VIDEO Prea săraci pentru a fi liberi

Un centru de detenție pentru minori a fost modernizat cu fonduri norvegiene și le asigură deținuților condiții similare cu cele din Occident. Consecința? Rata de recidivă este uriașă, pentru că tinerii preferă să stea într-o pușcărie primitoare decât într-o societate care nu le oferă nicio perspectivă.

Și uite, mamă, că am ajuns și la școala de corecție, unde mă tot trimiteau profesorii și părinții colegilor mei. Dacă ar fi avut dreptate, aici ajungeam, la Brăila, la Tichilești, pe cameră. Pentru că în România sunt doar două pușcării pentru tinerii zdruncinați, iar noi, bucureștenii, aparținem de jumătatea din țară care trimite delincvenții la Tichilești. Așa că am venit să văd cum e la școala de corecție și să înțeleg ce înseamnă să-ți trăiești adolescența în spatele gratiilor.

Centrul de Detenție Tichilești e prima pușcărie din țară structurată pe model norvegian. Asta înseamnă că deținuții au condiții bune în celule, beneficiază de programe de reeducare și de consiliere psihologică. Nu e chiar ca la Breivik, care cerea Xbox în pârnaie că se plictisea. Dar e bine și la Tichilești, se joacă GTA și Counter Strike și există televizoare în fiecare cameră. Se urmăresc seriale, se duc lupte pe telecomandă între Taraf și VH1, se joacă fotbal, e cald și se mănâncă bine.

De ce ai vrea să ieși de aici când afară te așteaptă o societate haotică și o familie numeroasă, care la condamnare a dat petrecere c-a mai dispărut o gură de la masă? Orice ți-ar zice psihologii sau profesorii, până la urmă nu sunt decât vorbe. La școala de corecție masa-i masa, casa-i casa și GTA-ul GTA. Găsești și femei, pe pereții băilor din celule, decupate din Gazeta Sporturilor și Libertatea. Iar afară nu-ți face nimeni tatuaje aproape moca cu pixul încins, nu stă nimeni să te tundă à la Cristiano Ronaldo, să-ți facă de mâncare sau să-ți spele.

Recidiva

Cifrele sunt tranșante și cât se poate de previzibile: peste 90% din tinerii care ies pe poarta acestei închisori se întorc într-un centru de detenție sau în penitenciar.

Până la urmă nu poți să ridici piatra și să arunci în cei care conduc închisoarea de la Tichilești pentru că au accesat fonduri norvegiene și le-au oferit deținuților condiții decente. Au făcut ce trebuiau să facă și mai mult decât atât: au dovedit că o țară nu poate rezolva problema infracționalității punând condițiile din închisori înaintea problemelor sociale.

Modelul norvegian de detenție spune că, într-o închisoare, oamenii trebuie să aibă toate condițiile unei vieți normale, mai puțin libertatea pe care în felul acesta vor învăța să o prețuiască. La Tichilești, tinerii deținuți găsesc condiții pe care nu le aveau afară și atunci sensul poveștii se schimbă: închisoarea devine un loc primitor, iar libertatea – o mare povară. Marea majoritate a tinerilor care ajung în centrul de detenție de la Tichilești provin din medii defavorizate. Sunt copii crescuți în sărăcie pentru care statul român n-a făcut aproape nimic pentru a-i ține aproape de educație și departe de infracționalitate.

Camelia Enache (șefa biroului de asistență psiho-socială de la Tichilești) lucrează aici de peste 10 ani și înțelege aceste lucruri mai bine decât oricine: „Nevoile lor primare nu sunt satisfăcute și de aici pleacă toate problemele: sărăcia, lipsa de educație, lipsa de suport din partea familiei, cam astea sunt motivele pentru care ajung să comită infracțiuni. Multă lume evită să o spună, dar societatea are vina ei pentru eșecul acestor copii. Unul dintre ei mi-a spus într-o ședință că a spart un magazin și l-am întrebat de ce a făcut-o. Iar el mi-a răspuns: «Mi-am luat o sacoșă de dulciuri pe care am mâncat-o singur, în spatele casei, ca să nu mă vadă frații mei. Mi-am dorit și eu întotdeauna să mă satur de dulciuri»“.

După ce comit infracțiuni la vârste la care nu prea înțeleg nimic din ce se întâmplă în jur, minorii ajung în școlile de corecție și rămân acolo până la ispășirea pedepsei, chiar dacă între timp devin majori. La școala de corecție de la Tichilești există și deținuți de 24-25 de ani. Perioada petrecută aici ar trebui să-i pregătească pentru reintegrarea în societate și la Tichilești chiar se ține cont de această misiune. În curtea interioară a centrului se află o clădire auxiliară pentru deținuții care mai au 3 luni până la liberare.

Programul modern de reintegrare presupune ca aceștia să locuiască în ea ca o perioadă de tranziție către ieșirea în libertate:

1. Sunt separați de ceilalți deținuți ca să uite că sunt închiși. Din același motiv nu există nici gratii la geamuri.

2. Sunt nevoiți să-și spele și să-și gătească singuri, pentru a-și dezvolta spiritul independent.

Dormitoarele arată ca la un hotel de 2-3 stele, iar băile aduc a reclamă la ”Mr. Proper”. Bucătăria e lună și ea, un LCD în mijlocul camerei de zi și o bibliotecă. Cei de acolo povestesc că, în programul ”Școala Altfel”, au venit elevii mai obraznici de la o școală din Brăila, să vadă unde ar putea ajunge dacă nu se potolesc. Păi cum să nu-i cred pe gardieni când spun că le-a trecut orice posibilă frică? ”Stai, mă, nene, cu asta ne amenință aștia? Nu sunt sănătoși?”. Le-a plăcut micuților la penitenciar…

Luat cu mascații la 13 ani

Centrul de la Tichilești îi pregătește pe deținuți pentru reintegrarea într-o societate care arată mai rău decât modelul implementat între zidurile închisorii. Și atunci mulți dintre cei care ies, preferă să se întoarcă. ”Mulți sunt din familii numeroase și când se întorc acasă au parte de o reacție bizară din partea părinților: «Pfa, te-ai întors, după ce că suntem mulți…». Neavând suport din partea familiei aceștia comit alte infracțiuni și atunci revin să execute o nouă pedeapsă. Multora le place. Spun că aici au căldură, au o masa, nu îi costă nimic, nu trebuie să muncească. Aceste condiții oferite de centrul nostru de detenție sunt excelente în viziunea lor”, spune Camelia Enache.

Chiar și așa, la Tichilești am găsit și excepții. Sunt, într-adevăr, și copii care țintesc mai sus decât căldură și mâncare în scurta lor trecere pe Pământ.

Cezar Oancea e închis într-o bibliotecă mai bine de jumătate de zi. Vine dintr-o familie normală, de la oraș. Până și faptele – pentru care s-a trezit cu mascații în casă la 6 dimineață – îl separă de restul deținuților, deși a luat pedeapsa maximă. Nu-l bagă nimeni în seamă, evident, fiind din altă lume. E Niculae din ”Moromeții” care se-ntoarce școlit în sistemul tradițional de valori și toată lumea-l crede dilău. La 13 ani, Cezar comitea infracțiuni cibernetice. Nu spărgea mailuri sau conturi de Facebook, ci carduri bancare. Fără limite, prin toată lumea. Strânsese puțin peste 100.000 de euro când l-au prins, din care își cumpăra bunuri de care se folosea sau pe care, ulterior, le vindea. Adică elvețianul mergea la supermarket pentru cumpărăturile săptămânale și afla că salariul său s-a dus pe un monitor de ultimă generație și un sistem audio la Bacău.

Mai e și Alexandru Nicuță, pictor, care merge la expoziții prin țară și care a publicat mai multe albume de când e închis. Când nu le face tatuaje colegilor, confecționează diferite obiecte din sticlă sau hârtie și pictează pereții celulelor. A primit 15 ani de închisoare pentru omor. Presa locală din Iași subliniază că ar fi fost ”satanist”, concluzie trasă în urma descinderii poliției în locuința părinților săi. Nu răzbate niciun strop de satanism din tablourile sale cu flori și curcubeie. Sau poate doar asta are voie să picteze ca să se ”lepede” de trecut, nu știm sigur.

Ideea e că, spre deosebire de restul, Alexandru și Cezar vor putea supraviețui liniștiți „afară“. Și nu datorită unor abilități pe care le-au dobândit după gratii, în programele de reintegrare și reeducare. Au avut doar norocul de a se naște în altă parte, în alt mediu, din alți părinți. Dacă n-ai noroc de la bun început, nici măcar o închisoare pe model scandinav nu te poate face om. Marea problemă rămâne societatea strâmbă aflată dincolo de zidurile închisorii.

Prețuirea libertății vine din educație. Motiv pentru care deținutul norvegian, de exemplu, o-nțelege diferit. Nu vede plusuri în închisoare, pentru că tot ce are acolo a avut și acasă. Să ai senzația că ai pierdut cu adevărat ceva și să lucrezi din greu ca să-l recapeți. Mulți de la Tichilești nu-și dau seama în ce miraj s-au prins și că ce se întâmplă acolo reprezintă excepția. Casa lor se va schimba într-un penitenciar de duzină, unde condițiile de aici vor rămâne amintiri. Unde apa de la duș vine printr-o țeavă ruginită, unde mâncarea e rea și nici la magazinul din închisoare nu găsești ce vrei. Nu dai tu pe Taraf TV când ai chef și nu te joci Counter Strike în LAN cu alți deținuți.

Chiar și într-un mediu cenușiu, ostil, unde igiena e o poveste, iar șobolanul animal de casă, foarte puțini vor regreta. Oriunde e mai bine decât ”afară”, într-o țară în care libertatea poate fi o povară.

Acest material a fost realizat în cadrul unui internship finanțat de Fondul pentru Democrație.