ploiești, există numai la nivelul spitalului județean.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Modernizarea sistemului sanitar și construcția de spitale noi. În perioada stării de urgență am avut-o o inițiativă de a sensibiliza inclusiv mediul de afaceri din Ploiești pentru a sprijini spitalul județean și spitalele asociate care și-au asumat responsabilitatea tratării în pandemie a cazurilor de Covid și reacția a fost una extraordinară și cred că trebuie să continuăm tot în parteneriat.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
    Este o variantă pe care trebuie să o analizăm, dar cred că și în contextul unei reforme administrative care trebuie să existe.
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
    Eu merg pe eficiență, cred că nu numărul este important, cât performanța și competența.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
    Imunitatea se referă strict la cea care vizează miniștrii, aici presupune o reformă constituțională. Dar da, o susținem. Da, și la percheziție, reținere pentru parlamentarii simpli, aici e o chestiune de logică simplă: nu poți să fii diferit față de ceilalți cetățeni, firesc este să rămână doar imunitatea cu privire la declarațiile politice.
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
    Cu atât mai mult cu cât sunt un om care face politică de foarte mulți ani și niciodată nu am părăsit organizația din care fac parte.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
    Cred că ideea unei educații pentru sănătate este un lucru absolut normal pe care îl privesc, mai ales ca mamă, ca pe un lucru benefic copilului meu și în favoarea sănătății.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Robert Kaplan, „Revenirea lumii lui Marco Polo”

Alexandru Nazare
pnl

Alexandru Nazare

Senat
Vârstă: 40 de ani
Profesie: Absolvent Științe Politice și Administrative
Primul loc de muncă: consilier ministru – Ministerul Integrării
Actualul loc de muncă: consilier ministru – Ministerul Transporturilor, reprezentant cu însărcinări speciale – Guvernul României
Ultima școală absolvită: MBA în Administrație Publică – Hertie School Berlin 2017
Limbi străine: engleza, germana
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Mi-am început cariera în Ministerul Integrării Europene, unde între anii 2005 și 2007 am fost implicat direct în campania de aderare a României la Uniunea Europeană. Am lucrat mai întâi ca asistent, apoi am fost ales europarlamentar între anii 2008-2009 și am activat în comisiile de politică externă și buget. În 2010 am fost numit secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, unde am avut în coordonare Autoritatea de Certificare și Plată (ACP). În 2011 am fost numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor, calitate în care am negociat la Bruxelles actualizarea rețelei TEN-T, obținând dublarea acesteia. În anul 2012 am fost numit ministru al Transporturilor, în guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu. La sfârșitul anului 2012 am fost ales deputat de Brăila și am activat în comisiile de Afaceri Europene și Transporturi. În concluzie, am dobândit experiență în afaceri europene, gestionarea fondurilor europene, finanțe publice și transporturi.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
În precedenta legislatură, 2012-2016, am inițiat un număr de 60 de propuneri legislative, dintre care cinci au devenit legi. Acestea au vizat domeniul fondurilor europene, educația, transporturile. Multe dintre ele, deși respinse atunci sau aflate încă în atenția comisiilor parlamentare, sunt de actualitate. Spre exemplu propunerea legislativă privind biroul unic de înmatriculări, înfiinţarea Fondului pentru Accelerarea Accesării Fondurilor Europene Nerambursabile, cea privind măsurile de stimulare a învăţământului profesional, universitar şi a cercetării ştiinţifice sau cea privind parcurile tehnologice.
3. Pentru ce cauză a județului Prahova veți milita în Parlament?
Infrastructura.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Capacitatea sistemului sanitar de a gestiona criza medicală. O soluție ar fi utilizare fondurilor europene disponibile pentru modernizarea sistemului medical și creșterea capacității administrative în ansamblu.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
    Ca opțiune personală cred în alegerile organizate în două tururi de scrutin și o voi prezenta în forurile decizionale ale partidului.
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
    Reducere, dar pe baza unei analize temeinice.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
    Aș pleda pentru introducerea educației pentru sănătate, care să includă și educația sexuală.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Am recitit recent „Maitreyi” de Mircea Eliade

Ștefan Radu Oprea
psdi

Ștefan Radu Oprea

Senat
Vârstă: 50 de ani
Profesie: inginer electromecanic
Primul loc de muncă: un atelier de mică manufactură, umpleam brichete și confencționam chei și yale, eram student în anul I
Actualul loc de muncă: senator în Parlamentul României (două mandate)
Ultima școală absolvită: Institutul Diplomatic Român
Limbi străine: engleză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Sunt deja senator de două mandate, deci am experiență în procesul legislativ. Domeniul economic este domeniul meu de excelență, am fost și ministru al Mediului de Afaceri, Comerțului și Antreprenoriatului.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Aș vrea să se pună în practică proiectul de lege referitor la Start-up Nation, ediția a treia, pe care l-am promovat în Parlament. A fost votat de toate formațiunile politice, apoi a fost atacat la Curtea Constituțională de către Guvernul Orban și a fost declarat constituțional. Sunt mai multe proiecte legislative care se referă la simplificarea și la debirocratizarea activității referitoare la antreprenoriat în România.
3. Pentru ce cauză a județului Prahova veți milita în Parlament?
Din ce am vorbit cu cetățenii din Ploiești și din Prahova, o mare îngrijorare este reprezentată de poluarea din județ. Am inițiat împreună cu colegii deputați PSD o inițiativă legislativă care astăzi este lege și prin care oamenii se pot pensiona cu doi ani mai devreme din cauza condițiilor de poluare existente în zona Ploieștiului și pe o arie de 8 km. De asemenea, am fost unul dintre cei care au susținut inițiativa legislativă cunoscută ca DNA-ul pădurilor, care se referă la mult mai mult decât atât. Din păcate, a fost declarată neconstituțională, însă cred că demersurile privitoare la stoparea poluării în zonă trebuie să continue.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Faptul că statul nu este puternic este evident acum, în timp de pandemie. Vedeți DSP-urile cât de slab organizate sunt. Guvernul trebuia să ia măsuri ca DSP-urile să fie capabile să răspundă în conformitate cu noile ținte, să intervină prin norme, legislativ. N-au făcut nimic.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    indecis
    Am susținut alegerile într-un singur tur în acest mandat. Este o chestiune de dezbatere, nu sunt neapărat împotrivă, viața politică evoluează, comunitățile locale își doresc întotdeauna altceva, cetățeanul a devenit mult mai bine informat.
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    împotrivă
    Eu cred că trebuie să ne orientăm în primul rând spre eficientizarea aparatului bugetar și la nivel central, și la nivel local. Faptul că venim cu un simplu enunț care spune „reducere a aparatului” nu rezolvă situația. Cât am fost ministru sau prefect, am condus instituții de stat. Venind din privat, inițial am avut aceeași senzație și idee: „Domne, dacă erați în firma în care lucram, probabil că jumătate nu ați mai fi fost acolo.” Și mi-am dat seama că ceva este greșit și că dacă într-adevăr cred despre mine că sunt un manager bun, reușesc să fac performanță cu această echipă. Și am reușit și în prefectură, și în minister.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
    Întotdeauna PSD votează cu chestiunea aceasta. Și mai mult decât atât, uitați-vă cu atenție că pe listele PSD de acum nu este nicio persoană, dar nici măcar una, care să fie trimisă în judecată. Și uitați-vă pe listele celorlalte partide. Eu sunt un pro-european convins și îmi doresc ca legislația europeană să fie transpusă în această privință în legislația românească.
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
    Din păcate, deciziile Curții Constituționale ne-au arătat că nu este posibil.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
    Nu aș defini-o ca educație sexuală, dar este nevoie să avem educație în această privință. Mai ales dacă ne uităm pe cifrele statistice, îngrijorătoare în România, care arată că foarte multe fete tinere, cu vârste până la 14 ani, rămân însărcinate.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
„Psihologia poporului român”, a lui Daniel David, și „The Empatic Civilization”, de Rifkin.

Laura Fulgeanu-Moagher
psdi

Laura Fulgeanu-Moagher

Senat
Vârstă: 40 de ani
Profesie: jurist
Primul loc de muncă: secretară la o societate comercială, la 17 ani
Actualul loc de muncă: deputat în Parlamentul României (un mandat)
Ultima școală absolvită: Facultatea de Drept la Universitatea București, după care masterul în Securitate națională și terorism, la Bioterra
Limbi străine: engleză și puțină germană
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Cu experiență în administrație și cu experiența din acest mandat de deputat pe care tocmai îl închei.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Aș merge tot pe calitatea aerului, eu am avut în legislativ acea lege cu pensionarea cu trei ani mai devreme, dar asta nu înseamnă că s-a rezolvat problema, doar că s-a făcut o dreptate prin acest proiect legislativ. O să continui această luptă.
3. Pentru ce cauză a județului Prahova veți milita în Parlament?
În primul rând pentru calitatea mediului, pentru educație și sănătate, susținerea IMM-urilor și producătorilor autohtoni.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Sistemul sanitar. Noi propunem mărirea salariului medicilor, să nu uităm că după acea mărire din trecut unii s-au întors înapoi în țară și s-a oprit acel exod. Eu cred că acum, în contextul pandemiei, sistemul sanitar este prioritar și, nu în ultim rând, educația. Părerea mea este că s-a luat dreptul la educație prin ce măsuri au fost luate.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    împotrivă
    Omul își poate exprima destul de clar pentru cine votează și ce program local de guvernare votează. În al doilea tur se fac tot felul de alianțe și nu cred că un program politic la primărie poate coincide cu celălalt pe care îl va susține.
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
    Pentru, în măsura în care s-ar face o analiză foarte corectă asupra fiecărui angajat din sistemul bugetar.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
  • Introducerea educației sexuale în școli
    indecis
    M-aș abține. Depinde de context și de ceea ce înseamnă. Și depinde de părinți. Eu una discut foarte deschis cu copiii și cred că nimeni n-o poate face mai bine decât mine.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
„Înțelepciunea unui psihopat”, nu mai știu autorul.

Narcis Cătălin Beciu
proro

Narcis Cătălin Beciu

Senat
Vârstă: 50 de ani
Profesie: inginer
Primul loc de muncă: firma mea, la 19 ani, sunt antreprenor pur-sânge
Actualul loc de muncă: antreprenor la firma mea, aceeași de 30 de ani
Ultima școală absolvită: doctorat la Universitatea de Petrol și Gaze
Limbi străine: nu fac nicio diferență între engleză și română, puțin hebrew (n.r. ebraică), ceva italiană
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Am experiențe multiple. În primul rând sunt antreprenor în cadrul firmei pe care o am de 30 de ani. O firmă foarte bizară: fără datorii la stat, fără datorii la bănci, fără dosare penale. Am avut un comportament antreprenorial, cred eu, impecabil, niciodată nu a existat vreo poveste legată de corupție în jurul meu, ceea ce înseamnă că fie eu, fie cei din firma mea nu au dat niciodată vreo mită cuiva, niciodată n-au luat o mită. Am condus un departament în cadrul Ministerului Mediului de Afaceri timp un an și cred că am făcut o treabă foarte bună pentru a explica cumva legătura dintre politic și zona antreprenorială din care vin. În rest, am făcut lucruri diverse: locuiesc în orașul Ploiești, care are un sistem de monitorizare video pe care l-am donat eu, are o poliție călare pe care am donat-o eu. Sunt inginer specialist în comunicații, dar am făcut școala de muzică – am înfiat Colegiul „Carmen Sylva”, căruia i-am donat o sală de sport de 300 de locuri, piane de valoare foarte mare. M-am ocupat de spitale, de tot felul de alte lucruri, dar nu au apărut în presă, le găsiți cu mare greutate pentru că nu d-aia o fac. Experiența pe care trebuie să o rețină oamenii este următoarea: am transformat relieful în câteva locuri dintre cele în care am activat, mă pricep la construit lucruri, am făcut kilometri de drumuri, de rețele. Dețin terenul de golf din nordul Bucureștiului, care e construit de mine într-o mlaștină, undeva între Ciolpani și Potigrafu, pe DN1. Conduc și Federația Română de Golf, am făcut foarte multe lucruri în antreprenoriat. Dețin branduri internaționale… Am făcut școala de muzică, eu cânt jazz și blues, am compus acum un concert pentru pian și orchestră – scrieți doar „Cătălin Beciu concert pian” și dați de el pe YouTube – interpretat deja de Orchestra Filarmonică din Ploiești. Se va cânta și pe afară.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Mă interesează foarte mult să ne concentrăm în ceea ce privește orice aspect penal cu care ar putea tangenta un antreprenor, pe recuperarea prejudiciului și pe penalizările financiare, mai degrabă decât pe încarcerarea unui antreprenor între criminali și violatori pentru că a greșit o dată. Cred că aș vrea să recuperez mulți bani de la antreprenorul care a furat sau care a comis o eroare impardonabilă, căruia să îi iau dobânzi și tot ce înseamnă recuperarea costurilor pe care statul le-a avut cu ocazia prinderii lui și ar trebui să-i dau șansa de a continua să fie productiv, nu de a-l duce la Jilava, de unde îl voi scoate și traumatizat, și absolut inutil pentru societate. Iar eu pot să fac treaba asta pentru că eu nu am dosare penale, nu am furat, nu mă interesează personal acest subiect.
3. Pentru ce cauză a județului Prahova veți milita în Parlament?
În primul rând, pentru o combinație de antreprenoriat sănătos și combatare a celei mai mari probleme a județului Prahova, care vine de la poluare, fiind cel mai mare furnizor de boli hematologice grave și de cancere cu tumori solide din România din pricina faptului că în județul meu se ia șpagă. Rafinăriile și toți marii poluatori, în loc să pună filtre și să facă ce au de făcut, sunt într-un contact foarte bun cu mediul politic, motiv pentru care își văd de treabă liniștiți, în timp ce vecinii mei mor. Și noi am fost loviți de povestea asta, am un coleg care a fost lovit foarte rău, își pierde fiica zilele astea tot din pricina poluării, și ăsta este unul dintre motivele pentru care eu ies din casă, din viața mea confortabilă și mă apuc de treaba asta. De aceea candidez.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Nu există o slăbiciune scoasă la iveală în timpul pandemiei, este aceeași slăbiciune constantă. Există două tipuri de popoare: dominante și dominate. Diferența între ele e una foarte simplă: orice popor are resurse de ostilitate, de ură, iar popoarele dominante le concentrează către exterior, cele dominate către interior. Ne omorâm cu prea mare veselie între noi și cred că România este țara în care succesul nu are succes, niciun om căruia i-a mers bine într-un mod onest, fără să fure, nu este un om pe care societatea să-l recompenseze cu încredere. În România trebuie să înțelegem că nu avem cum să facem ceva până nu acționăm împreună. Separat e foarte greu.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
    Pentru, cu mențiunea că nu trebuie făcută la număr, ci pe baza unor analize legate de calitatea prestării serviciilor celor care sunt vizați pentru a fi dați afară. Sunt și oameni de calitate în sistemul bugetar .
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    împotrivă
    Pe asta vreau s-o scrieți exact așa cum v-o spun: este una dintre cele mai mari imbecilități care se vântură în societatea românească, este un clișeu foarte bun pentru cei care gândesc puțin. Îl vântura în special Codruța Kovesi, care era foarte frământată de imunitatea parlamentară, doar că ea avea imunitate, pentru că nu poți să arestezi un procuror decât dacă ai avizul, dacă nu mă înșel, al CSM-ului. În primul rând că imunitatea nu e pentru parlamentar, este o imunitate a funcției, nu e a unei persoane, și ea garantează faptul că dacă au votat 50.000 de oameni pe un individ, nu poate fi batjocorit de un procuror. La un procuror n-ar trebui să fie imunitate, că pe el nu l-a votat nimeni. Sunt protejați alegătorii parlamentarului, nu cetățeanul în sine. În schimb, mi-aș dori foarte mult ca oamenii să poată renunța benevol la imunitate, cum aș face eu, că n-am nevoie de așa ceva. Dar sunt parlamentari care pot să fie, de pildă, victimele unei înscenări. Vi s-ar putea întâmpla dumneavoastră, s-ar putea întâmpla oricui. Ăia au fost votați de 55.000, 30.000, 60.000 de oameni. Cum facem cu oamenii ăia?
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
    Depinde ce înseamnă traseism. Eu sunt unul dintre fondatorii ALDE. Când am avut un mare conflict cu haștagii, probabil cea mai detestabilă categorie politică apărută în România în ultimii 70-80 de ani, m-am îndepărtat de partid. Am fost în Partidul Național Liberal, n-am plecat eu din el, ci el din mine, pentru că într-o noapte m-am trezit popular. Crin Antonescu, pe care l-am și întrebat personal cum de-a făcut magia asta, m-a lăsat să mă culc seara liberal și când m-am trezit dimineața, eram popular. Întrebarea e: am plecat eu din partid sau a fugit partidul de mine? Deci traseismul ar trebui judecat în funcție de orientarea doctrinară: să-ți pierzi mandatul dacă peste noapte te transformi din socialist în liberal. Dar dacă partidul își schimbă doctrina și tu rămâi fidel convingerilor tale, cum să-l acuzi?
  • Introducerea educației sexuale în școli
    împotrivă
    Eu aș prefera, fiind un creștin ortodox practicant, s-o lăsăm în familie.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Am citit mai multe cărți doar în ultima săptămână, nu știu să vă spun foarte exact care este ultima pe care am citit-o. Pe la 17-18 ani mâncam pe pâine școala de gândire germană, școala de gândire greacă, acum compar Alvin Toeffler cu niște mici scrieri pe care mi-am permis să le mâzgălesc eu. Ultima carte la care m-am uitat, chiar despre „Șocul viitorului” vorbim.

Adrian Pițigoi
pmp

Adrian Pițigoi

Senat
Vârstă: 42 de ani
Profesie: economist
Primul loc de muncă: pilot autogaz, la o firmă de distribuție petrolieră
Actualul loc de muncă: administrator public al județului Prahova
Ultima școală absolvită: master în comunicare
Limbi străine: engleză forte bine, franceză și germană mediu
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Am expertiză atât în administrație, dar și în mediul privat. Am fost mai mult de 12 ani în middle management într-o companie multinațională.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Mă gândesc la o nouă lege a sănătății și la acea lege anti-clan pe care noi, PMP, o promovăm. E o lege care va asigura siguranța pe străzi a românilor. Nu intru acum în amănunte pentru că trebuie corelate mai multe aspecte legislative.
3. Pentru ce cauză a județului Prahova veți milita în Parlament?
Județul nostru are nevoie de autostrada Comarnic-Brasov, apă, canal, gaz, asfalt. Încă sunt localități în Prahova care nu sunt în secolul 21 și asta e o prioritate.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Sunt spitale fără medici suficienți, sunt spitale suport Covid care blochează sistemul pentru că oamenii nu se mai pot duce la acele spitale, iar bolnavii cronici au de parcurs distanțe mari până la alte spitale. Cam astea sunt problemele.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
    Depinde la ce vârstă. Cred că la liceu ar fi bine, dar până acolo mi se pare cam devreme.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Sun Tzu, „Arta războiului”.

Aurel Oprinoiu
usr

Aurel Oprinoiu

Senat
Vârstă: 48 de ani
Profesie: economist
Primul loc de muncă: tehnician British American Tobacco
Actualul loc de muncă: manager de mentenanță la British American Tobacco
Ultima școală absolvită: Facultatea de Management, Universitatea Valahia din Târgoviște
Limbi străine: engleză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Lucrez de zece ani în management, sunt manager de proiect.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
M-am gândit la câteva amendamente la Codul silvic prin care să condiționez cumva exploatarea lemnului de împădurirea unor suprafețe.
3. Pentru ce cauză a județului Prahova veți milita în Parlament?
Pentru eliminarea corupției. Cred că este cel mai nociv flagel, nu numai în Prahova, în toată România.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Prostul management din Sănătate. Am în familie un frate cu mari probleme de sănătate, cunoșteam și înainte de această pandemie problemele din acest sistem și, într-adevăr, pandemia a scos la iveală toate lucrurile rele care s-au întâmplat și care se întâmplă în sistemul de sănătate: management prost, corupție și multe altele. O soluție ar fi liberalizarea parțială a asigurărilor de sănătate, adică a lăsa cetățeanul să-și aleagă unde să se trateze, așa am încuraja puțin concurența între societățile medicale și astfel am aduce puțină valoare în sistemul ăsta.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
    Ca principiu, da.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
„Războiul care a dus la încetarea păcii”, nu mai țin minte autorul (n.r. „Războiul care a pus capăt păcii”, de Margaret MacMillan)

Cătălin Predoiu
pnl

Cătălin Predoiu

Camera Deputaților
Vârstă: 52 de ani
Profesie: avocat
Primul loc de muncă: avocat
Actualul loc de muncă: ministru al Justiției, deputat în Parlamentul României (un mandat)
Ultima școală absolvită: Doctor în drept ”summa cum laudae”, 2003, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti
Limbi străine: franceza, engleza fluent
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Într-un fel sau altul, în Barou, ca avocat, la facultate ca profesor, la minister sau în Parlament, am lucrat cu legile: experiența și expertiza juridică este pregătirea mea. Am fost însă atras încă din liceu și de economie și relații internaționale, e un domeniu de interes și astăzi pentru mine, în care mă informez zilnic. În 2009 am avut ocazia să conduc interimar câteva luni de zile Ministerul Afacerilor Externe, a fost o perioadă extrem de interesantă pentru mine. În fine, m-am ocupat ani de zile de conceptul de bună guvernare în general, în special în perioada în care am lucrat la programul de guvernare al PNL din 2015.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Am trimis deja spre Parlament, în calitate de ministru al Justiției, mai multe proiecte legate de Justiție, proiectele legilor justiției în primul rând. Acestea constituie principala mea preocupare și ca parlamentar.
3. Pentru ce cauză a județului Prahova veți milita în Parlament?
Pentru proiectele de dezvoltare economică.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Cum spuneam, domeniul meu de expertiză este altul și sunt de părere că fiecare ar trebui să se pronunțe cu privire la lucrurile la care are competență, cred în soluțiile propuse de specialiști.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
De regulă citesc două-trei cărți în paralel, în funcție de dispoziție. Ultimele citite sunt „Strategia”, de Lawrence Freedman, o istorie enciclopedică și a analitică a curentelor strategice de la originea lumii până în prezent, „Trenul lui Lenin”, de Catherine Merridale, o carte de istorie a Revoluției bolșevice și „Gaudi”, de Gijs van Hensbergen, o biografie a marelui arhitect catalan.

Bogdan Andrei Toader
psdi

Bogdan Andrei Toader

Camera Deputaților
Vârstă: 37 de ani
Profesie: economist
Primul loc de muncă: economist la SC Pan Construct
Actualul loc de muncă: angajat la SC Electrica Distribuție Muntenia Nord
Ultima școală absolvită: master la ASE
Limbi străine: engleză și franceză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Cu o experiență în administrație publică.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Ce mi-ar plăcea să pot schimba ar fi sistemul educațional din România. Noi nu reușim niciodată să creăm forță de muncă adaptată nevoilor pieței pentru că avem aceeași curriculă, mergem pe standard, pe clasic. În perioadele când se cer ingineri, noi facem juriști, și când se cer IT-iși, noi producem economiști. Mă uit la ce văd în afară și acolo practica din timpul facultății este la fel de importantă ca materia predată. La noi toată lumea se axează pe un volum mare de teorie. Și când intră în câmpul muncii, n-au ce face cu ei și cer oameni cu experiență. Aș schimba și învățământul profesional. Noi suntem un județ industrial și nu mai avem sudori, nu mai avem lăcătuși, nu scoatem ceea ce solicită piața muncii.
3. Pentru ce cauză a județului Prahova veți milita în Parlament?
Spitalul județean, autostrada. Cred că prioritatea este ceea ce am încercat la spitalul județean în patru ani de zile, să fac o renovare completă și o extindere pentru care am făcut un proiect și care are nevoie de finanțare de 40 de milioane de euro.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Nu mai avem cadre medicale. Și deși toată lumea spunea că investim în dotări, noi totuși nu am avut niște resurse, nu am avut stocuri de materiale. Ne-am trezit că nu avem combinezoane, nu avem măști. Ne uitam în Spania și speram că n-o să ne atingă. Ei construiau spitale modulare și noi nu cumpăram nici măcar măști.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    împotrivă
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
    Se pot face restructurări, reorganizări, dar foarte bine analizate și după specificul fiecărei localități. În funcție de populație, volum de muncă. Sunt anumite primării care au personal prea mult, dar sunt altele care au nevoie de personal pentru că vorbim și de dezvoltarea localității.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
    Când candidatul este pe o listă, omul a votat lista respectivă, deci traseismul ar trebui eliminat, prin Constituție.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
    Dar depinde ce fel de educație și la ce vârstă.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Aoleu, m-ați surprins. Chiar nu știu acuma. În ultimele șapte luni de zile, de când a început pandemia, nu am citit nicio carte,.

Simona Maya Teodoroiu
psdi

Simona Maya Teodoroiu

Camera Deputaților
Vârstă: 51 de ani
Profesie: jurist
Primul loc de muncă: Academia Română – Institutul de Cercetări Juridice “Andrei Rădulescu”, asistent de cercetare stagiar
Actualul loc de muncă: Facultatea de Administrație Publică a SNSPA, conf.univ.dr., Drept civil, Dreptul mediului
Ultima școală absolvită: Doctor în drept civil, Academia Română – Institutul de Cercetări Juridice „A. Rădulescu”
Limbi străine: limba franceză – fluent (scris, citit, vorbit), limba engleză – fluent (scris, citit, vorbit)
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Vin cu peste 25 de ani de vechime în profesia juridică, în calitate de cadru didactic universitar și cercetător, diplomat (la începutul carierei), ulterior consilier în Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, director pentru integrare europeană, secretar de stat în mai multe mandate, șeful Unității de Implementare a Programelor finanțate de Banca Mondială pentru reforma sistemului judiciar. Din februarie 2015 până în iunie 2019 am fost judecător al Curții Constituționale a României. Vin cu experiența de membru al echipelor de negociere a aderării României la Uniunea Europeană și NATO, cu expertiză extinsă în ceea ce privește calitatea actului de justiție și serviciul public pe care justiția trebuie să îl ofere. Experiența de judecător al Curții Constituționale mă va ajuta sa promovez acte normative clare, predictibile, să evit capcanele lipsei de precizie a textului legal sau chiar potențiala sa neconstituționalitate. Mă va ajuta, de asemenea, să identific nevoi sociale și domenii în care este cu precădere necesară intervenția legiuitorului.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Prima urgență la care reflectez este elaborarea cadrului normativ care să favorizeze digitalizarea extinsă a sistemului judiciar.
3. Pentru ce cauză a județului Prahova veți milita în Parlament?
Voi încerca să sprijin, utilizând toate prerogativele legale de care dispune un parlamentar, îmbunătățirea semnificativă a sediilor instanțelor din Ploiești (lucrările încă nefinalizate), ceea ce se va reflecta în condiții de muncă mai bune, pentru magistrați și grefieri, precum și în îmbunătățirea serviciilor publice oferite de justitie. De asemenea, calitatea mediului în Ploiești și în județul Prahova (sub toate aspectele) va fi un domeniu de reglementare pe care îl voi avea în vedere cu prioritate.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Lipsa de viziune și coordonare coerentă la nivel guvernamental în gestiunea pandemiei. Lipsa de predictibilitate a măsurilor propuse, măsuri luate cu întârziere, contradictorii. Plasarea excesivă a responsabilității pe umerii autorităților locale. Măsuri importante încă nerealizate, spre exemplu, distribuirea gratuită de măști către persoanele din categorii sociale defavorizate, lipsa internetului și a tabletelor în mediul rural, dar nu numai. Închiderea tuturor școlilor, în mod nediferențiat și fără programe guvernamentale de sprijin real al accesului elevilor și profesorilor la învățământul online va avea efecte grave, pe termen lung, pentru dezvoltarea României.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    indecis
    Este de dezbătut și cumpănit bine. Este doar o opțiune politică, având avantaje și neajunsuri așa cum și sistemul actual, într-un singur tur, are.
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    indecis
    Este evident nevoie de o eficientizare a aparatului bugetar, sunt aspecte cu care nu numai România se confruntă; reducerea sa numerică, în paralel cu creșterea gradului de pregătire profesională și specializare, este una dintre măsurile care pot fi luate. Dar nu în mod netransparent, și nici politicianist, prin înlocuirea unei clientele politice cu alta, ci bazată pe studii de impact care să ofere o radiografie reală a resurselor umane din sectorul public și soluții de creștere a eficienței utilizării lor.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
    Cu precizarea importantă că ea trebuie păstrată pentru declarațiile politice și alte aspecte circumscrise acestora, așa cum este textul legal și în alte sisteme de drept. Justiția se înfăptuiește în instanțe, nu în Parlament, nici în alte instituții. Procedurile legale trebuie să își urmeze, deci, cursul.
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    împotrivă
    În teoria dreptului constituțional, mandatul parlamentarilor este reprezentativ, adică fiecare parlamentar reprezintă națiunea și nu în mod esențial grupurile care l-au ales, inclusiv partidul sau formațiunile politice care l-au susținut. În consecință, părăsirea unui grup parlamentar, trecerea la altul sau dobândirea calității de indepedent nu influențează durata mandatului respectiv, deci nu poate fi demis pentru acest motiv. Aceasta este o situație diferită fata de aleșii locali, care reprezintă în mod esențial grupurile care i-au ales. Aceasta nu înseamnă, însă, că soluția pierderii mandatului în condițiile amintite nu poate fi adoptată, dacă există voință politică în acest sens. Poate fi o soluție, dar una de ultima ratio (n.r. când toate celelalte mijloace sunt epuizate).
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
    Educația sexuală în școli nu este un scop în sine, ea trebuie integrată în cadrul mai larg al educației pentru sănătate, și adaptată vârstei elevului, care trebuie să fie potrivită pentru a înțelege.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Citesc acum „Reformes de la justice en Europe. Entre politique et gestion”, de Cécile Vigour. Iar de curând am terminat „Rugăciune pentru Cernobîl” a Svetlanei Aleksievici.

Grațiela Gavrilescu
psdi

Grațiela Gavrilescu

Camera Deputaților
Vârstă: 54 de ani
Profesie: inginer petrochimist
Primul loc de muncă: inginer stagiar la o societate comercială din Ploiești
Actualul loc de muncă: deputat în Parlamentul României (patru mandate)
Ultima școală absolvită: Institutul de Petrol și Gaze, Ploiești
Limbi străine: engleză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
În primul rând, cred că sunt un bun profesionist și experiența mea în Parlamentul României este cunoscută. Chiar dacă sunt în Comisia de sănătate și familie a Camerei Deputaților nefiind medic, consider că, împreună cu echipa din comisie, am conceput legi astfel încât să fie benefice.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
În primul rând vreau să le continui pe cele pe care le-am depus, unul dintre ele se referă la susținerea producătorilor autohtoni. Uitați-vă cât de greu ne este acum că se închid piețele, iar producătorii ar trebui să beneficieze de anumite drepturi și ajutoare de la stat pentru ca poporul să mănânce și alimente netratate. În proiectul de lege am susținut ca toate instituțiile statului să poată să achiziționeze de la producătorii români direct. O altă lege care îmi doresc să fie votată este cea care face referire la fondul „Solidaritatea”, este foarte important ca tinerii care nu au posibilitatea să depună un avans pentru a cumpăra o locuință să fie ajutați de statul român statul român cu un credit pe șase luni din acest fond.
3. Pentru ce cauză a județului Prahova veți milita în Parlament?
O să susțin finanțarea și aprobarea de către Parlament a bugetului pentru continuarea autostrăzii București-Brașov. Cred că la ora actuală mai avem nevoie de ceva, mai avem nevoie de o modernizare a sistemului spitalicesc din județul Prahova, ne trebuie un spital cu o capacitate mult mai mare – nu regional, ci unul care să poată să deservească un număr mai mare de cetățeni.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Incompetența. Și necunoașterea adevărului de la firul ierbii. Cei care conduc la ora actuală cred că nu cunosc realitatea. Măsurile nu trebuiau să fie de bâjbâială, iar promisiunile trebuiau să fie realizate, să se țină de cuvânt. Nu s-au gândit cum să gestioneze tot ce înseamnă educația copiilor noștri.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    împotrivă
    Eu consider că ceea ce avem acum e exact ceea ce trebuie.
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
    După o analiză extrem de fermă, ținând cont și de deservirea populației în mod corespunzător și profesionist.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
    Alegătorii să știe că fiecare dintre noi trebuie să ne supunem legii și suntem egali în fața ei.
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    împotrivă
    Exclus, n-aș vota așa ceva, eu vă dau și cazul meu: dacă ai coloană vertebrală și nu vrei să abdici de la niște principii, nu înseamnă că ești traseist politic când cei din partidul din care ai făcut parte au luat-o ei pe arătură.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
    Este nevoie de așa ceva, dar de la un anumit nivel, nu din ciclul primar.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
O carte scrisă de Hillary Clinton despre o perioadă din viața ei. Chiar așa se cheamă, „O poveste spusă de Hillary Clinton”

Rodica Paraschiv
psdi

Rodica Paraschiv

Camera Deputaților
Vârstă: 60 de ani
Profesie: inginer constructor
Primul loc de muncă: inginer la Centrala Construcții Căi Ferate București
Actualul loc de muncă: deputat în Parlamentul României (un mandat)
Ultima școală absolvită: un master în Finanțe și contabilitate în administrația publică la „Spiru Haret“
Limbi străine: franceză și rusă
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
În primul rând sunt inginer constructor, sunt om de administrație, am fost subprefect și prefect, deci vin cu experiență pe infrastructură, administrație, transporturi.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Primul proiect legislativ pe care ar trebui să-l avem este pentru asigurarea locurilor de muncă. Dacă n-avem locuri de muncă, nu mai putem să mai vorbim nici de sănătate, nici de educație, nici de nimic.
3. Pentru ce cauză a județului Prahova veți milita în Parlament?
Pentru sănătate, educație și neapărat infrastructură.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Incoerența legislativă a fost principala problemă. Dacă nu era an electoral, poate nu s-ar fi tratat pandemia ca o simplă răceală, cu toate măsurile de închidere-deschidere școli fără niște studii și fără a se face o testare masivă, ca să-ți dai seama de modul în care acționează boala în sine și pe mce grupe de vârste.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
    Este o variantă democratică.
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
    Aici am un amendament: da, reducere, dar nu pe criterii de politizare, ci pe criterii de eficiență.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
    Eu nu am fost decât la un singur partid, acesta în care sunt acum. Am fost om de administrație până în 2016 și consider că din moment ce un consilier local sau un primar își pierde calitatea, aceleași principii trebuie aplicate și pentru parlamentari.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
    Dar cu personal calificat, ar trebui să avem psihologi.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
„Arta de a nu scrie un roman”, de Jerome K. Jerome

Andrei Răzvan Lupu
usr

Andrei Răzvan Lupu

Camera Deputaților
Vârstă: 28 de ani
Profesie: avocat
Primul loc de muncă: avocat în Baroul București
Actualul loc de muncă: avocat în Baroul București
Ultima școală absolvită: master în Drept european, Universitea din București, Facultatea de Drept
Limbi străine: engleză și franceză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Sunt avocat, predau la Facultatea de Drept și zona în care sunt specializat e cea a Dreptului constituțional, a reformei constituționale.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Reforma legislației electorale este prima. Este vorba despre inițiativa cetățenească „Oameni noi în politică” inițiată de USR și PLUS încă de acum doi ani, care a strâns toate semnăturile din partea cetățenilor, dar nu a fost apoi validată pentru că au fost anulate semnături de către primării. Câteva lucruri care erau incluse acolo: alegerea primarilor în două tururi, mai mulți parlamentari pentru Diaspora, liste deschise pentru orice candidaturi liste – adică cetățenii pot ei înșiși să stabilească ierarhia între candidați și nu numai să voteze lista impusă de către partid.
3. Pentru ce cauză a județului Prahova veți milita în Parlament?
Poluarea. În județul Prahova, principala problemă a tuturor cetățenilor este poluarea, e un județ unde sunt cinci rafinării care prelucrează petrol și, pentru cele două municipii din județ – Ploiești și Câmpina – problema e gravă.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Cred că în primul rând politizarea administrației publice locale și asta se vede din modul foarte diferit în care au răspuns diferitele autorități, locale, centrale, sau chiar spitale. Și s-a văzut cum unele primesc mai puține sau mai multe fonduri, în funcție de afilierea politică.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
    Nu pot să spun că susțin reducerea semnificativă și doar atât. Susțin reducerea, dar importantă e eficientizarea modului de funcționare a aparatului bugetar, nu doar să dăm oameni afară de dragul de a-i da afară.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Michael Wolff, „Fire and Fury”

Mihai Polițeanu
usr

Mihai Polițeanu

Camera Deputaților
Vârstă: 42 de ani
Profesie: absolvent de Filosofie
Primul loc de muncă: ofițer de comunicare la Societatea Academică din România (SAR)
Actualul loc de muncă: administrator, firmă proprie
Ultima școală absolvită: Central European University – master de Studii ale naționalismului
Limbi străine: engleză – foarte bine, germană – mediu
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
În zona civică de activism anticorupție. Am lucrat la Ministerul Justiției și la Parlamentul European, cu Monica Macovei. La minister, în perioada în care s-a înființat DNA și s-au pus bazele legislației Agenției Naționale de Integritate.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Legislația de reformă electorală, un nou cod electoral. Susțin revenirea la două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor, introducerea votului preferențial pe liste de partid – adică listele deschise. Mai sunt, dar astea sunt cele mai importante.
3. Pentru ce cauză a județului Prahova veți milita în Parlament?
Prahova a fost dominată de aproape 20 de ani de clanul Cosma, iar tot ce înseamnă activitate economică la nivel județean și resurse din bani publici au fost direcționate către firme de partid. Din punctul meu de vedere, zona anticorupție rămâne prioritară și pentru județul Prahova, nu numai pentru România.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
E o zonă la care nu mă pricep, nu sunt specialist. Ca simplu cetățean, ceea ce a fost pentru mine deranjant cel mai mult a fost lipsa de coordonare a autorităților. Instituțiile nu sunt în stare să comunice între ele, asta îți arată lipsa digitalizării. Digitalizarea și e-Guvernarea sunt priorități pentru mine.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
    Mă încurcă „semnificativă”. Reducere, da, dar cu mențiunea că nu trebuie făcută otova, ci în funcție de criterii de performanță la nivel individual și de evaluarea unui optim necesar de număr de posturi pentru fiecare instituție.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
    Și la miniștri, și la parlamentari.
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
    Oricât de bine sună, interdicția trecerii de la un partid la altul ar fi neconstituțională, pentru că ar fi vorba de un mandat imperativ. Așa că întrebarea dumneavoastră e tricky (n.r. înșelătoare). Probabil mulți vor sări să spună că trebuie interzis traseismul, că sună bine în urechile alegătorilor. Doar că nu se poate. Aș susține, însă, procedura de recall, de revocare a mandatelor, adică de posibilitate ca alegătorii să pună punct mandatului unui parlamentar înainte de terminarea acestuia la termenul de patru ani.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
„Fear. Trump in the White House”, de Bob Woodward

Nicoleta Bozianu
pmp

Nicoleta Bozianu

Camera Deputaților
Vârstă: 48 de ani
Profesie: economist
Primul loc de muncă: Indcoop S.A. (fosta „cooperație”, dinainte de 1989)
Actualul loc de muncă: deputat în Parlamentul României (un mandat)
Ultima școală absolvită: master în administrație publică la Universitatea Petrol-Gaze Ploiești
Limbi străine: engleză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Am 30 de ani vechime pe cartea de muncă, atât în domeniul privat, cât și în instituții sau societăți de stat. Ca domenii în care stau cel mai bine aș menționa administrația publică locală și economia. Am fost viceprimar al municipiului Ploiești între 2008 și 2012, iar pregătirea mea profesională este economică.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
O propunere legislativă cu măsuri de sprijin pentru micii producători agricoli: de la investiții publice în infrastructura de care au nevoie pentru producție și pentru desfacere, până la facilități fiscale și stimulente de investiții.
3. Pentru ce cauză a județului Prahova veți milita în Parlament?
La fel ca în mandatul 2016-2020, voi milita pentru realizarea mai rapidă a tronsonului de autostradă Comarnic-Brașov, precum și pentru combaterea poluării în Ploiești și în alte localități prahovene, afectate de nerespectarea normelor de mediu de către marii poluatori. În plus, voi susține cauza întreprinzătorilor din turism, din HORECA, pentru că nu este corect ca nota de plată a pandemiei să o plătească doar unii dintre antreprenori.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Cea mai gravă este, dacă mai are cineva îndoieli, sistemul de sănătate ineficient și corupt. Noi, Partidul Mișcarea Populară, am depus, deja, la Parlament, un proiect nou de lege a sănătății, prin care eliminăm baronii din spitale și din DSP-uri. Ei sunt principala cauză a actualei stări de lucruri. De asemenea, propunem relansarea producției românești de medicamente și vaccinuri. O altă slăbiciune a instituțiilor statului este modul în care comunică cu românii. Nu este corect ca statul să-i pună mereu la colț pe oameni și să-i facă responsabili pentru propria incompetență.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
    Cu două mâini.
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    împotrivă
    Dacă vorbim de anularea totală a imunității, împotrivă. Ar fi incorect să eliminăm complet imunitatea parlamentarilor, cât timp președintele are imunitate totală, prin Constituție. S-ar strica echilibrul dintre puterile statului.
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    împotrivă
    Mai ales pentru că riscăm să transformăm parlamentarul într-un soldat disciplinat al unui partid. Ceea ce ar fi mai rău. Trebuie să fim atenți să nu cădem din rău, în mai rău.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
    Pentru, cu condiția să rămână la nivelul educației de sănătate, pe care trebuie să o primească adolescenții. Împotrivă, dacă are alte conotații și dacă acest tip de educație s-ar introduce în programa școlară pentru clase mai mici de-a șaptea.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Veți râde: manualul de economie de clasa a XI-a. Pentru că o mai ajut pe fiica mea care, în acest an, dă BAC-ul.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente