E nevoie de toți 23 noiembrie 2018

Psihologul şoselelor din Bucureşti

Chiar e nevoie de toate mașinile, de toate tramvaiele, de toți oamenii din acest oraș aglomerat și zgomotos? Nu se poate altfel? E nevoie de toți? I-am întrebat asta pe cei care sunt în trafic în fiecare zi, pe șoferii de autobuze, pe șoferii de taxi, pe vatmani, pe cei care fac ridesharing. Ne-am propus să ascultă poveștile oamenilor care pun orașul în mișcare, ca un semn de respect pentru că ne duc de fiecare dată la destinație.

La 00.00 fix, „litera de noapte“ porneşte din garaj, de la Autobaza Nordului. Face dreapta spre Băneasa, trece prin Dămăroaia, Bucureştii Noi, apoi, în jos spre Chitila şi Giuleşti, iar în Crângaşi ajunge peste o oră. George Marinescu stă în Crângaşi. Are noroc că, de unde-l lasă „litera“, trebuie să mai facă doar câţiva paşi. Dacă se grăbeşte, reuşeşte să se-ntindă în pat cam pe la 2.00. La ora asta, soţia are deja al doilea vis. Mâncarea lăsată pe aragaz mai trebuie încălzită o dată. George o încălzeşte, că n-are de ales.

„Litera de noapte“ e maşina care-i duce acasă, noaptea, pe cei care ne duc pe noi acasă, seara. George Marinescu e unul dintre aceştia. E șofer pe linia 131 a Societății de Transport București (STB). El trebuie să doarmă vreo opt ore. De la 2.00, încolo, înainte să-l ia somnul, în loc de oi, începe să numere participanți la trafic și reia în gând toate coliziunile pe care le-a evitat. Un motociclist, doi motociclişti, un SUV… Când se trezeşte, soţia e deja la serviciu. Cafeaua lăsată pe aragaz mai trebuie încălzită o dată. George o încălzeşte, că n-are de ales.

Sunt și zile când n-o mai încălzește. Oricum, mai are două ore până întră în tură. E aproape amiază, la ora asta nici „litera“ nu mai circulă. De fapt, „litera“ nu circulă niciodată pe lumină – rămâne noaptea pe traseu ca să-i ducă pe şoferii din tura I la autobazele lor şi apoi se retrage. George are noroc de tramvaiul 41, care-l duce repede până la Autobaza Nordului: „Îmi place să merg cu RATB-ul, nu în sensul să avem gratuitate, dar chiar e mai comod“.

„Chiar îmi place ce fac. Mare lucru!“

George Marinescu se perindă în fiecare zi de la Piaţa Romană până în Băneasa şi înapoi. Ştie exact când îşi plimbă Bichon-ul Frisé doamna căruntă, dar sexi, de pe Kisselef, câţi copaci sunt de-a lungul parcului Herăstrău, câte linii albe are trecerea de pietoni de la Arcul de Triumf, cât de mulţi bucureşteni îşi fac cumpărăturile la Centrul Comercial Băneasa, câte gropi sunt de-a lungul celor 9 kilometri-tur şi câte sunt de-a lungul celor 9 kilometri-retur. În fiecare zi, de la Piaţa Romană la Băneasa şi de la Băneasa la Piaţa Romană.

„E mare chestie să-ţi placă ceea ce faci în ziua de astăzi, iar mie chiar îmi place ceea ce fac“, spune George Marinescu la început de tură. Lucrează de 17 ani în schimbul 2 la RATB şi poate că e, într-adevăr, mare chestie să poţi spune că încă îţi place ceva după atâta timp. Omul a stat toată viaţa lui în spatele volanului: timp de 13 ani, a lucrat ca instructor auto, îi învăţa să meargă pe bulevarde pe unii dintre cei care acum îi taie calea la plecarea din staţii.

Un autobuz abandonat în Ferentari

În 2003, când a auzit că se fac angajări la Regie, nu s-a gândit prea mult până să-şi depună dosarul. Sigur că a trecut interviul, iar la oraş n-avea cum să nu se descurce. Aşa că s-a angajat. „Conducător autobuz“, cum scrie în cartea de muncă, nu şofer, că şoferi sunt toţi participanţii la trafic. Îi convenea siguranţa locului de muncă, dar şi faptul că era plătit un pic mai bine decât atunci când îi învăţa pe oameni să ţină de volan.

Îşi aminteşte că, la început, pe primele maşini, trebuia să te ridici de pe scaun ca să te laşi pe pedala de frână, aşa de amorţite erau vechiturile. A mers o vreme şi cu maşinile alea. Acum merge pe un autoboz Mercedes și se pregătește de trecerea la Otokar-urile turcești. E deja vechi în meserie, iar dacă ai talent de pedagog, poți fi profesor chiar și la STB. Atunci când nu se învârteşte cu 131, George Marinescu se ocupă şi de pepiniera de şoferi a Societății de Transport. Îi preia pe tinerii care vin să-şi construiască o carieră la volanul autobuzului şi-i învaţă tot ce trebuie să ştie. Aceştia sunt „şoferi II“, adică trebuie să meargă mai întâi însoţiţi – e pentru protecţia călătorilor.

Nu de toţi se prinde meseria. Era un băiat nou care lucra pe o mașină în zona Ferentarilor. A renunţat după două curse. A sunat în autobază, să vină cineva să-i ridice autobuzul, a plecat acasă şi nu s-a mai întors. Ce să-i mai facă? N-aveau ce să-i mai facă, s-au dus după autobuz şi i-au scris demiterea. Nu toată lumea poate să facă faţă acestei meserii, îl înţelege Marinescu.

„Trebuie să fii calm, prudent, să ajungi la capăt de linie în siguranţă, cu toţi cu călători, iar ăsta e un stres teribil“, explică bărbatul. Numai el ştie cum poţi să te relaxezi când, în traficul din Bucureşti, ba trebuie să pui o frână bruscă pentru a evita un accident, ba trebuie să ai grijă de călătorii care nu se ţin de bare, ba trebuie să fii atent la semnalele de pe bordul mașinii.

Oamenii RATB-ului

Odată, de pildă, a plecat din staţie de la Televiziune, cum făcuse de mii de ori până atunci. A mers câteva sute de metri aşa, în paralel cu un şofer care conducea un SUV, pe banda doi. „De fapt, era una“. Când, deodată, aceasta a virat dreapta de parcă dintotdeauna ar fi vrut să-i îndoaie un 131 portiera. Marinescu… ce să facă în momentul acela? S-a lăsat pe frână cu toată hotărârea, spre neplăcuta surpriză a tuturor celor cinci călători. „Ce-ai frânat, domn’e, aşa?“, au sărit oamenii, adunaţi aproape toţi în partea din faţă a autobuzului. Marinescu, din nou, ce să facă? A îngăimat nişte scuze, acolo, şi-a plecat mai departe. Ce să le mai explice oamenilor că autobuzul nu e chiar ca vaporul, să pună frână la Televiziune şi să oprească pe la Ştefan cel Mare; nu le-a mai explicat nimic.

Aşa sunt oamenii, îşi aduc mereu problemele de zi cu zi în autobuz. Iar George Marinescu n-are nicio putere din cabina lui de şofer. Ascultă, zilnic, fiecare călător profund nemulţumit de tot ce se întâmplă în acest autobuz, în acest oraş, în această ţară. Ba pentru că a mers prea repede şi politicienii mai şi fură banii publici, ba pentru că a mers prea încet şi mai e mult până la următorul salariu. Ba pentru că n-a pus frână şi sunt atâtea gropi în Bucureşti, ba că a frânat prea brusc şi s-au umplut bulevardele de cocalari în trafic. Ba că aşteaptă prea mult în staţie ori că ajung deodată două maşini, că e prea cald în autobuz ori că e prea frig.

Dac-ar avea şi el mai mult timp, poate că ar scrie o carte despre toţi cei cu care a interacţionat prin geamul ăla care-i desparte cabina de „salonul“ autobuzului. Parc-o şi vede în rafturile bibliotecilor, la secţiunea „Oameni“. Şi poate că, odată, o să aibă timp, pentru că, până la urmă, asta a ajuns să fie George Marinescu, un psiholog al şoselelor din Bucureşti. Cu multă, multă practică la activ. Dar, până să publice acest viitor bestseller, a încropit ceva mai uşor de citit. Şi un pic mai util.

Decalogul comportamentului în trafic, pentru şoferi şi călători, în viziunea unui „conducător autobuz“:

1. Să nu blocaţi niciodată banda specială pentru autobuz. După ce că are, în total, câţiva amărâţi de kilometri, măcar n-o blocaţi!
2. Să nu parcaţi în staţia de autobuz. Nu e doar ilegal, ci şi foarte, foarte agasant.
3. Să nu fiţi desfrânat! Folosiţi frâna cu atenţie şi responsabilitate.
4. Să grăbiţi negreşit plecarea de la semafor! Dacă e verde, trebuie să acceleraţi nu să citiți mailuri pe telefon.
5. Să renunţaţi la orice activităţi cosmetice în timpul traficului sau în pauzele de la semafor. Nu vă preocupaţi!
6. Să nu strigaţi la şofer să pornească aerul condiţionat. Dacă nu e pornit, înseamnă că nu e și gata! În caz de urgenţă, se poate organiza un concurs adhoc de evantaie.
7. Să vă ţineţi de bare. Mereu, în timpul mersului cu autobuzul, ţineţi-vă de bare!
8. Să nu-i spuneţi şoferului vorbe grele pentru că aţi aşteptat prea mult în staţie; de cele mai multe ori nu e vina lui. Şi, în general, să nu înjuraţi.
9. Să nu vă coloraţi numele cu markerul pe pereţii interiori ai autobuzului. Nimeni nu e interesat să ştie că aţi călătorit şi dumneavoastră cu aceeaşi maşină.
10. Aduceţi-vă aminte de efortul pe care-l fac aceşti oameni în fiecare zi şi cinstiţi-i!