În urmă cu exact șase luni, au fost câteva locuri în România în care s-a votat cu speranță. Primari cu vechime au fost trimiși acasă, iar în locul lor au venit oameni care, deși făceau politică, nu semănau cu vechii politicieni.

Ciprian Ciucu, Allen Coliban și Marcel Popa au stat, fiecare, sub sigla altui partid, la alegeri. Sunt toți la primul mandat, dar își văd diferit șansa de a zgâlțâi un sistem afundat deja în neîncredere.

S-a înnoit administrația, dar problemele rămân cele vechi? Înainte ca puterea să-i schimbe, i-am întrebat pe noii primari ce-au găsit în sistemul public și cum văd acum, din interior, frauda, risipa, transparența, chiar distanța față de alegător.

Ciprian Ciucu e liberal. A fost ales primar în Sectorul 6 după trei ani de contre cu puterea de atunci, în Consiliul General al Capitalei. În politică a intrat pe ușa deschisă de PNL societății civile care rezona cu un electorat sătul de ineficiență și de dispreț. Știe că încă se ia șpagă în primărie, știe că încă se fac lucrări de mântuială. Dar crede, totuși, că a înțeles și de ce depinde, în final, succesul unui primar. Și, odată cu el, transformarea unui punct de pe hartă într-un loc în care să vrei să trăiești.

Fost corporatist, activist de mediu și mai apoi senator USR, Allen Coliban a intrat în primăria Brașovului cu cărțile lui Charles Montgomery despre orașe fericite și crezând în parabola cioplitorilor de pietre care visează metaforic să ridice catedrale. A găsit rețele de fraudă, contracte păguboase, mail-uri printate, dar și destul entuziasm să-i dea speranță.

În final, încercăm să înțelegem ce șanse are o comună din România să se ridice din praful gros al binelui închipuit. Cu Marcel Popa, unul dintre puținii primari noi ai PSD.

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener: Aqua Carpatica. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat de YouTube.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.