Pentru că i s-a prescris condamnarea la pușcărie, interlopul Belgian s-a întors nestingherit în România. El ne-a arătat tuturor degetul mijlociu

MUIE. Cunoscutul răufăcător Belgian Tănase (din clanul Tănase, condus de fratele său, Cosmos) s-a întors în urmă cu două zile acasă, la Iași. Evenimentul a fost transmis live pe facebook, de către fiul său, Anderson. Belgian Tănase a venit acasă, în sânul familiei, pentru că tocmai i se prescrisese o condamnare la pușcărie pe care o obținuse în 2007 pentru că a condus fără permis și a refuzat să i se recolteze probe biologice pentru a se stabili dacă este beat sau drogat sau cum este. El a aterizat frumos cu avionul la Iași (venea de la Paris) și nu a avut nimeni ce să-i facă. El a râs cu poftă de polițiști, dându-le umilință. Fiul său, adolescent fiind, a folosit opțiunea facebook live, pentru ca toată țara să vadă aterizarea lui Belgian și să se bucure. Însuși interlopul a fost interpelat pentru a le transmite câteva cuvinte admiratorilor săi. Pentru a da o expresie trăilor sale, el a ridicat degetul mijlociu. Sunt surse care afirmă că Belgian ar fi rostit chiar și „Muie România!”. E lungă lista de nenorociri pe care le-a făcut acest individ, dar din toată panoplia de evenimente din viața interlopului am reținut-o pe aceasta: femeia lui Belgian, Mariana, a murit în 2013, la Iași, în timp ce i se montau silicoane în sâni, să îi fie nemernicului pe plac. S-a deschis o anchetă, dar s-a renunțat la această investigație. De altfel, condițiile în care autoritățile române nu au dat de Belgian în toți anii aceștia, deși îi știau adresa din Paris, ne pun pe gânduri și ne întristează. Odată întors, Belgian are acum alte belele pe capul său: va fi luat la puricat că nu și-a mai plătit birurile, poate-poate îl prind cu ceva să-l lege. El este pe un onorabil loc 13 în clasamentul celor mai mari datornici la bugetul local ieșean.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să