De ce fug elevii de școlile profesionale: „Toți vor să se facă manageri, avocați sau popi”
Situația formării profesionale în școlile românești se vede cel mai bine în cifre. Aproape jumătate din locurile alocate, anul acesta, pentru învățământul profesional și dual au rămas neocupate: puțin peste 20.000 de elevi înscriși din circa 40.000 de locuri disponibile.
În vară, Colegiul Tehnic Petru Maior din București a încercat să formeze o clasă de învățământ dual în colaborarea cu firma Hesper, producător de pompe hidraulice aflat în căutare de angajați. Clasa ar fi urmat să pregătească strungari, frezori și rectificatori care, la finalul perioadei de studii, ar fi avut un loc de muncă asigurat. În același timp, elevii aveau parte de o bursă lunară: 200 de lei din partea statului și o sumă cel puțin egală din partea companiei-partener. Niciunul dintre aceste argumente n-a fost suficient de convingător. Clasa nu s-a mai format pentru că, pe parcursul perioadei de înscriere, nu s-a prezentat nici măcar un elev.
Același colegiu tehnic a mai avut cifră de școlarizare și pentru o clasă de învățământ profesional, cu specializare în sudură și lăcătușeria-mecanică. Nici aici nu s-a înscris nimeni.
Elevii care termină clasa a VIII-a sunt din ce în ce mai greu de convins să aleagă o școală profesională, dar asta reprezintă numai o parte a problemei. În loc să tragem cea mai comodă concluzie, stabilind că generația tânără nu mai vrea să muncească, ar fi bine să recunoaștem că eșecul învățământului profesional din România este un puzzle alcătuit din mai multe bucăți: un stat incapabil să elaboreze politici eficiente, tineri bulversați de o societate care nu știe spre ce să-i îndrume, părinți orgolioși care își forțează copiii să le răzbune propriile frustrări și angajatori care vor să găsească forță de muncă fără să ofere prea multe în schimb.
„Nu reușim să-i convingem nici pe cei corigenți”
Mihaela Ionescu (foto), director la Colegiul Tehnic Petru Maior, are 30 de ani de învățământ și în ultimii zece le-a văzut pe toate.
A văzut cum subfinanțarea face ca elevii să-și irosească timpul în ateliere în care nu pot învăța nimic: “Nu poți să faci decât o activitate minimală în atelier pentru că nu există dotări. Ultimul an în care ministerul s-a interesat de dotarea atelierelor a fost 2008”.
A văzut cum statul croiește legi greșite pe care e nevoită să le aplice: „În acest moment, un elev care termină clasa a opta și obține nota doi la examenul de Evaluare, se poate înscrie fără probleme la liceu pentru că legislația îi permite. Nu e obligatoriu să treci Evaluarea, așa că elevii slabi preferă să ocolească școlile profesionale și să se înscrie la liceu”.
A văzut cum Ministerul Educației desființează cu totul învățământul profesional, nealocând cifră de școlarizare. Se întâmpla în 2009 și, chiar dacă statul avea să revină peste câțiva ani și să reînființeze „profesionalele”, la Petru Maior firul n-a mai putut fi reînnodat până astăzi. Mihaela Ionescu se chinuie în fiecare an ca, pe lângă clasele cu profil teoretic și tehnologic pe care le are în liceu, să formeze și clase profesionale, dar rezultatul e mereu același: nu se înscrie nimeni.
Directoarea spune că a participat la târguri educaționale, a tipărit materiale de promovare, a discutat cu părinții și a făcut lobby prin școlile generale pentru a-i atrage pe absolvenții de clasa a opta spre învățământul profesional: „Mă întâlnesc cu directorii de școală generală și îi rog ca, dacă sunt elevi mai slabi, să-i trimită la profesională. Îmi spun: «N-am reușit să convingem niciunul, nici pe ăia corigenți. Au zis noi mergem la liceu, ce să căutăm la profesională?»”.
[perfectpullquote align=”full” cite=”Mihaela Ionescu, director Colegiul Tehnic Petru Maior” link=”” color=”” class=”” size=””]După sesiunea de corigențe la clasa a opta, repartiția nu se mai face pe calculator, ci pe baza opțiunilor scrise ale părinților. Mergând acolo și vorbind cu copiii și cu părinții nici n-au vrut să audă de școală profesională. Toți au zis că vor să meargă la liceu [/perfectpullquote]
Pentru un copil de 14 ani, alegerea unui drum la terminarea clasei a opta e influențată mai mult de factori externi decât de propria opțiune. Intervin influența părinților și, mai ales, prejudecățile cu care societatea din jur îl bombardează din toate direcțiile. După ce se trage linie, cei mai mulți dintre ei exclud varianta de a se îndrepta spre învățarea unei meserii. „Părinții au mentalitatea că, indiferent de nivelul pe care îl au, copiii lor trebuie să-și câștige existența mai ușor decât o fac ei. Și atunci nu prea vor să îi trimită la școli profesionale. Apoi, copiii preiau ideile promovate în societate. Dacă mă duc acum și-i întreb pe elevii mei ce-și doresc să facă toți se văd directori, manageri, avocați, popi…, numai meserii ușoare, sau cel puțin așa le cred ei. Sunt foarte puțini aceia care se văd muncind fizic, de exemplu pe o macara. Păi macaragiii sunt plătiți cu mii de euro. Vine cineva să se facă macaragiu? Cum să mă fac eu macaragiu?”, se întreabă, retoric, profesoara Ionescu.
„Avem locuri de muncă, dar nu vine nimeni”
Loviți în plin de ineficiența sistemului de învățământ profesional, angajatorii au partea lor de vină în anatomia eșecului. După 1989, prăbușirea întreprinderilor de stat a aruncat pe piață un număr mare de muncitori calificați, școliți în perioada comunistă, așa că firmele au avut de unde alege. Companiile private n-au investit aproape deloc în politici de recrutare și formare profesională, refuzând inclusiv colaborările cu școlile de meserii. „Până acum câțiva ani, noi făceam un efort supraomenesc în a găsi agenți economici care să ne accepte elevii în practică. Acum au devenit receptivi de nevoie, pentru că nu mai au forță de muncă”, spune Mihaela Ionescu, director la Colegiul Tehnic Petru Maior.
Profitând de interesul tot mai crescut al angajatorilor, Ministerul Educației încearcă, în ultimii ani, să implementeze învățământul dual, un model preluat din Germania în care compania privată se implică direct în procesul de formare: stabilește profilul clasei în funcție de nevoia pe care o are în câmpul muncii, le acordă burse elevilor, le asigură stagii de practică și le oferă locuri de muncă la terminarea școlii.
Hesper e una din companiile care au intrat în acest program, din nevoia de a găsi tineri pe care să-i angajeze. Desprinsă din fosta uzină comunistă „Steaua Roșie”, Hesper este o firmă cu capital autohton care produce componente pentru pompe hidraulice și le exportă în toată lumea. Nu duce lipsă de comenzi, dar duce lipsă de muncitori cu care să le poată onora. Media de vârstă printre angajații din fabrică este din ce în ce mai ridicată, așa că Hesper are nevoie disperată de strungari, frezori sau rectificatori care să-i înlocuiască pe meseriașii aflați în pragul pensionării.
„La ora aceasta avem un deficit de 10-12 persoane. Avem locuri de muncă, dar nu prea vine nimeni la interviu, iar când vine cineva în majoritatea cazurilor ne lovim de refuzuri. Am încercat să formăm o clasă de învățământ dual la Colegiul Petru Maior și nu s-a înscris nimeni”, ne spune directorul Mihai Coropiță (foto) în timp ce ne plimbă prin hala de producție.
Coropiță nu înțelege de ce nu găsește tineri dornici să se angajeze, deși o parte din răspunsuri se află în jurul său. În afara unor strunguri moderne (fără retehnologizare uzina n-ar fi putut rezista pe piața externă), fabrica arată exact ca acum 30 de ani: o clădire învechită în care domnește o atmosferă apăsătoare. E greu să ai 20 de ani și să pătrunzi într-un asemenea loc cu gândul că acolo vei rămâne pentru tot restul vieții.
Dincolo de pereții fabricii lumea s-a schimbat între timp și asigurarea unui loc de muncă nu mai e un argument suficient pentru a-ți umple schema de personal. Îl întrebăm pe directorul Coropiță ce salariu primește un tânăr angajat și preferă să se ferească de cifre: „Noi încercăm să acordăm un salariu echitabil în raport cu munca depusă. Pot să vă spun că trece binișor peste salariu minim pe economie, ceea ce mi se pare destul de bine”.
Percepția binelui diferă, însă, de la persoană la persoană și mai ales de la o generație la alta. Cei mai mulți dintre angajații Hesper muncesc în această fabrică de zeci de ani, iar în momentul în care s-au apucat să învețe strungărie erau împinși de la spate de contextul social al vremurilor în care și-au trăit tinerețea. La fel sunt și tinerii de astăzi.
În hala de la Hesper muncesc spate în spate un strungar de 21 de ani, unul din puținii angajați tineri, și un frezor care se pregătește de pensionare. Frezorul ne explică cum și-a ales meseria: „Te luau direct de la țară și te aduceau în fabrică. La țară era viața aprigă, mergeai cu capra, cu vaca, iar când ajungeai aici se schimba totul. Prindeai drag de meserie pentru că îți dădeau îmbrăcăminte, îți dădeau încălțăminte, o casă, o masă, știai pentru ce muncești. Acum sunt alte vremuri”.
Vremurile de astăzi i-au adus un coleg cu tatuaje pe mâini și cu șapcă așezată într-o parte pe care stă imprimată o frunză de marijuana. Iulian Tofan (foto), băiatul de 21 de ani, lucrează pe un strung cu comandă numerică și spune că, spre deosebire de prietenii lui, părinții l-au lăsat să aleagă și nu l-au forțat să meargă la facultate: „Unii oameni sunt făcuți pentru munca de birou, alții pentru muncă fizică. Eu sunt atras de meseria asta și chiar am o satisfacție când văd cum iese o piesă din mâna mea. Îmi place ce fac și, după ce o să învăț meseria asta cât mai bine, mă gândesc să plec în afară. Acolo e foarte căutată și mult mai bine plătită”.
Până când statul român, școlile și angajatorii nu vor să reuși să înțeleagă toate aceste nuanțe, criza forței de muncă din România va fi imposibil de rezolvat. Am plecat din fabrica Hesper lăsându-i pe cei doi colegi de muncă să-și continue treaba. Frezorul bătrân cu gândul la ziua pensionării. Strungarul de 21 de ani cu gândul la ziua în care va pleca din țară să muncească pentru un salariu mai mare.
Acest articol face parte din campania „România Meseriașă”, proiect realizat cu sprijinul OMV Petrom. Prin programul cu același nume, OMV Petrom susține învățământul profesional din România: își propune să aducă în prim plan importanța meseriilor în dezvoltarea țării noastre și să găsească soluții pentru educația viitorilor meseriași.
