Obosit de treburile țării, președintele nostru s-a așezat în cur la Masa Tăcerii.

AȘA ÎL RESPECTĂM PE BRÂNCUȘI? Președintele nostru abia mai poate, stimați concetățeni! Mare cum e și apăsat de problemele țării, pe care le tot urmărește cu atenție și îngrijorare de atâta amar de vreme, l-a ajuns oboseala și pe el. Aflându-se vineri la Târgu-Jiu, pentru o comemorare a celor care au luptat pe la 1916 (cam cu asta se ocupă de când a ajuns președinte!), Klaus Iohannis a zis că să viziteze și operele lui Constantin Brâncuși, Poarta Sărutului și Masa Tăcerii. Le-a vizitat. S-a învârtit Plăvanul pe lângă ele vreo câteva minute, le-a admirat ce le-a admirat, după care s-a așezat și el în cur pe unul din scaunele ieșite de sub dalta marelui Brâncuși, să se odihnească oleacă, că nu mai putea. Lângă Masă, pe o plăcuță afișată la vedere, scria cât se poate de clar:”Stimaţi vizitatori, să păstrăm intactă moştenirea Brâncuşi pentru generaţiile următoare. Vă rugăm să evitaţi contactul cu operele!”. Dar ce să vadă Plăvanul, ce să mai citească el, ditamai președintele? Adina Andrițoiu, directoarea Centrului “Constantin Brâncuși”, tocmai ce declarase în presa gorjeană, cu câteva săptămâni în urmă, că în ciuda amenzilor aplicate de polițiștii locali, tot mai mulți turiști needucați se așează pe operele marelui sculptor. S-au montat și plăcuțe de avertizare și tot degeaba. Acum ce mai spuneți, doamna Adina? Ce facem în situația asta, când însuși președintele țării s-a pus în cur pe frumoasele opere? N-avem ce face, mergem cu el înainte! În altă ordine de idei, redacția Harfa.ro nu se arată deloc surprinsă de acest incident.Ne așteptam, sincer vă spunem, pentru că l-am citit demult ce-i poate capul. Ba chiar avem curajul să afirmăm că se putea întâmpla și mai rău: bine că n-a fost și nevastă-sa cu el că sigur o băga sub Poarta Sărutului și o mozolea Plăvanul de nu se vedea.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să