Părinții și profesorii de la Șincai se solidarizează împotriva presiunilor politice: „Elevii trebuie să învețe că în fața nedreptății e nevoie de coloană vertebrală”

Recorder a dezvăluit, săptămâna trecută, că primarul Sectorului 4 îi obligă pe directorii de școli să semneze clauze abuzive prin care aceștia se angajează să-i ceară acordul pentru orice achiziție. Articolul poate fi citit aici.

După publicarea materialului, Silvia Mușătoiu, singurul director din sector care a refuzat să semneze și care apărea cu declarații în articol, a primit o somație din partea inspectoratului școlar. Inspectoratul îi aduce la cunoștință directoarei de la Colegiului Național Gheorghe Șincai că, dacă nu va semna contractul impus de primarul Daniel Băluță, autoritatea locală va opri orice formă de finanțare către unitatea de învățământ.

În fața acestor presiuni, părinții elevilor și profesorii care predau la Șincai s-au solidarizat cu directorul Silvia Mușătoiu și amenință că vor intra în grevă dacă primăria și inspectoratul nu vor înceta presiunile. Inspectoratul Școlar al Municipiului București este condus de Ioana Neacșu, care, la fel ca și primarul Băluță, este membră a Partidului Social Democrat (PSD).

„Ne-am săturat de amestecul politicului în educație”, spune Octavian Pița, președintele comitetului de părinți de la Colegiul Național Gheorghe Șincai. Acesta ne-a declarat că reprezentanții părinților de la toate clasele liceului și-au dat acordul pentru înaintarea unei adrese către Primăria Sectorului 4, Inspectoratul Școlar și Ministerul Educației: „E un mare abuz și noi, ca părinți, nu putem accepta aceste lucruri. Nu poți să ameninți cu retragerea finanțării pentru că directorul refuză să accepte o clauză abuzivă impusă de primar. Primarul e cel care a încălcat legea modificând acel contract, deci nu vom accepta ca directorul să plece pentru că a cerut respectarea legii. Situația a ajuns și la urechile elevilor și sunt și ei foarte revoltați”.

Directoarea Silvia Mușătoiu spune că nu a provocat în niciun fel aceste luări de poziții, ele fiind pornite strict la inițiativa părinților și a profesorilor din liceu.

Ministrul Educației ține cu partidul: „Domnul primar e fiu de profesor și nu cred că are intenții rele”

Contactată de Recorder, ministrul Ecaterina Andronescu a susținut că încearcă să medieze conflictul: „Am vorbit aseară cu primarul și m-a asigurat că liceul va fi finanțat, nu vor fi probleme din acest punct de vedere. E foarte rău dacă inspectoratul școlar a amenințat școala cu retragerea finanțării, pentru că finanțarea ține de primărie. Doamna director nu a semnat contractul nici anul trecut și n-a avut probleme cu finanțarea, deci am încredere că nu vor fi probleme nici anul acesta, chiar dacă ea nu semnează”.

Întrebată cum comentează acțiunea primarului Băluță de a introduce clauze în plus într-un model de contract stabilit de Ministerul Educației, Ecaterina Andronescu a preferat să se eschiveze și s-a comportat mai mult ca un om de partid, decât ca un ministru care apără interesele breslei: „Nu am citit clauzele și nu pot să le comentez. Domnul primar este fiu de profesor și nu cred că are intenții rele”.

Directoarea Silvia Mușătoiu crede că ministrul ocolește, de fapt, esența problemei: „Din afirmațiile doamnei ministru reiese că acest contract de management administrativ-financiar, modificat în mod abuziv de primar, poate să rămână așa, defect cum este. El a fost defect și anul trecut, chiar și acum doi ani, și a funcționat, chiar dacă un director nu l-a semnat… Apreciez faptul că doamna ministru a început medierea acestei situații, dar o simplă discuție cu primarul sectorului 4 nu încheie un adevărat proces de mediere. Până acum văd că nici Inspectoratul Școlar și nici ministerul nu cunosc, dar nici nu vor să cunoască prevederile abuzive ale contractului cu pricina, deși am informat în scris ambele instituții despre această situație. Am depus la Primăria Sectorului 4 contractul de management administrativ-financiar completat și semnat de mine, în forma lui aprobată prin lege. Este forma de contract semnată de directorii de școli din toată țara, exceptând directorii din Sectorul 4. Încă aștept un exemplar înapoi, semnat de primarul Sectorului 4. Abia atunci se va fi încheiat, legal, acest capitol”.

„Vom declanșa grevă generală”

Între timp, profesorii de la Colegiul Național Gheorghe Șincai au elaborat și ei un memoriu trimis către minister, primărie și inspectorat, în care vorbesc inclusiv despre posibilitatea de a nu mai intra la ore în semn de protest.

Iată conținutul integral al memoriului, publicat pe Facebook de profesoara Alexandra Chirea:

Doamnei Ministru al Educației, Ecaterina Andronescu
Domnului Primar al Sectorului 4, Daniel Băluță
Doamnei Inspector General, Mihaela Neacșu
Doamnei Inspector Școlar Pentru Management Educațional, Gabriela Postescu

Silvia-Mihaela Mușătoiu, director al Colegiului Național “Gheorghe Șincai”, refuză să semneze contractul de management administrativ- financiar întocmit de Primăria Sectorului 4, contract diferit de cel reglementat prin ordinul Ministerului Educației Naționale. Motivul pentru care doamna director Mușătoiu nu este de acord să semneze acest contract este clauza de la punctul C- Drepturile și obligațiile directorului, punctul 7 I, la care este adăugată, în mod abuziv, precizarea: “achizițiile publice efectuate în condițiile Legii nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare , vor fi realizate doar cu aprobarea prealabilă a Primarului Sectorului 4 al Municipiului București.” Acest lucru presupune ca toate achizițiile făcute de scoli să se opereze prin firmele agreate de Primăria Sectorului 4 și reprezintă un abuz. În urma acestui refuz, doamna director a primit o notificare prin care a fost înștiințată că finanțarea de bază și finanțarea complementară nu se vor putea face de către Consiliul Local al Sectorului 4. Doamna director Mușătoiu este de acord să semneze contractul de management standard, reglementat de MEN, și nu varianta modificată abuziv.

Noi, profesorii Colegiului Național “Gheorghe Șincai” din București, nu putem rămâne „cu ochii larg închiși” în fața nedreptății și nu putem, prin natura profesiei noastre și prin felul nostru de a fi, să ne abatem de la principii sănătoase. Avem convingerea că lucrurile se pot rezolva în spiritul legii. Declarăm prin prezenta că ii acordăm toată susținerea noastră doamnei director Silvia Mușătoiu. In cazul demisiei domniei sale, refuzăm să ne desfășurăm activitatea sub conducerea unui alt director si vom declanșa grevă generală. Directorul nostru a obținut nota 10 la examenul pentru ocuparea acestui post, este un om competent, neșantajabil, profesionist, un profesor cu dragoste și cu grijă față de școală. O școală de nota 10 are nevoie de un director de nota 10.


Sperăm că nu vom fi puși în postura ingrată de a nu intra la ore. Dacă vom fi, totuși, nevoiți să recurgem la acest gest, o vom face în primul rând pentru elevii noștri, care trebuie să învețe, prin exemplul profesorilor lor, că, în fața nedreptății, e nevoie de coloană vertebrală.


Cu încredere,


Colectivul de Profesori (alaturi de cadrele didactice auxiliare și nedidactice) al Colegiului Național “Gh. Șincai”

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să