Retrocedări dubioase, violență și presiune: chestiunea clanurilor din Timiș revine zgomotos în campania electorală.
Primarul Dominic Fritz a publicat imagini foarte violente dintr-o curte din oraș. Ele surprind ceea ce primarul numește hărțuirea unei familii de către „clanuri”, cu scopul de a o sili să-și vândă locuința. Acest gen de „teroare”, spune el, presupune de decenii complicitatea unor politicieni și funcționari.
Dominic Fritz s-a și dus azi la fața locului, împreună cu polițiștii locali și cu angajați de la Direcția de Asistență Socială. Poliția a reținut apoi un bărbat.
Primarul îl acuză pe Nicolae Robu, contracandidatul său din partea alianței PNL-PSD, că ar fi susținut de un clan din Timișoara, clanul Cârpaci.
Fostul primar a răspuns că lucrurile ar sta exact invers și că acel clan ar fi intrat în posesia mai multor clădiri din oraș cu mult înainte ca el să obțină primul mandat.
Potrivit unui proiect adoptat azi de Camera Deputaților, pedepsele pentru cei care își agresează fizic sau verbal vecinii vor fi înăsprite. Ei vor putea primi ordin de restricție. Legea merge acum la promulgare.
În funcție de gravitatea faptelor, pedepsele pot ajunge până la cinci ani de închisoare. Și în acest caz e implicat un politician din Timiș: modificarea Codului Penal a fost promovată de Alfred Simonis, care candidează din partea alianței PSD-PNL pentru Consiliul Județean.
Radu Mazăre și prejudiciile neachitate
Trei dosare de corupție, paisprezece ani de procese și prejudicii nerecuperate: Radu Mazăre a reușit să iasă din închisoare după cinci ani, în vreme ce statul a rămas cu pagubele.
Fostul primar al Constanței a afirmat că nu l-ar mai interesa viața publică.
Cotidianul Libertatea scrie că Radu Mazăre a putut să nu plătească prejudiciul – care numai într-un dosar de retrocedări fictive de plaje și terenuri trece de 100.000.000 de euro – pentru că i s-au aplicat prevederile vechiului Cod Penal.
Documentul din 1969 spune că recuperarea pagubei nu e obligatorie pentru eliberarea condiționată. Avocații fostului primar au argumentat că de la data comiterii faptelor și până la condamnarea din 2019 s-au succedat mai multe legi în materie penală, astfel încât clientului lor i se aplică cea mai favorabilă.
Avocații invocă însă achitarea de către client a unei părți din „obligaţiile civile”. Nu au făcut publică suma, dar Libertatea adaugă că dovada că Radu Mazăre nu a plătit mare lucru e tocmai un proces civil deschis în această privință chiar de Primăria Constanța.
Tancurile în Rafah
Tancurile israeliene au ajuns astăzi în centrul orașului palestinian Rafah, din sudul Fâșiei Gaza. Peste noapte, armata a preluat controlul asupra celui mai înalt deal din regiune, la granița dintre Gaza și Egipt: au izbucnit apoi lupte sporadice cu membrii grupării radicale Hamas.
Au continuat, de asemenea, și bombardamentele, la doar câteva zile după ce un astfel de atac a dus la moartea a cel puțin 45 de oameni într-o tabără de refugiați.
Premierul Netanyahu a calificat acel bombardament drept „o greșeală tragică”, dar continuă să ignore o decizie a Curții Internaționale de Justiție: cea mai înaltă instanță ONU i-a cerut să oprească operațiunile militare din Rafah.
Tot astăzi, în ciuda furiei Israelului, Spania, Irlanda și Norvegia au recunoscut oficial statul palestinian.
Alegeri locale 2024: Primăria și CJ Galați
La rubrica Alegeri locale 2024 continuăm să vi-i prezentăm pe candidații care ne cer votul la alegerile din acest an.
Cu ce s-au remarcat până acum?
Și cum ar putea să ne reprezinte în viitor?
Astăzi, Raul Bambu rezumă mizele curselor pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța.
E marți, 28 mai. Iată care sunt știrile de astăzi:
00:49 Timișoara: clanurile, politica și justiția
03:45 Plecare de la vârful SRI
04:48 Radu Mazăre și prejudiciile neachitate
06:12 Tancurile israeliene, în centrul orașului Rafah
07:02 Nou scandal diplomatico-judiciar în Orient
07:53 Secții de votare în plus în diaspora
08:49 Legea păcănelelor, schimbată
09:29 România, la coada asistenței sociale
10:28 Alegeri locale 2024: Primăria și CJ Constanța