Ce înseamnă să ai o mamă

Acum aproape 13 ani, cinci copii plecau din centre de plasament sau din adăposturi pentru victime ale violenței domestice și ajungeau, pe rând, într-o casă din Cisnădie, județul Sibiu. Nu știau că acea casă era într-unul din satele construite de ONG-ul internațional SOS Satele Copiilor în România. Pentru ei, cel mai important a fost că în acea zi au primit o mamă. Au cunoscut-o pe doamna Lenuța, o femeie trecută de 50 de ani, care a primit pe mână o casă și sarcina de a fi mamă pentru câțiva copii abandonați de părinții lor naturali. Așa a început povestea unei familii și a unor vieți schimbate.

Organizația SOS Satele Copiilor a luat naștere în Austria, din inițiativa lui Hermann Gmeiner, medic pediatru, care s-a gândit că orfanii celui de-al Doilea Război Mondial au nevoie să crească în sate construite pentru ei, cu mame sociale care să-i vegheze zi de zi, până la maturitate. Gmeiner a anticipat că, în acest fel, traumele provocate de pierderea părinților se vor estompa, iar copiii vor putea duce o viață normală.

La începutul anilor ’90, SOS Satele Copiilor a construit trei sate și în România: în Bacău, București și Cisnădie. Sunt numite sate pentru că ele replică un sat cu aproape tot ce are el: cu case în arhitectura locului, cu străzi, școală și grădiniță, copaci, locuri de joacă și copii care aleargă gălăgioși pe alei. Și, cel mai important, cu familii formate în jurul unei mame. Mame care aleg să își lase viețile personale deoparte și să trăiască „ca la o mănăstire”, cum ne spune mama Lenuța.

Am petrecut câteva zile în satul SOS din Cisnădie încercând să înțelegem de ce este atât de important pentru un copil abandonat de părinți să descopere, la un moment dat, o persoană pe care să o poată striga „mamă“.

SOS Satele Copiilor România are grijă de 850 de copii și se susține prin donații. Dacă vrei să îi susții, trimite SMS MAMA la 8864 sau fă o donație pe sos-satelecopiilor.ro


Acest material a fost realizat cu sprijinul Kaufland România

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.