Un val de suspiciuni a lovit din plin unul dintre cele mai la îndemână vaccinuri disponibile în Europa. Știrea că o femeie a murit, în Austria, la 10 zile după ce s-a vaccinat cu AstraZeneca, a pus trombozele depistate de medici în directă legătură cu un alt caz – al unui bărbat internat pentru complicații pulmonare și imunizat cu o doză din același lot.

Rând pe rând, Germania, Franța, Italia și alte 12 state europene au oprit vaccinarea cu serul Oxford până la un verdict al Agenției Europene pentru Medicamente. Iar decizia a venit abia o săptămână mai târziu. Între timp, refrenul precauției extreme a guvernelor a adunat costuri greu de cuantificat.

În România, vaccinarea a mers mai departe, dar neîncrederea a prins rădăcini adânci. După retrageri și reocupări, peste 10.000 de locuri în centrele AstraZeneca stau încă libere. Listele de așteptare sunt lungi, însă cozile s-au făcut la alte vaccinuri. Plătite deja, peste 1 milion de doze noi AstraZeneca sunt așteptate până la final de aprilie și nu e încă cert câți doritori vor avea.

Cât de justificată e panica din jurul acestui vaccin? Ce e de analizat înainte de a decide dacă poate fi sărit rapelul? Ne mai ajută vaccinarea în acest al treilea val al pandemiei? Explică Răzvan Cherecheș, profesor de Sănătate Publică și Directorul Centrului pentru Politici de Sănătate de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca.

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener: Aqua Carpatica. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat de YouTube.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să