O mare campioană și o mică impostoare

București, Arena Națională. Mii de oameni au venit să sărbătorească cea mai răsunătoare performanță sportivă pe care un român a reușit-o în ultimele decenii. Și pentru câteva minute n-au înțeles nimic, întrebându-se dacă nu cumva am câștigat Roland Garros-ul la dublu: pe scenă s-au pregătit două microfoane, din tunelul stadionului au apărut două femei.

Treziți din buimăceală, oamenii veniți să salute o mare campioană au realizat că evenimentul tocmai era monopolizat de o mică impostoare. Țanțoșă ca o Maria Șarapova în vremurile bune, Gabriela Firea a lăsat-o pe Simona Halep să mai aștepte și a luat cuvântul, să ne explice ce lucruri minunate reușesc sportivii pe care a avut inspirația să îi decoreze.

Un moment de floare la ureche, și-a spus. Ea, care a inaugurat atâtea statui și atâtea stații de tramvai împodobite cu iarbă. Ea, care este idolul televiziunilor cumpărate și al pensionarilor cărora le plătește pelerinaje la moaște. Ea, care e atât de iubită încât își dă singură like-uri. Ea, care cu două zile în urmă stăpânise 200.000 de oameni îmbrăcați în alb, rostindu-le versuri din Mihai Eminescu.

Ea avea să afle, într-o seară banală de luni, că mai există și oameni care nu pot fi stăpâniți. Că oamenii care se adună de bună voie să aclame performanța, funcționează după alte reguli decât oamenii aduși cu autocarele la chermeze și mitinguri de partid să aclame ceea ce li se spune dinainte.

Un cor uriaș de fluierături s-a pornit pe Arena Națională, acoperind vorbele inutile ale Gabrielei Firea. Mica impostoare și-a pierdut dintr-o dată încrederea și a început să tremure cu cheia orașului în mână. A încercat să o dreagă cu un ”nu fac decât să salut venirea în țară a Simonei Halep”, dar fluierăturile s-au întețit. Așa că a rostit un „Doamne ajută” și a fugit către tunel, auzind, în timp ce se îndepărta, ce înseamnă să fii iubit cu adevărat: imediat după plecarea ei oamenii au început să o aplaude pe campioana de pe scenă.

Pe stadion a rămas o imagine care ne-a amintit cum ar trebuie să arate normalitatea: Simona Halep înconjurată de copii și oameni bucurându-se în tribune.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.