VIDEO. Primii medici

• Am petrecut câteva zile cu o echipă de medici neonatologi și am aflat că pentru a salva viețile nou-născuților e nevoie de mult mai mult decât să ai facultatea de medicină. Neonatologii sunt medicii care supraveghează copiii în primele zile de după naștere.

Uneori, doctorului Mihaela Scheiner, șefa secției de Neonatologie de la Spitalul Băneasa, i-ar plăcea să le spună părinților care vin să-și vadă copiii aflați la Terapie Intensivă: „Luați-vă ochii de la toate aparatele astea care îi monitorizează și priviți chipul bebelușului”. Și chiar dacă aparatele bipăie îngrijorător, să se întrebe ce spune copilul, prin mimica, prin gestica lui.

Privindu-și atent bebelușul, mulți ar realiza că nu au în fața ochilor un mecanism care vine cu „o carte tehnică” (cum îi place Mihaelei Scheiner să glumească despre broșurile informative care li se oferă părinților când pleacă din maternitate). Au în față un om, care comunică, încontinuu, chiar dacă nu poate să vorbească. „Și cât de frumos comunicăm cu ei!”, exclamă Mihaela Scheiner.

Doctorul Scheiner practică Neonatologia de aproape 30 de ani. A ales această ramură specială a Pediatriei axată strict pe nou-născuți, după ce a văzut ce sentiment înălțător poți avea, ca profesionist, când salvezi viața cuiva abia venit pe lume. A unei ființe noi, dar care trebuie să lupte încă din primele clipe pentru viață. „Copiii noștri nu sunt cei care se nasc fără probleme. Copiii noștri, ai neonatologilor, sunt copiii prematuri, copiii de terapie intensivă”.

În România, aproape 20.000 de copii se nasc prematur în fiecare an. Doar la Spitalul Băneasa, 10% din nașteri au fost înainte de termen și au avut nevoie de îngrijire specială. Asta înseamnă peste 2.800 de bebeluși. Cel mai mic a avut 570 de grame, s-a născut la 24 de săptămâni.

În astfel de cazuri, neonatologul e, practic, primul medic care vine în contact cu un bebeluș cu probleme. De priceperea lui, dar și de finețea și căldura lui umană, depind primele sale zile din viață.

Când apar complicații, nou-născuții pot rămâne la Terapie Intensivă pe perioadă nedeterminată. Și medicii neonatologi devin cele mai importante persoane din viața lor. Părinții rămân să privească printr-un geam steril, cu speranța că toată agitația aia a cadrelor medicale va lua sfârșit cu un zâmbet și cu vestea: „Copilul e bine!”. Și apoi vor pleca acasă, unde au ticsit deja cu jucării camera copilului.

Oameni care vorbesc limba nou-născuților

„Copilul e bine”. Mihaela Scheiner a rostit de nenumărate ori această propoziție în ultimii 30 de ani, de când practică Neonatologia. A început în anii ’90, la Maternitatea Giulești, unde a văzut cam tot ce era de văzut în materie de medicina nou-născuților. „Îmi amintesc că prima oară când a trebuit să intubez un nou-născut – pentru că nu faci așa ceva în școală – mi s-a spus să intubez un bebeluș decedat… Așa era pe atunci, ca să învăț. Și apoi nu am mai uitat niciodată cum se intubează un nou-născut. Dar imaginea aia nu o s-o pot uita niciodată!”, spune Mihaela Scheiner.

Acum, bebelușii nu prea mai au secrete față de ea. E de ajuns să arunce o privire la poziția pe care o au în pătuț, la fețele lor, să le audă tonalitatea pe care scâncesc sau plâng și Mihaela Scheiner poate spune: „Copilului îi este foame”. Sau: „Copilul e relaxat”. Sau, dimpotrivă: „Copilul are o suferință”. Pentru că așa vorbesc medicii neonatologi despre bolile și necazurile cu care unii bebelușii vin pe lume. Nu e loc de termeni seci, medicali. Bebelușii care nu se simt bine „au o suferință”.

„Au o gestică fantastică. Când îi e rău, plânge într-un anumit fel. Sau îi vezi fața crispată, îl vezi că e necăjit, îl vezi că suferă, se citește pe fața lui, pe culoarea lui, pe faptul că nu mai mănâncă, că respiră într-un fel, pe felul în care se așează în pătuț. Iar muzica, modalitatea în care plânge este total diferită la fiecare nevoie a lui. Dacă știi să-i prinzi tonalitatea știi sigur pe ce «melodie» ești și pe ce suferință ești.”

E ceva foarte uman și delicat în felul în care vorbesc și se raportează la cazurile lor medicii din echipa de neonatologi condusă de Mihaela Scheiner. Îi țin minte pe toți nou-născuții de parcă au fost, pentru un timp, parte din propria familie.

Iar pe cei care s-au născut cu complicații, îi păstrează undeva, acolo, ca pe niște gânduri, sentimente sau stări greu de scuturat. „Când e un caz care nu merge bine, te cuprind niște sentimente îngrozitoare…”.

Lucruri „greu de povestit”

E ora 8.30 dimineața și e rândul doctorului Cătălina Iordan, colega Mihaelei Scheiner, să prezinte situația de pe secție, la raportul de gardă. Sunt toate cazuri complexe și Cătălina Iordan vorbește despre ele precis, dar și cu un nod în gât. Au trecut doar câteva zile de când echipa a pierdut lupta cu un caz care le-a marcat ultimele cinci luni din viață. „A fost o fetiță, avea o malformație incompatibilă cu viața…”, spune medicul.

Timp de cinci luni, echipa de 11 medici neonatologi de la Spitalul Băneasa s-a ocupat de acest caz care, înainte de a ajunge la ei, a fost catalogat peste tot ca o misiune imposibilă.

„Ficatul, splina, intestinul subțire și gros erau toate, din naștere, poziționate în toracele stâng. Peste tot în lume, astfel de cazuri au șanse infime de supraviețuire. Dar noi am reușit să o salvăm în multiple situații, pe parcursul acestor cinci luni. Și a crescut speranța. Dar, într-o noapte, s-a pierdut…”, spune Cătălina Iordan.

Doctorul Scheiner spune că, de atunci, a cuprins-o un sentiment de împietrire. Era de gardă când inima fetiței a încetat să mai bată. „Și nu pot să plâng! Probabil că va fi un alt eveniment care va declanșa asta. I-am invidiat pe colegii mei care au putut să plângă”.

Doctorul Cătălina Iordan, însă, plânge și acum când se gândește la noaptea aceea. Și asta pentru sunt lucruri greu de povestit, de descris în cuvinte, stări care lasă răni peste ani, oricât ai încerca să te îmbărbătezi și să te gândești că „Asta-i meseria”.

Cum te ridici

Fiecare caz pierdut la Neontologie rămâne undeva. Nu e ceva mecanic, nu poți face meseria asta dacă privești lucrurile strict după compendiul de Medicină.

Însă, la Terapie Intensivă, vin mereu alți și alți copii. Și – ca și Cătălina Iordan și Mihaela Scheiner – medicul Alina Ilici a trebuit să vină zilnic la muncă, după pierderea fetiței. „Chiar dacă nu mai dormi bine mult timp după așa ceva”.

De fapt, așa te ridici după un astfel de șoc. Te trezești dimineața și vii la muncă. Te afunzi într-un nou caz și tragi de tine, știind că sunt alți și alți bebeluși care plâng pe tonul ăla cunoscut de neonatologi atât de bine, care le zice că „au o suferință”.

Apoi, în timp, te reclădești pe succesul unui nou caz, al unui alt copil căruia nimeni nu-i dădea nicio șansă, dar care dovedește că se poate.

De ce e însă atât de diferit să salvezi un nou-născut, față de un copil care deja vorbește sau un adult, până la urmă? „Pentru că bebelușii sunt puri”, spune Alina Ilici. „Și când salvezi un bebeluș, îi salvezi și pe părinții lui”. Pentru ea, nu e satisfacție mai mare decât să vadă cum trei persoane, o familie nouă iese pe ușa spitalului, râzând, fără probleme.

E și ceva dincolo de medicină. Uneori, în meseria de neonatolog, intervine ceea ce medicii numesc „miracol”. „Știu că poate părea ciudat că vine de la un medic, eu sunt o persoană foarte calculată, dar în neonatologie simți uneori că lucrează cu tine ceva de acolo, de sus, ceva inexplicabil”, spune Cătălina Iordan.

E o secție unde se plânge mult. Și de fericire, și de durere. Medicul Alina Ilici recunoaște: „E o secție unde se spun și foarte multe rugăciuni. Pentru că, uneori, disperarea e mare. Și e locul unde oamenii se roagă probabil cel mai sincer”.

Miracole pe secție

Într-un colț, sus, în salonul de Terapie Intensivă de la Spitalul Băneasa, e un televizor care merge fără sonor. Cineva l-a setat pe documentare cu lei în savană. Printre bip-urile incubatoarelor cu bebelușii prematuri, o leoaică și puii ei supraviețuiesc în orice condiții, în sălbăticie. E cumva un memento permanent că viața, în orice formă, oricât de fragilă ar părea, găsește mereu resurse să iasă la suprafață.

„Miracolul sunt bebelușii”, spune medicul Cristian Palade, neonatolog în aceeași secție la Spitalul Băneasa. „Ei ne surprind mereu. Găsesc mereu resurse. Chiar și când noi suntem fără speranță”.

Pentru doctorul Palade, miracolul e, de exemplu, Horia. Un băiețel care s-a născut la 26 de săptămâni: „A stat trei luni la Terapie Intensivă. A fost însă un luptător, un supraviețuitor și acum, când vine pe la noi să ne viziteze, aproape că dărâmă cabinetul, atât de plin de viață este!”.

Pentru Alina Ilici, miracolul e Ana. O fetiță născută prematur acum zece ani și care a făcut ceea ce medicul Alina Ilici numește „cele mai multe complicații ale prematurității”. Acum Ana e bine. Și ea, și sora ei geamănă, Maria. „Și de fiecare dată când simt că pierd speranța, mă gândesc la Ana”, spune Alina Ilici.

„În meseria asta e ceva ce ține de domeniul inexplicabilului”, adaugă Mihaela Scheiner.

Odată, a ținut în palme un nou-născut de doar 475 de grame. Cam cât cântărește o pâine. „În trei zile a scăzut la 375 de grame, a fost livrat pe post de avort”, își amintește medicul „Doar că țipa, avea viață în el! Și trebuia să faci ceva. E copil, nu altceva”.

Medicul Scheiner a îngrijit bebelușul și a reușit să-l stabilizeze. Peste ani, a aflat că a terminat un liceu de informatică. S-a transformt într-o tânără IT-istă căruia „tot neamul nu-i face față”.

De asta, Mihaela Scheiner, spune, fără rețineri: „Eu cred că noi, neonatologii, suntem executanții unor idei de sus. Când ai în față un caz care pare imposibil și-l salvezi, te gândești cât de «Dumnezeu» poți să fii. Iar dacă îl pierzi, realizezi că, de fapt, nu ești «Dumnezeu»”.

Acest articol face parte din categoria „Conținut sponsorizat” și este oferit de REGINA MARIA. Reportajul video a fost realizat la Secția de Neonatologie a Spitalului Băneasa „REGINA MARIA”.