Bianca Mereuţă şi grupul de Facebook cel fermecat

  • Bianca Mereuţă a reuşit să creeze cea mai mare comunitate de părinţi din România care promovează educaţia celor mici prin lectură. Un uriaş club de citit, cu aproape 100.000 de membri şi întâlniri peste tot în ţară, a început de la un simplu grup de Facebook. Aceasta este povestea Biancăi Mereuţă şi a comunităţii „Ce le citim copiilor“.

A fost odată ca niciodată, în îndepărtatul ţinut al oraşului Floreşti din judeţul Cluj, o crăiasă curajoasă şi foarte, foarte ambiţioasă. O chema Bianca Mereuţă şi fusese vrăjită de toate poveştile în cuvinte şi imagini din cărţile pentru copii. Atât de tare îi plăceau, că îşi cheltuise toţi banii numai şi numai pe cărţi. Biancăi îi plăcea să-i citească fiului ei toate poveştile acestea, iar lui îi plăcea să le-asculte.

Într-o bună zi, în palatul de cleştar de la curtea din Floreşti ajunse o veche prietenă, dintr-un alt ţinut, poate al Cluj-Napocăi sau poate şi de mai departe. Şi văzând ea câte cărţi are în faţa ochilor şi cât de mult sporovăieşte Bianca despre fiecare-n parte, spuse: „Ţie îţi este dat să scrii despre cărţile astea neştiute de nimeni şi să cutreieri lumea, din casă în casă, pentru a le spune poveştile“.Bianca o ascultă pe prietena sa şi mintenaş se puse pe scris întocmai cum îi fusese spus. Şi scrise, şi scrise, de cu zori şi până-n seară, despre cele mai frumoase poveşti din cărţile pentru copii. Şi aşa făcu Bianca mare colecţie de recenzii. Ca un rod tainic, căci nimeni nu-l ştia.

Dar când se gândi că acum trebuie să înceapă caznele preumblatului prin lume, Bianca se văzu în faţa celei mai mari probe prin care avea să treacă. Cum să facă, se întreba şi nu găsea nicio soluţie. Jar n-avea să mânânce, sfânta Vineri rămăsese blocată în trafic, iar Lungilă, Setilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă erau, pur şi simplu, neputincioşi. Dar Bianca nu descumpăni. Se gândi şi iar se gândi, până când şirul gândurilor îi fu întrerupt de o notificare de pe Facebook. Aşa îşi dădu Bianca seama că poate să ajungă din casă în casă şi fără să plece de la ea de-acasă, că doar suntem în secolul XXI şi, oricum, Păsări-Lăţi-Lungilă şi prietenii lui sunt cam depăşiţi.

Aşa că Bianca se puse şi creă grupul de Facebook „Ce le citim copiilor“, de unde dădu sfară în ţară despre toate poveştile pe care le adunase ea la Floreşti. În şapte zile, frumoasele sale recenzii ajunseră la peste 3.000 de copii, iar asta o făcu pe Bianca să-şi dea seama că tocmai crease nucleul unei adevărate comunităţi online şi că această comunitate online ar putea să se transforme în cel mai mare club de citit din ţară. Iată că Bianca se văzu în faţa unei noi încercări, căci odată cu aşa putere e musai să vină şi o ditamai responsabilitate.

Dar nici de data asta nu-şi pierdu îndârjirea. Aşa că iar scrise recenzii şi sfaturi de lectură, începu să le vorbească oamenilor despre ilustraţii şi despre alte diamante ascunse între coperte, apoi cumpără şi mai multe cărţi şi o luă de la capăt. Încet, încet, tot soiul de părinţi se adunară în jurul Biancăi şi dădură „follow“ la grupul ei, „Ce le citim copiilor“. Iar Bianca îi primi pe toţi, chiar dacă n-aveau un anumit număr de recenzii publicate în reviste de specialitate, diplomă de „Cel mai bun părinte“ sau certificat de cititor autonom. Şi comunitatea crescu şi crescu, până când ajunse, în zilele noastre, la aproape 100.000 de părinţi activi, editori, publisheri şi alte personaje mai puţin fabuloase, dar tot din lumea cărţilor. Bianca îşi dădu însă repede seama că, de fapt, Împăratul Zahărului pentru Internet o pusese la încercare şi că, dacă rămâne în lumea Facebook-ului, nu va deschide niciodată clubul de citit la care visa.

Dar nici de data asta Bianca nu renunţă la ambiţia sa. Aşa că îşi adună toate puterile şi toate cărţile cumpărate de-a lungul vremii şi construi cu ele cea mai mare bibliotecă comunitară gratuită privată din România. Chiar acolo, în îndepărtatul ţinut al Floreştiului. Apoi, continuă şi cu alte biblioteci mari, cum ar fi cele de la Magic Camp, Magic Home sau Roşia Montană, dar şi cu biblioteci mici, în multe sate din România. Dar nici acum nu se opri. Începu să se întâlnească şi cu părinţii prin ţară, pe la tot felul de evenimente de lectură şi ateliere pentru cei mici.

Şi iar continuă, de data asta cu şi mai multă putere, căci cu timpul reuşise să adune în jurul ei ajutoare de nădejte. Aşa începu proiectul „Ce le cititm copiilor la muzeu“, unde copiii participară, pe lângă deja tradiţionalele lecturi, şi la un tur gratuit al diferitelor muzee din marile oraşe. Tot aşa începu şi proiectul „Dăruim comori“, prin care Bianca oferi grauit 30 de cărţi părinţilor care vor să facă voluntariat.

Când mai stătea Bianca, aşa, să se gândească cum a început toată povestea asta, cu un simplu grup de Facebook, care a ajuns să adune cea mai mare comunitate de părinţi din România ce promovează educaţia celor mici prin lectură, când se gândea lucrul ăsta, mai că nu-i venea nici ei să creadă. Dar cuvântul din poveste înainte mult mai este, îşi spunea şi se apuca din nou de treabă. Să ajungă la şi mai mulţi copii. Şi ştia că toţi copiii cărora părinţii le-au citit cărţi recomandate de „Ce le citim copiilor“ vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Acest material face parte din categoria „conținut sponsorizat” și a fost realizat cu sprijinul Facebook

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.

Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională: „Ești redusă la funcția ta de a face copii și de a produce plăcere”

Interviuri realizate de Recorder cu 16 politiciene, dar și hotărâri de instanță sau ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), arată că sexualitatea reprezintă tema cel mai des folosită în atacurile la adresa femeilor din politica românească: referințe la viol, la promiscuitate, la folosirea sexului pentru a obține o funcție, la infidelitate. Scopul e să le umilească și să le distrugă reputația.