O zi din viaţa unui şofer de TIR
Când bunicul îi spunea poveşti din călătoriile sale în Irak, de pe vremea când Nicolae Ceauşescu vindea autocamioane româneşti popoarelor prietene, Andrei Coţofană se gândea că asta trebuie să fie cea mai frumoasă aventură la care cineva poate să viseze: să conduci cele mai mari maşini care au mers vreodată pe pământ şi să poţi vedea toată lumea.
Iar când tatăl său i-a îngăduit pentru prima oară să-l însoţească în cabina basculei pe care o conducea prin judeţ, Andrei a fost de-a dreptul fermecat. „Am crescut printre fiare şi aşa a fost să fie: mi-au plăcut foarte mult fiarele“. Aşa că nimeni nu s-a mirat când, la 18 ani, Andrei Coţofană a plecat pentru prima dată în Europa, singur, la volanul unui camion de 40 de tone.
Andrei are acum 32 de ani, iar de 14 ani e şofer pe TIR. Ăsta a fost visul lui şi, chiar dacă a petrecut atâţia ani în spatele volanului, nici acum nu-şi poate închipui un alt traseu. Îi place că a ajuns să vadă toată Europa, că n-are şefi care să-l bată la cap, că se poate gospodări singur şi că se simte liber.
Îi e şi lui greu uneori, când îşi petrece nopţile în parcări, în timp ce familia sa e la mulţi kilometri distanţă. Nu poate să-şi îmbrăţişeze fiica în apeluri video şi, uneori, nici măcar nu-i poate promite când se vor vedea din nou. Dacă găseşte o cursă bine plătită, se gândeşte că-i mai bine să rămână câteva zile pe şosele.
Dar îl linişteşte gândul că, la întoarcere, încă poate să aducă destui bani în casă. Până la urmă, numai din munca lui a ajuns să-şi cumpere singur un TIR care costă cât un apartament de municipiu. În câţiva ani, speră să aibă propria parcare de autocamioane. Şi munceşte să-şi îndeplinească şi visul acesta.
În ultimul an, am început să înțelegem mai bine importanța meseriilor pe care înainte le treceam cu vederea și valoarea muncii din spatele lor. Continuăm seria de reportaje despre aceste meserii care merg înainte chiar și atunci când lumea se oprește în loc. Aşa arată o zi petrecută în cabina TIR-ului condus de Andrei Coţofană.
Acest material a fost realizat cu sprijinul OLX – Locuri de muncă