O palmă pe obrazul Patriarhului Daniel! De ziua lui, Papa Francisc a luat masa cu doi boschetari români

Papa Francisc a împlinit, astăzi, 80 de ani, prilej cu care ne-a pus în situația de a constata că până la și la nivel bisericesc suntem departe de Occident. În timp ce pe Patriarhul nostru îl doare fix în cur de oamenii amărâți, iar când vine ziua lui stă și șprițuiește departe de ochii lumii, ce credeți că a făcut Papa de la Roma cu ocazia aniversării? Ei, bine, Papa și-a început ziua în care a împlinit 80 de ani invitând la micul dejun niște oameni fără adăpost.Un aghiotant de-al Papei a dat o tură prin Piața Sfântu Petru și a adunat opt boschetari care își fac veacul pe-acolo, invitându-i să ia masa cu Suveranul Pontif. Printre boschetarii care au răspuns la apel s-au numărat patru italieni, doi români, un moldovean (de peste Prut) și un peruvian. Cei opt oameni ai străzii au stat la masă cu Papa, au mâncat bine (mai ales românii și moldoveanul), iar la final au fost serviți cu dulciuri tradiționale argentiniene (țara de baștină a Papei Francisc). După masă, Papa a plecat să susțină o slujbă frumoasă la Cappella Paolina din Palatul Apostolic, și-a văzut omul de treabă. Boschetarii s-au întors și ei la ale lor. Sigur că nu suntem nici noi chiar atât de naivi ca să nu ne dăm seama că e vorba și de un gest de PR, dar chiar și așa. Papa Francisc a dovedit, în repetate rânduri, că este un om cu harfă, care știe să stea aproape de oamenii amărâți. Păi, lu’ Daniel al nostru nu-i ajungi cu prăjina la nas, nici nu-l vedem la față, darămite să ia el masa cu boschetarii. Uite că ia Papa, și chiar cu români de-ai noștri. Harfa.ro salută acest gest de noblețe al Papei și îl îndeamnă și pe al nostru, pe Daniel, să se deștepte în al doișpelea ceas și să mai iasă și el prin lume, să mai facă, la ocazii, câte un gest, că d-aia e Patriarh, nu doar să stea cu găleata aia pe cap și să ne bage mâna în buzunare.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să