Căsătoria din interes dintre PSD și PNL nu se-mpiedică de câteva insulte de weekend.

La trei zile după ce și-a ridiculizat partenerii de guvernare la Congresul PSD, Marcel Ciolacu recunoaște cu franchețe că actuala coaliție are șanse să continue și după alegeri.

Cât despre ciorovăielile publice din ultimele zile? „Nu s-a înjurat nimeni”, spune premierul.

Congresul PSD din weekend a oficializat, după cum era de așteptat, candidatura lui Marcel Ciolacu la prezidențiale. A fost și o primă ocazie de a surprinde mesajele și ideile pe care va miza premierul în exercițiu.

Și totuși, ce-l recomandă pe Marcel Ciolacu pentru funcția de la Cotroceni?

Pentru această ediție a Știrilor Zilei, Raul Bambu a stat de vorbă cu delegații de la Congres.

Belșug la AEP

Omul care trebuie să se asigure că alegerile sunt corecte și-a majorat ilegal salariul și diurnele cu mii de euro în fiecare lună.

Site-ul de investigații snoop.ro scrie că Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente, a câștigat anul trecut peste 140.000 de euro.

Și-a majorat veniturile printr-un ordin emis în prima zi de după instalarea în funcție, în martie anul trecut.

Pe lângă salariul net de aproape 3.700 de euro, el încasează și o diurnă pentru angajații care nu locuiesc în București. Curtea de Conturi i-a cerut să returneze o parte din sumă, dar și să își reducă salariul și diurna.

Contactat de snoop.ro, Toni Greblă a dat vina pe predecesorul său, Constantin Mitulețu-Buică, cu care se află în conflict de mai multă vreme. El susține că ar fi fost informat greșit în legătură cu felul în care i se calculează veniturile. Mitulețu-Buică, la rândul său, mută răspunderea în seama unor colege de la Direcția de resurse umane.

Președintele AEP afirmă că ar fi început încă de-acum șase luni să achite diferența.

Arest prelungit

Oficialitățile din Franța au prelungit durata arestării lui Pavel Durov, fondator și director al aplicaţiei de mesagerie online Telegram. El a fost ridicat în weekend de pe un aeroport din apropierea Parisului.

Miliardarul rus de 39 de ani are și cetățenie franceză.

După cel mult patru zile, Durov ar putea fi eliberat sau inculpat oficial.

Poliția din Franța a deschis o anchetă preliminară pentru lipsa moderării conținutului pe Telegram: această decizie ar fi permis ca activitatea infracţională să continue pe platforma online.

Durov e bănuit de complicitate la mai multe infracțiuni, precum spălarea de bani, traficul de droguri sau hărţuirea informatică.

După izbucnirea războiului din Ucraina, Telegram a devenit principala sursă de conţinut nefiltrat – şi uneori explicit sau înşelător – pentru ambele părţi implicate în conflict.

E luni, 26 august. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:55 Coaliția merge mai departe

01:47 Ce cred PSD-iștii despre candidatul Ciolacu

10:49 Cum și-a majorat Toni Greblă veniturile

12:47 Răzbunarea lui Putin

13:37 Pavel Durov, arest prelungit

14:37 Antrenor cercetat pentru agresiune

15:21 A doua sesiune a bac-ului: rezultate slabe

15:48 Bulgaria: încă o rundă de alegeri

Cele mai recente