Trecutul lui Dragnea (I)

  • Figurile celor care ne conduc ne-au devenit atât de familiare încât uităm să ne mai întrebăm cine sunt, de fapt, acești oameni, de unde vin și ce au făcut înainte de a intra în politică și de a decide în numele nostru.
  • După atâția ani în care trecutul lor a avut rădăcini înfipte adânc în nomenclatura comunistă sau în rețeaua de cadre a Securității, iată-ne intrați într-o nouă paradigmă. E o lume pe care o cunoaștem, care ne-a dat miliardari de carton, moguli de presă sau primari de municipii, dar niciodată n-a ajuns să conducă cu adevărat România. E lumea micilor afaceriști căliți în descurcăreala anilor ’90, cei care îndesau marfă în portbagajul de Dacie sau în remorca de ARO, oameni plecați de jos și puși pe făcut bani prin orice metode, de la comerț cu amănuntul până la acapararea activelor de stat. De aici vine Liviu Dragnea, așa a făcut primii bani și așa și-a croit drum spre o carieră politică.
  • La începutul anilor ’90, Dragnea a deținut trei firme private, cu care a derulat primele sale afaceri. Am căutat în arhivele de la Registrul Comerțului și am mers să-i întâlnim pe cei care i-au fost asociați și clienți. Din toate acestea, am reconstituit anii de tinerețe ai celui mai influent politician al momentului.
  • Tânărul Liviu Dragnea a deschis o cârciumă în satul soției și apoi s-a extins în satele din jur. A fost taximetrist de marfă cu un ARO făcut din bucăți. A vândut bere la halbă în birturi comunale improvizate în casele unor țărani, în camerele de la drum. S-a asociat cu oameni pe care a știut să-i folosească și mai apoi să-i arunce. A preluat de la stat un hotel și mai multe restaurante în locație de gestiune, iar mai apoi s-a făcut stăpân peste ele.
  • Anii ’90 au împărțit România în țara sfâșiată care este astăzi. Unii au câștigat enorm într-un timp scurt, alții au pierdut tot, fără ca măcar să bage de seamă. Liviu Dragnea a câștigat atunci mai mult decât am putea crede la prima vedere. Ascensiunea lui din prima parte a anilor ’90 a fost amețitoare. Din omul care turna berea în halbe a ajuns, în numai câțiva ani, prefectul județului Teleorman, iar apoi și-a făcut loc la mesele cele mai bogate ale politicii românești. În următoarele săptămâni vă vom spune povestea acestei ascensiuni.

O Dacie câștigată la loz în plic și un ARO făcut din bucăți

O garnitură de mobilă, câteva bunuri casnice și o Dacie roșie, cumpărată de la o minoră care o câștigase la loz în plic. Aceasta este averea cu care Liviu Dragnea a intrat în afaceri și pe care el însuși a declarat-o la Registrul Comerțului Olt, unde s-a prezentat împreună cu asociatul său Petcu Vasilică. Era august 1990 și Liviu Dragnea avea 27 de ani.

În 1987 terminase Facultatea de Transporturi Auto din Politehnica București, iar Revoluția îl prinsese făcând naveta între Giuvărăști și Corabia, unde lucra ca inginer stagiar (într-o secție auto aparținând Întreprinderii de Utilaj Greu şi Transport pentru Construcţii Craiova). Giuvărăști – satul de baștină al soției Bombonica – este o comună situată la granița dintre județele Olt și Teleorman. Nu se mai știe cum a prins Dragnea drag de Bombonica, dar la 6 august 1988 au făcut nuntă, iar el a rămas, cum se zice în Teleorman, „la muiere-n casă“.

Oamenii din Giuvărăști își amintesc de acest băiat de 27 de ani, cu mânecile suflecate, murdar până la urechi de vaselină și reparând zi și noapte la un ARO prăfuit, cu care ducea marfa țăranilor la târgurile din Câmpia Română. Această a doua mașină nu apare printre bunurile declarate la Registrul Comerțului, poate și pentru că avea un statut incert din punct de vedere legal. După cum însuși Liviu Dragnea a povestit într-un interviu din 2016, era o mașină pe care și-o făcuse singur, „din bucăți, piesă cu piesă, pe baza unui certificat de IMS (n.r. – mașină de teren produsă în anii ’50-’60 la Câmpulung Muscel)”.

Tânărul Liviu Dragnea își petrece prima parte a anului 1990 la volanul acestui ARO făcut din bucăți. Îi atașează o remorcă și începe să-și exerseze spiritul antreprenorial încărcând-o cu legume și negociind cu țăranii din Giuvărăști prețul fiecărei curse spre Alexandria sau Turnu Măgurele.

Profitul lui Bachus

Pe 14 august 1990, înființează „Asociația cu scop lucrativ Bachus”, entitate privată care avea ca principal obiect de activitate „prepararea și desfacerea de cafea, băuturi alcoolice și răcoritoare“. Dragnea se asociază în această afacere cu Petcu Vasilică, un sătean din Giuvărăști a cărui mătușă deținea o casă aflată chiar în centrul comunei.

În această casă de pe Strada Principală, Dragnea și Petcu își deschid un bar – Bachus – în care vând bere la halbă, coniac și alte categorii de băuturi spirtoase și răcoritoare.

Comuna Giuvărăști, strada Principală. Aceasta este casa în care, în urmă cu 28 de ani, Liviu Dragnea și-a deschis prima afacere: cafe-barul Bachus. FOTO: Recorder
Comuna Giuvărăști, Strada Principală. Aceasta este casa în care, în urmă cu 28 de ani, Liviu Dragnea și-a deschis prima afacere: cafe-barul Bachus. FOTO: Recorder

Oamenii din Giuvărăști și-l amintesc pe șeful PSD jucând inclusiv rolul de vânzător și cărând berea pe la mese, iar hârtiile rămase în arhiva de la Registrul Comerțului ni-l arată alergând cu treabă și în a doua zi de Crăciun: pe 26 decembrie 1990, Liviu Dragnea cumpără, pentru dotarea barului, un televizor marca Telecolor contra sumei de 25.000 de lei, achitat cu banii jos, în prezența martorilor Mireanu Paul și Creața Iulian. 

Bachus-ul merge bine și aduce câștig. După o jumătate de an de comerț cu alcool, Dragnea și Petcu pun ban pe ban și depun la bancă. Dragnea însuși se prezintă la un ghișeu din Corabia al Băncii pentru Agricultură și Industrie Alimentară (devenită mai târziu Banca Agricolă) cu un teanc de 633 de bancnote de 100 de lei. Îi depune și primește chitanță:

Cu bani puși la bancă și cu tot mai mulți clienți însetați, Liviu Dragnea și asociatul său își fac planuri de extindere. Pe 18 iunie 1991, cei doi transformă „Asociația cu scop lucrativ Bachus” într-o societate cu răspundere limitată: Com Orizont SRL. Obiectul de activitate ne arată că imaginația lui Dragnea era nemărginită: de la comerț cu țigări, piese auto și jucării, la activități de video-disco și import-export. Practic, tot:

Cum au rămas țăranii din Giuvărăști fără stație de autobuz

Setea de consum a cetățenilor din Giuvărăști se dovedește prea mare pentru o singură unitate comercială, așa că, pe 16 aprilie 1992, Com Orizont SRL închiriază de la Consiliul Local clădirea Stației Auto Giuvărăști, formată din două camere totalizând 19 metri pătrați. Chiria lunară e stabilită la 4.750 de lei. În urma acestui contract, sătenii din Giuvărăști rămân fără stație de autobuz, dar se îmbogățesc cu o nouă cârciumă în care se pot răcori după muncile câmpului. Stația e de fapt scheletul unei gherete pe care Liviu Dragnea și asociatul său o împrejmuiesc cu pereți de sticlă, așa că noul birt capătă numele popular „La geamuri multe”.

Urmează o vară lungă, în care se bea bere multă și se face profit pe măsură. Com Orizont SRL, firma patronată de Liviu Dragnea și Petcu Vasilică, își extinde obiectul de activitate la comerț ambulant în piețe, târguri, oboare, bazare, în locuri publice și de agrement. Apoi, pe 27 octombrie 1992, deschide un al treilea bar în comuna vecină Izbiceni, unde, conform actelor de la Registrul Comerțului, închiriază două camere din locuința lui Costică Sprîncenatu și un teren de 50 de metri pătrați, „situat între casă și gard”. Totul în schimbul unei chirii lunare de 3.000 de lei.

Liviu Dragnea umple o cameră cu marfă și așază câteva mese și câteva scaune în cea de-a doua. Împrejmuiește spațiul dintre casă și gard cu niște plăci de carton și improvizează o mică terasă. Apoi deschide butoaiele cu bere și începe să vândă. Inaugurarea acestei cârciumi improvizate trebuie să fi fost un eveniment pentru țăranii din Izbiceni, pentru că 26 de ani mai târziu amintirea acelei terase e încă vie pe ulițe. Costică Sprîncenatu s-a stins între timp, dar vărul lui, Bebe, ne povestește cu lux de amănunte: „Liviu Dragnea a făcut primul bar de la noi din comună și aici s-a vândut prima dată bere la halbă. Era omor! Împrejmuise cu placaj, amenajase frumos. Vindea și bere, vindea și coniac, băutură…”.

Două săptămâni mai târziu, pe 12 noiembrie 1992, Com Orizont SRL închiriază și clădirea bufetului din satul Pleașov (comuna Lunca, situată la 10 kilometri de Giuvărăști), evacuează Cooperativa de consum și deschide încă un bar. Al patrulea.

Același model și în comuna Islaz, unde închiriază câteva camere din casa cetățeanului Gheorghiță Marin și improvizează o cârciumă. Această afacere are și o oarecare componentă sentimentală: Dumitru Dragnea, tatăl actualului președinte PSD, fusese șeful postului de Miliție din Islaz la sfârșitul anilor ’70. Casa unde Liviu Dragnea a deschis barul se află chiar peste drum de clădirea Poliției, la etajul căreia locuise familia Dragnea.

Sediul Poliției din comuna Islaz, unde tatăl lui Liviu Dragnea a fost șef de post la sfârșitul anilor '70 . Clădirea are la etaj o locuință de serviciu. Acolo și-a petrecut Liviu adolescența. FOTO: Recorder
Sediul Poliției din comuna Islaz, unde tatăl lui Liviu Dragnea a fost șef de post la sfârșitul anilor ’70 . Clădirea are la etaj o locuință de serviciu. Acolo și-a petrecut Liviu adolescența. FOTO: Recorder

Promovarea în Liga I a afacerilor

Liviu Dragnea tocmai împlinise 30 de ani și era deja un mic patron cu afaceri în mai multe sate așezate pe granița dintre județele Olt și Teleorman. Însă, mai presus de orice, învățase câteva lucruri elementare despre România acelor ani: setea de consum a populației era uriașă, iar statul se afla într-o degringoladă din care se putea pune mâna pe ceva mai mult decât pe niște stații de autobuz și clădiri de bufeturi comunale.

Cu aceste gânduri în minte, Dragnea se orientează spre Turnu Măgurele, cel mai apropiat oraș și locul unde terminase liceul, iar primul lucru pe care îl face este să caute un asociat cu putere de influență. Îl convinge pe Florin Mîndroc, un fost coleg de facultate care avea deja afaceri în București, să devină parteneri și să se extindă în orașul de pe Dunăre.

Pe 20 decembrie 1992, Dragnea și Mîndroc preiau, în cotă egală, acțiunile firmei Dacorom SRL, deținută de Scaete Ion și Costea Ion, doi cetățeni din Turnu Măgurele. Aceștia vindeau firma aducând ca argument oficial „motive financiare personale care nu le mai permit să desfășoare activitățile în condiții bune”. Dacorom SRL deținea un bar denumit „La Groapă”, aflat la subsolul unei clădiri de pe strada General Praporgescu din Turnu Măgurele, însă desfășurarea ulterioară a evenimentelor arată că Liviu Dragnea și Florin Mîndroc nu de asta erau interesați. Procedurile de înființare a unei entități private erau greoaie în acei ani, iar ei aveau nevoie cât mai repede de o firmă pentru intra în afaceri care nu mai suportau amânare. Statul tocmai urma să ofere în locație de gestiune mai multe unități comerciale din județul Teleorman.

Locația de gestiune era o formă de închiriere pe care statul român a practicat-o masiv la începutul anilor ’90 și care era foarte avantajoasă pentru cel care prelua o unitate comercială deoarece o lua cu tot cu angajați, bunuri de inventar, vad comercial și, mai ales, cu posibilitatea de a o cumpăra definitiv la un preț preferențial. Angajații unei unități aveau prioritate atunci când statul hotăra să o ofere în locație de gestiune, însă vorbim de o perioadă în care criteriile impuse prin documente oficiale puteau fi schimbate, negociate și chiar ignorate fără nicio problemă.

Astfel că, la începutul anului 1993, în decurs de numai câteva săptămâni după preluarea firmei de către Liviu Dragnea și Florin Mîndroc, Dacorom SRL primește în locație de gestiune cele mai importante unități comerciale din zonă deși până atunci nu avusese nicio legătură cu activitatea lor. SC Turris SA Turnu Măgurele și SC Vedea SA Teleorman (ambele societăți cu capital de stat) cedează, către firma lui Liviu Dragnea, Restaurantul Modern, Hanul Diligenței și Hotelul Turris din centrul orașului Turnu Măgurele.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Cicerone Constantinescu, directorul din acei ani al SC Vedea SA Teleorman și omul a cărui semnătură apare pe contract, spune că nu-și mai amintește ce criterii au stat la baza acordării Hotelului Turris către firma deținută de Liviu Dragnea și Florin Mîndroc: „Ministerul Turismului de la acea vreme a dat ordinul prin care ne-a permis să oferim unitățile comerciale în locație de gestiune. E foarte mult de atunci și nu-mi mai amintesc ce a fost. Dacă se prezenta cineva și cerea, aplicai criteriile stabilite de minister. Dacă nu le-am respectat, o să răspund în fața legii”.

Câțiva ani mai târziu, când Liviu Dragnea devenise unul dintre liderii Partidului Democrat și prefect al județului Teleorman, Cicerone Constantinescu se înscria în PD, iar presa locală îl indica drept un apropiat al lui Dragnea.

Discotecă, depozit en-gros, cauciucuri second-hand

Ne întoarcem la începutul anului 1993 și îl găsim pe Liviu Dragnea administrându-și noile afaceri fără să dea doi bani pe angajamentele încheiate cu statul român. În contractele prin care firma Dacorom a primit restaurantul Modern, Hanul Diligenței și Hotelul Turris, semnate de însuși Liviu Dragnea în calitate de administrator, erau impuse și câteva condiții, cum ar fi faptul că „locatarul trebuie să urmărească permanent practicarea unor servicii de înalt nivel calitativ, corespunzător categoriei de încadrare a unității”.

Aceste condiții rămân, însă, numai pe hârtie și cele trei unități sunt transformate, în scurt timp, din cele mai bune restaurante ale orașului în bodegi dotate cu păcănele și în depozite de marfă de unde se poate cumpăra orice. A doua zi după semnarea contractelor, Dacorom SRL își extinde obiectul de activitate la jocuri mecanice, jocuri electronice și biliard. La Hanul Diligenței se deschide un butic și o discotecă în aer liber. În restaurantul Modern și în hotelul Turris apar un magazin alimentar și un depozit en-gross în care se vând inclusiv cauciucuri second-hand.

Liviu Dragnea conduce cu mână de fier toate aceste afaceri și, în același timp, practică o echilibristică în care amestecă firmele și asociații pentru ca, în final, întreg controlul să rămână la el. Trage firma Com Orizont pe linie moartă și începe să mute magazinele din Giuvărăști, Izbiceni și Lunca în proprietatea firmei Dacorom. În acest fel se descotorosește de Petcu Vasilică, primul său asociat și omul care îl ajutase să intre în afaceri. Petcu Vasilică trăiește și astăzi în Giuvărăști, însă a refuzat să vorbească despre acea perioadă. La începutul dialogului a fost jovial și binevoitor, dar când a auzit numele șefului PSD și-a schimbat atitudinea: „N-am timp și nici nu-mi place să discut despre lucrurile astea. Eu sunt țăran, am solar și sunt ocupat”.

Pe parcursul anului 1994, Liviu Dragnea lucrează și la îndepărtarea lui Florin Mîndroc din afacerile pe care le dețineau în cotă egală. Își înființează o nouă firmă, Ștefimar SRL (după numele celor doi copii), în care este unic asociat și pe numele cărei mută câteva magazine deținute de Dacorom SRL. Cei care i-au cunoscut în acea perioadă susțin că acesta este momentul în care între Liviu Dragnea și Florin Mîndroc, prieteni din studenție, apare un conflict în care cel din urmă îl acuză pe Dragnea că vrea să acapareze toate activele Dacorom. Într-un final, Mîndroc renunță la tot și, așa cum arată și istoricul de la Registrul Comerțului, pe 24 noiembrie 1994 se retrage definitiv din firma Dacorom SRL cedând acțiunile către Liviu Dragnea. Am încercat să aflăm chiar de la Florin Mîndroc ce s-a întâmplat în acei ani, dar ne-a spus că preferă să tacă: „Eu și Liviu Dragnea am fost prieteni încă din facultate, dar acum nu mai avem niciun fel de relație. Sunt multe lucruri pe care numai eu le știu, dar e o situație în care nu pot să vorbesc. Încă mai am anumite activități înTeleorman și nu mi-ar face bine”.

În câțiva ani, Liviu Dragnea a trecut de la berea din birturile comunale, la șampania din restaurantele de oraș.
În câțiva ani, Liviu Dragnea a trecut de la berea din birturile comunale, la șampania din restaurantele de oraș.

Cu această abilitate de a se descurca în haosul anilor ’90 și de a-i folosi pe oamenii de lângă el, Liviu Dragnea reușise, într-o perioadă scurtă de timp, să se transforme din tânărul cu ARO făcut din bucăți într-unul din cei mai influenți afaceriști ai județului. În 1995, Dragnea deținea mai multe baruri și restaurante, un hotel, depozite de marfă și magazine alimentare. Avea să urmeze traseul firesc: sponsor în campanii electorale și mai apoi intrarea în politică, lucru care nu l-a făcut să renunțe la afaceri, ci doar să le treacă pe numele altora. Restaurantul Modern, Hanul Diligenței și Hotelul Turris, pe care le luase în locație de gestiune de la stat, au intrat definitiv în proprietatea apropiaților săi.

Com Orizont SRL, Ștefimar SRL și Dacorom SRL, cele trei firme cu care Liviu Dragnea a făcut afaceri la începutul anilor ’90 și singurele în care numele său a apărut vreodată în hârtii, au fost radiate la mijlocul anilor 2000, când Liviu Dragnea devenise președinte de Consiliu Județean. Imaginea tânărului care vindea bere la halbă și căra marfă la târguri trebuia îngropată adânc în trecut, pentru a face loc unui viitor politic luminos.


CITIȚI EPISODUL II DIN SERIA „TRECUTUL LUI DRAGNEA“: Patron de fotbal, prefect pe blat, șef al anticorupției teleormănene

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.