Tinerii din PSD Teleorman au dat afară bolnavii dintr-un salon al Spitalului Județean pentru a filma un clip de propagandă

OAMENI BOLNAVI. E prăpăd la Alexandria! Tinerii activiști din Partidul Social Democrat Teleorman nu au precupețit niciun efort pentru a duce pe noi culmi realizările mărețe ale partidului. Un film de propagandă realizat zilele trecute ne arată câte s-au făcut în Județul Agricol Dragnea: s-a făcut parc ca lumea, s-a făcut cinema, s-a făcut facultate de științe și inginerie. La un moment dat, cadrul sare într-un salon al Spitalului Județean Alexandria, unde o femeie tânără bombăne ceva din care am reușit să deslușim: „În Telorman (așa rostesc teleormănenii Teleorman) avem un spital modern, după standarde europene“.  Imaginile vorbesc de la sine: ce înseamnă pentru teleormăneni standarde europene? Paturi, paturi de spital, fraților. Dar ticăloșia abia acum urmează. Ziarul „Informația de Teleorman“, vine cu detalii privind realizarea clipului de propagandă: „Special pentru PSD, unul dintre saloane a fost golit. De pacienți. Bieții oameni au fost obligați să stea pe holuri până ce partidul își face hatârul. Asta în timp ce în unele secții, din cauza numărului mic de paturi, bolnavii, vor sau nu, trebuie să stea câte doi“. Ziariștii teleormăneni încheie articolul pe un ton sumbru: „dacă apucăm pe mâna astora vom deveni sclavi!“. Harfa.ro deplânge soarta teleormănenilor și se apucă cu mâinile de cap. E prăpăd cu ăștia! Bine că n-a făcut Dragnea vreo pușcărie pe-acolo, că tinerii social democrați erau în stare să scoată deținuții în stradă ca să le pice lor bine la filmare. Ceea ce, având în vedere statutul de inculpat al președintului PSD, nu credem că e o idee de lepădat. http://www.youtube.com/watch?v=XlKNNVWL49I

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să