Ministerul Sănătății și-a trimis Corpul de Control la spitalul bucureștean „Pantelimon”: 20 de pacienți ar fi murit în numai patru zile la secția de Terapie Intensivă din cauză că li s-ar fi administrat incorect un medicament.

Directorul de îngrijiri al instituției este cel care l-a avertizat pe manager. Reclamația inițială a venit din partea unui asistent, al cărui nume nu a fost făcut public.

Potrivit ministerului, sesizările directorului de îngrijiri se refereau la „împiedicarea exercitării atribuților sale”.

Pacienții ar fi murit între 4 și 7 aprilie. Surse din interiorul spitalului Pantelimon afirmă că pacienților de la ATI li s-ar fi redus deliberat doza de noradrenalină, un medicament esențial în terapia intensivă.

Conducerea spitalului verifică și ea cele întâmplate, iar ministerul a cerut și sprijinul Colegiului Medicilor din București.

Ministrul Alexandru Rafila a spus că are îndoieli în privința sesizării, pe motiv că acuzațiile nu sunt asumate.

Buget redus

În țara europeană cu cea mai ridicată rată a mortalității prin cancer de col uterin, Ministerul Sănătății reduce cu aproape o treime bugetul programului de screening, testele care pot depista boala în faza incipentă și care sunt cruciale în vederea tratamentului.

Fondurile din 2024 ale programului nu trec de 1.500.000 de lei.

Un raport de anul trecut al Centrului Filia arată că în fiecare an aproape 3.400 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin. Între 2010 și 2020, 17.000 de femei au murit din cauza acestei boli.

Programul Ministerului Sănătății a presupus în ultimii ani doar finanțarea testului Babeş-Papanicolaou.

Nu s-a verificat, mai departe, dacă femeile cu rezultate pozitive au și urmat un tratament, spune la Știrile Zilei Carmen Ungureanu, coordonatoarea programului de screening de la Institutul Național de Sănătate Publică.

Două zile, două atacuri

Armata rusă a lansat aproape 100 de rachete și de drone asupra sistemului energetic din Ucraina.

Atacurile au vizat centrale din regiunile Harkov, Zaporojie, Liov şi Kiev.

Cel puțin patru oameni au fost uciși la Mikolaiv, în sudul Ucrainei. Explozii s-au mai auzit la Harkov și în Zaporojie, unde funcționează cea mai mare centrală nucleară civilă din Europa. Armata Rusiei a ocupat-o la scurt timp după invazia din februarie 2022.

La Harkov, cel puțin 200.000 de oameni au rămas fără curent electric. Atacurile de ieri asupra centralelor au vizat și orașul-port Odesa, de la Marea Neagră: cel puțin șapte oameni au murit atunci.

Numeroși militari și demnitari de la Kiev, dar și din Occident au avertizat în ultima vreme că resursele de care dispune Ucraina sunt pe terminate: ar exista chiar riscul prăbușirii fronturilor din estul și din sudul țării vecine.

Portret de candidat

La Știrile Zilei continuăm să vi-i prezentăm pe cei mai importanți dintre politicienii care ne cer votul la locale și la europarlamentare.

Cu ce s-au remarcat până acum?

Și în ce fel ar putea să ne reprezinte în viitor?

Astăzi, Raul Bambu reface traseul lui Dan Motreanu, eurodeputat în funcție aproape sigur de realegere.

E joi, 11 aprilie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:50 București: Control la spitalul Pantelimon

05:02 Cancerul de col: fonduri reduse pentru depistare

07:39 Un prim suspect în dosarul uciderii unei femei

09:35 Încă un val de atacuri în Ucraina

10:38 Încordare în Europa din cauza imigrației

11:50 Socrii lui Cherecheș, condamnați

12:28 Vlad Pascu: anchetă după interviu

13:06 Deșeuri arse ilegal în Buzău

13:56 Portret de candidat: Dan Motreanu

Cele mai recente