MINUNE! Episcopia Giurgiu a angajat un cântăreț bisericesc care e mut

ASANARE. Sfânta noastră Biserică are grijă de oamenii pe care Dumnezeu i-a încercat cu necazuri și le întinde o mână de ajutor. Așa se face că, la Giurgiu, un cetățean mut a căpătat slujba de cântăreț bisericesc, să mănânce și el o pâine. Publicația “Giurgiu pe surse” (www.giurgiupesurse.ro) oglindește fidel realizările Consiliului Județean. Acum, relatează cu obidă cum se opune conducerea Episcopiei Giurgiu implementării unei discipline financiare în rândul Sfintei Biserici. Cu această ocazie, a scos la iveală și cazul mutului plătit ca să cânte și promite și alte dezvăluiri suculente. Conform acestui oficios al Consiliului Județean, președintele instituției, Marian Mina, dorește să se aplece în continuare cu bani către unitățile de cult, dar să-i dea direct la parohii, ca să se poată ține o evidență mai strictă a cheltuielior. Atât i-a trebuit! Preoții s-ar fi repliat rapid și ar fi început o campanie de denigrare a omului politic. Cu ocazia acestor neînțelegeri, în presa giurgiuveană au fost divulgate nereguli în plățile către personajul neclerical, căci Sfânta Biserică e slujită și de contabili, asistenți sociali, clopotari sau, iată, cântăreți bisericești fără glas. Peste 150 de persoane erau angajate sub această formă. Înainte de alegerile din acest an s-au mai băgat repede 50 de persoane, cheltuielile cu acest personal urcând până la 800 de milioane de lei vechi. Dar s-au schimbat prioritățile regimului politic din județ și noua administrație a început să-i mai ia la mână, somându-l pe Episcopul Ambrozie de la Giurgiu să mai dea afară din ei. Ambrozie Giurgiuveanul a dat, dar după bunul plac.

Așa se face că în frumoasele comune Băneasa, Herăști, Comana și Marșa există o stare de revoltă la adresa Preasfințitului Părinte Episcop, pe care o ținem sub o observație strictă, căci cine știe – păcatele noastre – ce mai aflăm. Harfa.ro a vrut să ia legătura cu cântărețul bisericesc mut, să ne spună câteva cuvinte, dar, din motive lesne de înțeles, nu a fost posibil.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să