Mafia pădurilor, descrisă din interior: „Mi s-a reproșat că nu aduc bani la partid“

De 30 de ani ni se spune că mafia care decimează pădurile României este controlată și protejată politic, iar banii proveniți din tăieri ilegale sunt folosiți pentru a finanța campanii electorale. Însă nimeni n-a putut sparge bariera tăcerii în spatele căreia se ascunde această mafie.

Pentru prima dată, un om de la vârful sistemului silvic are curaj să vorbească public despre implicarea partidelor politice în tăierile ilegale de pădure. Ilie Covrig, directorul Direcției Silvice Mureș și fost secretar de stat în Ministerul Mediului, își asumă această postură, îndemnându-i și pe alți oameni din sistem să iasă în față și să vorbească.

Pe lângă mărturiile sale, Covrig face publice o serie de înregistrări care îi susțin afirmațiile: funcțiile din sectorul silvic sunt dictate politic de la cel mai înalt nivel și sunt răscumpărate cu șpăgi colectate de la firmele de exploatare a lemnului. Silvicultorii care refuză să colecteze șpăgile și să plătească taxă de protecție la partid sunt presați să plece din funcții și înlocuiți cu oameni de încredere.

Din înregistrările și din mărturiile lui Ilie Covrig, reiese că această stare de fapt este cunoscută și acceptată de întreg sistemul silvic, de la simpli pădurari până la șefii din Romsilva și din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să