Naționalizarea gunoiului: cum a reușit statul să paralizeze circuitul reciclării deșeurilor

• O lege care ar trebui să rezolve problema gestionării deşeurilor din România aruncă în haos întreaga industrie de reciclare şi loveşte exact în sectorul care funcţionează cel mai bine: reciclarea ambalajelor. Actul normativ creează un blocaj în sistem, iar perspectivele sunt dramatice: în timp ce riscăm alte sancţiuni europene, firmele afectate se pregătesc deja pentru disponibilizări, iar România se îngroapă din ce în ce mai mult în propriul gunoi. După intrarea în vigoare a noii legi, centrele de reciclare raportează cifre cu 70-80% mai mici ale cantităților de deșeuri care le intră pe poartă!

• Înainte de a fi un subiect de bonton, felul în care o ţară îşi administrează deşeurile dă măsura respectului pe care conducătorii îl au faţă de mediu, dar mai ales faţă de propriii cetăţeni. Şi asta pentru că, înainte de a ne simţi bine că suntem ecologişti şi că salvăm natura aruncând PET-urile la locul special, e nevoie ca un întreg sistem să fie bine pus la punct și să ducă până la capăt procesul de reciclare. Altfel, efortul individual al fiecăruia dintre noi, e complet inutil.

• Până în acest an, colectarea deşeurilor se împărţea, mai degrabă informal, între serviciul de salubritate contractat de fiecare primărie în parte şi mai mulţi operatori privaţi: salubritatea colecta în special deşeurile umede (gunoi menajer), iar privaţii valorificau materialele reciclabile. Rezultatele erau însă diferite: în timp ce la capitolul reciclarea ambalajelor am reuşit să atingem angajamentele faţă de Comisia Europeană (50%), la deşeurile municipale nu am reuşit să depăşim nici măcar 13%.

• În ultimii ani, CE a avertizat România, în repetate rânduri, că riscă sancţiuni dacă, până în 2020, nu-şi va atinge ţintele asumate. Nici aceste somații, nici riscul unor sancţiuni de 200.000 de euro pe zi nu au schimbat nimic. În aprilie anul trecut, Comisia Europeană a anunţat autorităţile române că, în lipsa unor măsuri concrete, va suspenda plăţile pentru programele de mediu.

• Aşa au apărut Ordinul de Ministru 1362/2019 şi Legea 31/2019, intrate în vigoare la mijlocul lunii trecute. Însă, în loc să-i susţină pe cei mai eficienţi actori din sistem, cele două acte normative elimină din circuitul reciclării tocmai firmele private, singurele care s-au ridicat la standardele europene.

• Drept urmare, responsabilitatea colectării selective şi a valorificării deşeurilor va reveni acum în sarcina unui singur agent: serviciul de salubritate. Iar proba competenţei şi a preocupării salubriştilor cu privire la valorificarea deşeurilor se vede în această statistică europeană care plasează România pe locul doi în clasamentul celor mai murdare ţări: 69% din deşeuri sunt depuse la groapă. Cu o sarcină în plus pe cap, salubriştii se află în situaţia de a depozita şi mai multe deşeuri la groapa de gunoi. Iar acest lucru nu va conveni deloc Comisiei Europene.

• Efectul schimbărilor legislative se vede însă cel mai clar în cifrele reciclatorilor, care în luna ianuarie nu au mai avut de ce să-şi deschidă porţile. De pildă, cantitatea de PET-uri şi de sticlă procesată de Green Group, cel mai mare parc integrat de reciclare din Europa de Sud-Est, a scăzut cu 70-80% faţă de luna ianuarie a anului trecut. „Autorităţile locale, care azi au exclusivitate prin firmele de salubritate, nu reuşeau oricum să strângă decât o cantitate marginală, de aproximativ 10%, aşa că procentul n-ar trebui să fie deloc surprinzător“, spune Constantin Damov, cofondator Green Group.

• În plus, deşi cele două acte normative impun schimbări serioase în circuitul reciclării în România, nimeni nu a prevăzut şi cum se va face, în mod practic, acest lucru. Drept urmare, industria a paralizat. Iar în timp ce firmele colectoare, fabricile de reciclare, salubriştii şi producătorii de bunuri ambalate se plâng că blocajul instituţional le afectează grav afacerile, autorităţile abia descoperă că au o problemă.

• Primăriile, instituţiile care ar trebui să gestioneze noile modificări legislative, sunt depăşite de birocraţie şi ridică din umeri. În absenţa normelor de aplicare, nimeni nu mai ştie ce fel de contracte trebuie să încheie şi cu cine va face acest lucru. „Un primar m-a întrebat pe mine cum să procedeze cu documentaţia impusă de noua lege“, spune reprezentantul unui operator de salubritate.

Cum funcționa reciclarea înainte de noua lege

Viaţa unei sticle de plastic nu se opreşte şi nici nu ar trebui să se oprească atunci când este aruncată la coşul de gunoi. Şi asta pentru că legea îl obligă pe producătorul de suc, lapte sau apă minerală să recupereze cât mai multe din ambalajele pe care le pune pe piaţă.

Pentru a-şi îndeplini obligaţiile legale, deci pentru a nu umple gropile de gunoi cu sticle de plastic sau cu cine ştie ce alte ambalaje, compania producătoare plăteşte o firmă privată de colectare. În baza autorizaţiei de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, aceasta poate aduna câte sticle vrea din gospodării, restaurante, baruri și cafenele (adică din locurile în care ajung multe din sticlele goale după ce conținutul din ele este consumat). E o afacere din care câştigă toată lumea: producătorul îşi îndeplineşte ţinta de reciclare impusă de lege, colectorul are o activitate profitabilă, iar tot procesul contribuie decisiv la îndeplinirea ţintei de ţară cu privire la reciclare.

Cu 25.000 de producători şi 4.500 de colectori, sistemul funcţionează ca o piaţă liberă de sine stătătoare, iar eficienţa sa se vede în cifre: sectorul revalorificării ambalajelor este singurul în care România a reuşit să atingă ţintele de reciclare asumate în faţa Comisiei Europene.

Aşa funcţiona industria reciclării până la începutul acestui an. Numai că, în România, atunci când lucrurile merg cât de cât bine, ceva trebuie corectat, iar politicienii se pricep cel mai bine la asta.

Gunoiul trece prin curtea primăriilor

Aşa că, din acest an, statul rupe acest lanţ funcţional şi pune în centrul circuitului o instituţie care până acum avea un simplu rol birocratic: primăria. Pentru a-şi desfăşura activitatea în continuare, colectorii privaţi trebuie de-acum să obţină autorizaţie şi de la autorităţile locale. Numai că primăriile deja gestionează deşeurile municipale prin serviciile de salubritate şi n-au niciun interes să semneze alte înţelegeri.

Şi nici măcar nu ştiu cum să facă acest lucru, întrucât nimeni nu s-a consultat şi cu Ministerul Finanţelor pentru a stabili cum se pot aplica noile prevederi legislative. Consecinţa: „Când deschizi discuţia despre Legea 31 sau despre Ordinul de Ministru, primarii se uită la tine ca la extraterestru. Există o teamă la nivelul primăriilor de a semna contracte, pentru că nu ştiu cum să le interpreteze, cum să le semneze“, spune Geanin Şerban, director Eco Rom Ambalaje, companie ce reprezintă producătorii.

„Primarii sunt depăşiţi în acest moment, pentru că, din punct de vedere birocratic, ei nu ştiu ce rol vor juca în acest lanţ. Să facă act adiţional, să facă un protocol, să facă ei facturi şi să factureze mai departe sau doar să supervizeze tot procesul, dar să iasă din circuitul financiar. Un primar m-a întrebat pe mine cum să procedeze cu documentaţia impusă de noua lege“, spune unul dintre operatorii de salubritate din Capitală.

Ba chiar dacă s-ar găsi un primar mai îndrăzneţ, colectorii privaţi tot n-ar avea de ce să mai ajungă pe la restaurante în căutare de PET-uri, sticlă sau aluminiu. Şi asta pentru că Ordinul de Ministru 1362/2019 le impune producătorilor să-şi recupereze ambalajele exclusiv din curtea salubrităţii. Iar banii pe care aceştia sunt obligați să-i plătească trebuie neapărat să treacă prin registrele primăriei. Practic, începând din acest an, firmelor private li se interzice prin lege să intre pe piaţa ambalajelor primare. „Un flux privat devine buget local“, spune Constantin Damov, cofondator Green Group. Iar sumele care ar trebui rulate se ridică la 200 de milioane de euro pe an, susţin producătorii. Care, până la urmă, sunt dispuşi să plătească oricui aceşti bani câtă vreme îşi realizează obiectivele de reciclare.

Totuşi, dacă serviciul de salubritate nu reuşeşte să colecteze îndeajuns de multe deşeuri reciclabile, buni de plată sunt tot producătorii. La recipientele din sticlă, cota de reciclare este de 65%. Practic, dacă o fabrică de bere pune în vânzare 100 sticle de bere, iar pe banda de reciclare nu ajung măcar 65 de sticle goale, fabrica de bere este bună de plată.  Amenda este de 2 lei pentru fiecare kilogram lipsă. Însă această situaţie aduce cu ea şi alte necazuri: câtă vreme producătorii nu reuşesc să recupereze ambalajele, gropile de gunoi din România se vor umple din ce în ce mai mult. Or, până în 2020, Comisia Europeană ne-a impus să reducem cantitatea de deşeuri depozitate cu 50% – în caz contrar, procedura de infringement presupune penalităţi de 200.000 de euro pe zi. De data aceasta, plătiţi din bugetul naţional.

Ce face salubritatea

Operatorii de salubritate susţin însă noile modificări. „Orice primărie, atunci când vine vorba de programe adresate unei comunităţi, va prefera unitate, coerenţă. De aici vine problema unui singur operator şi mai mulţi colectori, fiecare cu zona lui“, susţine Dan Ceauşescu, director general SC URBAN SA.

Primarii pot să aleagă orice operator, însă, pentru a semna cu un colector privat, trebuie organizată o licitaţie şi nimeni nu are timp de formalităţi, explică acesta. „Colectorii privaţi sunt buni, dar ei sunt selectivi. Singurul operator căruia i se poate cere să colecteze de la toţi este salubistul. El e deja prezent în tot cartierul, aşa că e uşor să i se spună: de mâine, bagi şi colectare separată“.

Dar această extraopţiune, care presupune o reorganizare serioasă şi investiţii importante, ar putea veni la pachet cu o majorare a tarifului pe care cetăţenii îl plătesc pentru ca maşina de gunoi să le ridice separat deşeurile, crede Raul Pop, consultant şi activist de mediu.

De partea cealaltă, producătorii şi colectorii privaţi se întreabă dacă serviciile de salubritate sunt pregătite pentru o astfel de sarcină, câtă vreme până acum nu au putut demonstra acest lucru. „Neexistând o infrastructură şi o capacitate a firmelor de salubritate, materialul va fi colectat în continuare în amestec şi va sfârşi la groapa de gunoi. În felul acesta, producătorii nu vor putea direcţiona fonduri pentru colectarea selectivă a ambalajelor, iar ţara se va umple de gunoaie!“, spune Constantin Damov.

În timp ce autorităţile locale ridică din umeri şi aşteaptă să li se întâmple ceva, iar salubriştii pariază în orb pe propriile scenarii, cei care pierd cu adevărat în acest haos legislativ rămân producătorii şi firmele colectoare. Fără stimulentele de la producători şi fără posibilitatea de a mai face turul asociaţiilor de proprietari şi al restaurantelor, firmele de colectare se văd în situaţia de a-şi recicla propriile afaceri. „Într-o jumătate de lună s-au retras, la nivelul unui judeţ, 60 de colectori. Acest gol ar trebui umplut peste noapte de o singură entitate: salubritatea din zona respectivă“, spune Geanin Şerban.

Celor care au rămas, însă, le e întotdeauna mai greu. „Sunt sute de firme de colectare care au contractat credite, au făcut leasing pentru maşini, au construit hale, şi-au dimensionat activităţile în funcţie de cantităţile de ambalaje pe care le-au preluat în ultimii ani. Ce se va întâmpla cu ele?“, se întreabă Gabriel Dimirule, manager REMAT Ilfov.

Cu toate că autorităţile locale şi centrale nu au făcut nimic pentru a dezvolta un sistem de colectare selectivă în România, câteva modificări legislative reușesc să-i păgubească tocmai pe cei care au făcut cele mai mari eforturi în acest sens: au strâns cantităţi considerabile pentru a susţine industria de reciclare şi au dat, astfel, un exemplu de eficienţă într-un domeniu pe care statul l-a privit mereu nu ca pe o responsabilitate, ci mai mult ca pe o povară.