LA VITA E BELLA. Un italian a venit la cerșit în Piatra Neamț

VAI DE MAMA LUI. Un cetățean italian a fost depistat de ziariștii de la „Vestea“ cerșind în zona Precista din Piatra Neamț. Italianul spune că a ajuns în stradă cam prin anul 2002, neputând suporta bulversanta trecere de la lira italiană la euro. El susține că a rămas în urmă cu plata ratelor la casă, iar banca l-a aruncat în stradă. Italianul n-a rămas în strada pe care a fost aruncat, pentru că a început să ceară de pomană și să călătorească. Cerșea așa, călătorind. S-a apucat în Spania. Au urmat Franța, Germania și Elveția. În mod inexplicabil, când toți cerșetorii lumii se îndreptau către vestul Europei, italianul nostru a luat-o către est: Polonia, Ungaria și, iată, România. În tot acest periplu, italianul a mai chinuit și un câine italian, pe care l-a târât după el. Cei doi cerșesc acum, cu destul de mult succes în nordul Moldovei. Italianul, omul, poartă cu el o pancartă pe care se poate citi „Fără loc de muncă și sunt în direct din strada italiană. Am nevoie pentru a cumpăra medicamente pentru ficat și rinichi“. A mai cerșit și la Botoșani și va mai cerși la Vaslui El a coborât la Piatra Neamț după o experiență traumatizantă pe trotuarele Botoșaniului, unde a avut de-a face cu vigilenta poliție locală botoșăneană: „Foarte răi polițiștii de acolo! La Piatra Neamț sunt mai buni“, spune italianul. Totuși, nici aici nu-și poate desfășura activitatea în liniște pentru îl hăituiesc boschetarii nemțeni: „Aici e rău cu grupurile astea de copii cerşetori. Sunt răi, sunt violenţi. Sunt foarte agresivi. Trebuie să mă păzesc că îmi dau târcoale”, spune italianul. El a încheiat discuția cu ziaristul de la „Vestea“ exprimându-și dorința de a merge la cerșit în orașul Bicaz, în vestul județului Neamț, întrucât a aflat că Bicazul este nici mai mult, nici mai puțin decât un „oraș foarte frumos“. De asemenea, italianul și-a mai exprimat dezideratul de a practica cerșetoria, în viitorul apropiat, în orașul Vaslui, după care plănuiește să meargă într-un alt loc superb după părerea lui, Albania. [dropshadowbox align=”none” effect=”lifted-both” width=”auto” height=”” background_color=”#ffffff” border_width=”1″ border_color=”#dddddd” ]Harfa.ro consideră că italianul aduce o inestimabilă contribuție de harfă țării noastre și-l imploră să nu emigreze în Albania. Să mai încerce și prin alte orașe frumoase ale patriei noastre, cum ar fi Balșul sau Roșiorii de Vede.[/dropshadowbox]

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să