Primăria Sinaia a răspuns cererii unui cetățean după doisprezece ani. I-au spus că nu e bună, că a formulat-o prea târziu

PROMPTITUDINE. Birocrația românească a reușit să-și arate din nou fața semi-superbă. A fost nevoie de doisprezece ani pentru a-i spune unui om că nu e bună cererea pe care a făcut-o, anunță ziarul “Adevărul”.

Pe la 2005, anul Domnului, Horia Petrovanu era un flăcău la treizeci de ani, de prin părțile Câmpinii. Avuseseră străbunicii lui niște terenuri pe la poalele Carpaților, la Sinaia, și s-a gândit și el că poate mai are vreun drept, că le luaseră nemernicii de comuniști cu japca. Așa că s-a pus omul la drum, a ajuns la Sinaia și a lăsat o cerere la Primărie, să întrebe, cutare-cutare. Era pe vremea lui George Bush Junior, în America.

Trec anii – trece și Obama, se alege și Trump, trăim practic altă epocă istorică, au apărut smartphoane-le, a ieșit Marea Britanie din Uniunea Europeană – și, neștiuți, funcționarii Primăriei Sinaia funcționăreau răspunsul. Horia Petrovanu e de-acum om în toată firea, cu nevastă, cu situație. Are patruzeci și doi de ani și s-a dus și el la muncă în străinătate, ca tot românul. Și iată că într-o zi, pe adresa sa din Câmpina vine un plic de la Primăria Sinaia. Ce să fie, mă? Păi, ce să fie. E răspunsul la cererea formulată, domnule Petrovanu.

Birocrații români nu se joacă. Răspunsul e că nu e bună, că n-a fost depusă în timp util. Ați dat-o tardiv! Acum, Petrovanu poate contesta soluția funcționarilor în treizeci de zile, dar, pentru că e om cu harfă, zice că nu mai scrie niciun rând către statul român, că nu mai are alți doisprezece ani la dispoziție să aștepte răspunsul și la contestație. Cam aici ne aflăm.

Harfa.ro este dezarmată de incompetența funcționarilor români și îi transmite domnului Petrovanu să-și facă un rost p-acolo pe unde l-a dus viața, că aici mori cu zile până se uită un hârțogar la tine. Stai acolo, Petrovane! Să nu te mai lege de țara noastră nici firul de ață al gândului întâmplător!

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să