Pildele incendiului de la Recea: „Aşa e şi cu ţara asta. Avem puterea să o reclădim“
- Într-o societate care ne îndeamnă să fim tot mai încrâncenați și să ne concentrăm doar pe binele personal, există și români care privesc lucrurile altfel: sunt oameni care ajută în mod dezinteresat și care le înseninează viața celorlalți prin gesturile lor mărunte. Binele poate însemna să faci cumpărăturile pentru cei bătrâni atunci când străzile sunt acoperite de nămeți, să-ți ajuți vecinul să-și reconstruiască acoperișul distrus de incendiu sau să urci cu mașina pe munți când alții au nevoie de ajutor.
- Pentru că astfel de povești merită să fie cunoscute, Recorder derulează campania „Redescoperă binele”, un proiect susținut de Timișoreana în care vă arătăm cât de importante sunt gesturile mici făcute din toată inima.
Incendiu în comuna Recea, judeţul Braşov! Acoperişul unei case aflate pe raza localităţii Recea a fost cuprins de flăcări. La faţa locului au fost trimise trei autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. Focul a cuprins o suprafaţă de 250 de metri, dar pompierii au reuşit să salveze parterul locuinţei. Nu s-au înregistrat victime, iar specialiştii urmează să evalueze pagubele materiale.
Poate că vă sunt deja cunoscute cazuri precum cel de mai sus, căci aproape în fiecare seară o astfel de relatare își face loc, cu muzică dramatică, în buletinele de știri. Ştiţi reţeta: o declaraţie la cald smulsă de la una dintre victime, un pompier care să confirme cu îngrijorare că „s-a acţionat în conformitate cu procedurile“ şi gata, următoarea ştire, deci următoarea catastrofă. Ideea e ca dumneavoastră, din fotoliul în care urmăriţi aceste relatări, să fiţi conştienţi de iminenţa tragediilor, dar să păstraţi, totuşi, sentimentul de siguranţă pe care-l dă confortul propriului fotoliu. Şi să zappaţi mai departe, printre alte şi alte necazuri care devin din ce în ce mai banale.
Numai că, atunci când nenorocirile astea ajung să devină un clişeu, fie el şi un clişeu jurnalistic, personajele dramatice nu mai impresionează pe nimeni. Aşa că nimeni nu se mai preocupă apoi de soarta sărmanilor plimbaţi prin faţa camerelor. La faţa locului nu se mai întâmplă nimic spectaculos. Carele de transmisiune pleacă, la fel și mașinile de pompieri, iar oamenii din casa arsă rămân pe bătătură, doar cu hainele de pe ei.
„Omenia trece de la om la om“
Dar uneori se întâmplă ceva spectaculos și după incendiu. Uneori, veştile astea reuşesc să trezească în oameni sentimente ceva mai puternice decât poate trezi o ştire banală. Cum s-a întâmplat cu ciobanul Călin Naiţă, pentru care s-au mobilizat crescători de animale din toată ţara ca să-i refacă turma pierdută într-un incendiu. Cum s-a întâmplat, iată, în noiembrie anul trecut, în comuna Recea din judeţul Braşov, unde peste 40 de oameni au reconstruit, în doar trei zile, întreg etajul superior al casei familiei Boeriu, după ce un incendiu mai lăsase în picioare doar stâlpii de rezistenţă.
Pare ceva extraordinar, dar nu e deloc aşa. De fapt, oamenii aceştia arată cât de uşor e să opreşti televizorul, să te ridici din fotoliu şi să pleci să ajuţi. Un pic mai uşor chiar şi decât zappatul între ştiri alarmiste. Ajungem, se pare, la acest paradaox, şit rebuie să fim conştienţi: nu s-a întâmplat nimic spectaculos în comuna Recea şi nimeni nu va scrie tratate despre empatie pornind de la această situaţie. Chiar şi aşa, pe cât de firească ar fi fost mobilizarea comunităţii din Recea, pe atât este de rar întâlnită. Ca şi când toată România ar privi încontinuu la televizor. Aşa se explică, poate, preţiozitatea acestei propoziţii spuse de unul dintre voluntarii constructori, altminteri o banalitate perfectă: „Omenia trece de la om la om“.
Mobilizarea
Şi, până la urmă, ce s-a întâmplat? În Ţara Făgăraşului, într-o noapte de joi spre vineri, a ars o casă. Viorel şi Tina Boeriu erau în mansarda locuinţei chiar atunci când s-a aprins focul, dar n-au avut putere să-l oprească. Au reuşit să scape cu viaţă din fumul gros înainte ca flăcările să cuprindă tot etajul. Erau acolo saci de cărţi, haine multe, imediat s-au aprins. Când au ajuns pompierii, nu se mai putea salva nimic. Mai mult, furtunurile cu apă au distrus şi parterul casei. În noaptea următoare, Viorel şi Tina au dormit sub cerul liber, pe o placă de ciment din curte. Era luna noiembrie şi în noaptea aia a plouat mult. „Venea apa cascadă pe scări“, îşi aminteşte Viorel Boeriu.
Oricum, până în dimineaţa următoare, vestea despre necazul familiei Boeriu deja se răspândise. Fiecare dintre cei care aflau despre incendiu îşi sunau mai departe prietenii şi toţi încercau să încropească mici echipe de voluntari. Unii postau pe Facebook, alţii adunau bani şi materiale de construcţii, iar alţii veneau, pur şi simplu, să-şi pună la dispoziţie puterea de muncă. Cumva, pentru toată lumea era clar că familia Boeriu nu putea fi lăsată aşa. Cineva s-a dus prin sate, să facă o colectă. Viorel încă mai are listele cu donatori. Sunt acolo oameni care l-au sprijinit chiar cu câte 5-10 lei, numai să contruibuie şi ei cu ceva. Altcineva s-a oferit să trimită un pat, tocmai de la Cluj. „Nu ştim dacă e nevoie, dar noi asta avem“, au spus donatorii.
Așa că, vineri dimineață, în curtea familiei Boeriu ajunseseră zeci de oameni puşi pe treabă. Unii erau apropiţai ai familiei sau simpli cunoscuţi, mulți erau însă veniți de nicăieri, străini cu suflet bun. Vineri au curăţat toată funinginea din casă. Sâmbătă au venit cu materiale de construcţii, iar duminică seara acoperişul era deja gata! Peste 40 de oameni au ajuns în weekend-ul acela în curtea din Recea. „Aşa e şi cu ţara asta. E zguduită din temelii. Dar avem puterea să o reclădim. Stă în puterea noastră să ne apucăm de reconstruit!“, a spus la un moment dat unul dintre voluntari. Şi cam asta era atmosfera generală, oamenii se gândeau că un gest mic poate să inspire un altul, la fel de mic, iar treaba asta ar putea să continue aşa, la nesfârşit.
Responsabilitatea de a fi omenos
Marius Blană a fost unul dintre cei care i-a coordonat pe voluntari în weekend-ul acela. A venit acolo din Făgăraş, chiar din noaptea incendiului, convins că e responsabilitatea lui să-i ajute pe prietenii de la Recea. Îi ştia de mult, ştia şi câţi ani de muncă prin Italia petrecuse Viorel ca să strângă banii pentru casă, şi cât lucrase ca s-o ridice. Venea ca la părinţii lui, convins că trebuie cumva să-i recompenseze pe aceşti oameni. „Noi nu ne gândim numai la noi, ne gândim și la ceilalți. Omenia trece de la un om la altul. Dacă noi sutem omenoși, poate și ceilalți observă și fac la fel, la rândul lor“, spune Marius.
Alţii n-au avut nevoie de o motivaţie anume. Până la urmă, tot satul îi ştia pe Tina şi pe Viorel de oameni buni, cum să nu pună umărul să ajute? Nimeni nu se mira atunci când în curtea oamenilor ajungeau camioane cu bârne, căpriori şi alte materiale de construcţii, nimeni nu se lăsa copleşit de furnicarul care se strânsese acolo.
Când mirosul de fum dispare
Duminică seara, atunci când au văzut lucrul terminat, Tina şi Viorel au început să plângă. Îşi pierduseră în incendiu o mulțime de bunuri și de amintiri, dar câştigaseră ceva chiar şi mai important: sentimentul că nu au rămas singuri pe lumea asta. Că bunătatea oamenilor de lângă tine te poate face să treci orice necaz.
Sigur că n-au putut să închidă ochii din prima seară, că încă le mai mirosea a ars – şi au rămas cu senzaţia asta multe luni. Dar până la urmă a trecut şi asta. Acum, la şase luni de la incendiu, casa lor e refăcută în proporţie de 95%. Tina şi Viorel primesc vizite la fiecare sfârşit de săptămână, iar printre oaspeţi se află mulţi dintre cei care-au venit la ei în acel sfârşit de săptămână din noiembrie. Până la urmă, întâmplarea asta tristă le-a adus o mulţime de prieteni. Oameni de omenie.
Acest articol face parte din campania „Redescoperă binele”, realizată cu sprijinul Timișoreana. Cu prilejul aniversării a 300 de ani, Timișoreana cinstește faptele bune care ne dau încredere în viitor.
