VIDEO România Meseriașă. Poți fi cel mai bun și în salopetă

După ani la rând în care meseriile bazate pe îndemânare și muncă brută au fost asociate cu eșecul și evitate de tineri, România se confruntă cu o criză acută de meseriași. Acum, când găsim tot mai greu electricieni, instalatori sau mecanici pricepuți, începem să înțelegem cât de greșite au fost prejudecățile care s-au răspândit în societatea românească. Vocația există și pentru oamenii care lucrează cu mâinile murdare, iar cei care au înțeles acest lucru și au ignorat trendul fabricilor de diplome universitare, sunt acum căutați și respectați în comunitățile lor.

Francisc Kasziba face mecanică auto de la 16 ani și meseria asta l-a adus unde este: are propriul atelier în Oradea, unde care lucrează cot la cot cu alți 9 angajați, câștigă bine și vine la serviciu cu plăcere. Acum are 44 de ani și încă mai are ambiții profesionale și lucruri de dovedit, chiar dacă e vorba de schimbat ambreiaje și curele de distribuție. În ultimii ani a participat constant la concursuri dedicate mecanicilor auto și nu s-a lăsat până nu i-a întrecut pe toți. În decembrie 2016, Francisc Kasziba a câștigat titlul de mecanicul anului și a plâns de bucurie ca un copil.

Mecanicul anului în mijlocul admiratoarelor Foto: Facebook / Mecanicul anului

Conform regulamentului, câștigătorul concursului pleca acasă cu mașina pe care a reparat-o (un Citroen C1), dar nu asta l-a făcut pe Francisc Kasziba să plângă de bucurie. Cel mai tare l-a înmuiat cartonul ăla pe care scria „Mecanicul Anului“. Om în toată firea, îl ridica deasupra capului cum fac fotbaliștii după marile finale. Au și mecanicii auto finalele lor, iar în cea care l-a scos câștigător pe Francisc Kasziba au participat 1.500 de meseriași din toată ţara.

Finaliștii au trecut prin examene teoretice, teste grilă online și offline, tot felul de probe practice, au stat chiar și la pupitru, ca la „Știi și câștigi“, să apese pe butonul verde dacă ştiu răspunsul. La ultima probă a concursului, Francisc Kasziba a reparat Citroenul în timp record – 27 de minute. Automobilul a pornit la prima cheie și, iată, acum stă la el în parcare. Nici nu i-a dezlipit abțibildul cu „Mecanicul Anului“, deși a trecut un an de la concurs. N-o să-i aducă treaba asta prea mari modificări în raportul contabil al atelierului său, dar „cade bine la sufletul omului“. Uite, acum e cel mai bun mecanic din România și are și hârtie la mână să dovedească. Nu e lucru puțin să fii cel mai bun în meseria ta.

Trei generații în salopetă

Tatăl lui Francisc Kasziba (dreapta), în atelierul familiei FOTO: Arhivă personală

Francisc Kasziba a fost crescut între meseriași. Tatăl său a fost tot mecanic, iar bunicul – mecanic și el. Nu era uşoară meseria pe vremea bătrânului, se lucra pe maşini agricole mari, pe tractoare şi batoze, căci România era grânarul Europei şi era nevoie mare de utilaje. Atâta nevoie era că, la colectivizare, i s-au luat toate maşinile, exact cum s-au confiscat vitele din grajduri. Dar, pentru că n-avea cine să le conducă şi să le repare, tot pe el l-au chemat la post. Bătrânul Kasziba s-a dus, ce putea să facă? Lucra pe maşinile care fuseseră odată ale lui. Îi plăcea meseria.

Pasiunea asta s-a transmis din tată-n fiu, și tânărul Francisc Kasziba a înțeles că e un lucru bun să ai o meserie la bază. Nu i-a fost rușine să aleagă învăţământul profesional și s-a dus de la Oradea tocmai la Râmnicu Vâlcea, la secţia de mecanici auto. Mai meşterea el pe-acasă, dar prima lucrare temeinică tot la şcoală a făcut-o – a schimbat ambreiajul unei Dacii 1100, treabă serioasă, o ţine minte şi-acum. A absolvit cu ultima generaţie de mecanici auto din comunism, a stat în şcoală cu internat, cantină, erau dotări, iar şcoala încă scotea meseriaşi.

Din ’90, de când a-nceput să lucreze pe salariu, a văzut cum tinerii devin din ce în ce mai dezinteresaţi de profesie. Şi asta cu toate că, astăzi, profilul de mecanici auto de la şcolile profesionale e cel mai căutat de elevii care ies din gimnaziu. Dar Kasziba spune că absolvenţii vin la atelier mai mult ca să ponteze, întâlneşte prea rar câte-un puşti cu adevărat pasionat și dornic să fure meserie. „Culmea, când pe șosele sunt din ce în ce mai multe mașini. În domeniul nostru, nu există să nu ai de lucru, numai să nu vrei să munceşti. E loc pentru toată lumea şi e mare, mare nevoie de forţă de muncă!“, spune Kasziba. Aşadar, unde se pierde entuziasmul tinerilor? Mecanicul arată spre părinţi: „Suntem obişnuiţi să ţinem copiii în puf, vezi Doamne!, să-i ocrotim. Dar nu aşa-i ocrotim. E vorbă veche: trebuie să le dăm undiţa şi să-i învăţăm să pescuiască, nu să le-aducem peştele. Fiul meu, de exemplu, vine şi ne ajută în atelier după şcoală. În vacanţa de vară, a venit în fiecare zi şi, uite, s-a dus în excursie pe banii lui”.

Şi mai e ceva care pustieşte din interior această profesie, crede mecanicul: toţi vor să se modernizeze, să fie occidentali, însă uită pe drum lucrul cel mai important – plăcerea de a lucra. Viitorii meseriaşi află din fişa postului că trebuie să aibă „atenţie sporită la detalii, atitudine pozitivă, proactivă şi orientare către client“. Dar e ceva ce profesorii şi angajatorii nu mai scriu în ghidul tânărului mecanic: „Trebuie să-ţi placă, domnule, să-ţi placă şi să fii curios. Când faci din pasiune, nici nu trebuie să ştii nimic, pentru că vei fi în permanenţă lângă omul care lucrează pe maşină, vei observa, vei întreba. Aşa-nveţi, da! Te pui pe internet şi cauţi, pe Youtube, pe Google, peste tot“, îi sfătuieşte Kasziba pe mecanicii aspiranţi, care-or fi ei.

În atelierul lui Francisc Kasziba din Oradea fac practică elevi de la profesională
În atelierul lui Francisc Kasziba din Oradea fac practică elevi de la profesională

E ceva ce nu-nţelege mecanicul: vede că tinerii sunt descurajaţi din toate direcţiile să se îndrepte către o meserie, cu toate că cei mai căutaţi candidaţi pe piaţa muncii sunt muncitorii calificaţi. Toate aceste constatări îl conduc către o concluzie sumbră: „Toată lumea vrea să facă o şcoală, vrea să facă facultate, iar asta e din ce în ce mai uşor. Dar tinerii ajung să termine o facultate şi să se angajeze în magazin, ca vânzător. Asta pentru că n-au o meserie în mână. Până şi cei care au terminat medicina ajung să vândă medicamente. Ar trebui ca şcolile profesionale că fie mult mai valorizate în sistemul şcolar, e mare, mare nevoie de meseriaşi. Dacă nu, în ritmul acesta, în 10 ani nu vom mai avea cu cine să mai lucrăm!“.

De mecanici va fi nevoie întotdeauna, chiar dacă mașinile se vor schimba, iar motoarele vor lua forma unor procesoare. Pentru a ține în funcțiune vehiculele prezentului și ale viitorului e nevoie de mai mult decât „atitudine proactivă și orientarea spre client“. Cineva chiar trebuie să știe meserie. Iar pentru cei care cred că viitorul e pe două roți, aflați că nu-i chiar așa. L-am lăsat pe Francisc reparând un dric. Morții nu pot fi conduși la groapă pe bicicletă.


Acest articol face parte din campania „România Meseriașă”, proiect realizat cu sprijinul OMV Petrom. Prin programul cu același nume, OMV Petrom susține învățământul profesional din România: își propune să aducă în prim plan importanța meseriilor în dezvoltarea țării noastre și să găsească soluții pentru educația viitorilor meseriași.


Următorul episod al campaniei: Studiu de caz – Bistrița. Lungul drum de la elev la muncitor calificat.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.

Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională: „Ești redusă la funcția ta de a face copii și de a produce plăcere”

Interviuri realizate de Recorder cu 16 politiciene, dar și hotărâri de instanță sau ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), arată că sexualitatea reprezintă tema cel mai des folosită în atacurile la adresa femeilor din politica românească: referințe la viol, la promiscuitate, la folosirea sexului pentru a obține o funcție, la infidelitate. Scopul e să le umilească și să le distrugă reputația.