În urmă cu 15 ani, industria IT din România avea puțin peste 10.000 de angajați. Acum sunt de zece ori mai mulți și produc peste 4 miliarde de euro anual. În spatele acestor cifre se află o poveste ceva mai complexă decât clișeele care spun că suntem cei mai buni la programare și că ne-am transformat într-un Silicon Valley al Europei de Est.

Vom încerca să vă explicăm cum a ajuns industria IT-ului unul dintre principalele motoare ale economiei românești și ce ar trebui să facem mai departe pentru a profita de potențialul uriaș al acestei industrii.

Câteva borne, înainte de a intra în poveste:

• IT-ul românesc are un ritm de dezvoltare atât de accelerat încât cea mai mare provocare nu se află în interiorul industriei, ci în capacitatea statului român de a gestiona explozia acestui sector: sistemul de educație este deja depășit și nu reușește să acopere cererea tot mai mare de specialiști IT. Din universitățile de profil ies anual 7.000 de absolvenți, în timp ce industria IT ar avea nevoie de 12.000.
• Este un deficit care nu se poate rezolva peste noapte, mărind numărul de locuri în universități și în liceele de informatică. Marea problemă o reprezintă lipsa profesorilor care să-i pregătească pe viitorii programatori: diferența dintre salariile plătite în industria IT și cele din învățământ este uriașă, așa că prea puțini tineri informaticieni se îndreaptă spre o carieră pedagogică.
• Pe cei 7.000 de absolvenți care ies din universitățile de profil nu se bat doar companiile care au nevoie de angajați și școlile aflate în căutare de profesori. O parte dintre ei – de obicei cei mai buni – sunt ofertați de marile corporații occidentale și aleg să părăsească România. Iar exodul de creiere nu se limitează doar la tinerii absolvenți: patronii din IT spun că au început să piardă și oameni cu experiență, programatori de peste 30 de ani care aleg să plece din țară nu din motive financiare (salariul mediu net în companiile de IT românești a sărit de 1.500 de euro), ci din dezamăgire față de contextul social și politic în care se află țara.
• Pe lângă criza de programatori de pe piață, industria IT mai are de gestionat și instabilitatea fiscală venită din partea Guvernului. Prin trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, statul a anulat efectul impozitului zero aplicat celor din sectorul IT, una dintre facilitățile fiscale care a contribuit decisiv la dezvoltarea industriei.
• Estimările spun că, dacă va reuși să treacă peste toate aceste piedici și să-și continue dezvoltarea, industria IT poate ajunge, în următorii doi ani, la peste 6 miliarde de euro cifră de afaceri.

CAPITOLUL 1: Cum se naște o industrie de succes

La sfârșitul anilor ’50, România era între primele opt țări din lume care reușise să proiecteze și să construiască un calculator electronic. În competiția sa cu „țările imperialiste”, regimul comunist încuraja sectorul IT așa că Revoluția din 1989 ne-a găsit cu un bazin consistent de specialiști, grupați pe platforma Pipera, unde funcționa Institutul de Tehnică și Calcul. Pentru România a urmat, însă, o perioadă confuză. În haosul primilor ani de democrație, cu un mediu de afaceri orientat spre bișniță și privatizări frauduloase, competențele acestor specialiști păreau inutile și lipsite de perspectivă, așa că cei mai mulți dintre ei au ales să plece. Puținii informaticieni care au rămas, au fost nevoiți să opteze între comoditatea și blazarea unei slujbe în sistemul de stat stat sau înființarea propriei afaceri. Cu bani împrumutați de la părinți și cu firme deschise în sufrageriile apartamentelor personale – așa a pornit industria IT din România, la începutul anilor ’90.

Pionieri precum Radu Georgescu (Gecad Software) sau soții Măriuca și Florin Talpeș (Bitdefender) au avut curajul și răbdarea de a face pași mărunți într-o țară în care toată lumea căuta să se îmbogățească peste noapte. Companiile pe care le-au creat nu doar că au depășit granițele României (Bitdefender are 500 de milioane de clienți din întreaga lume și este exemplu pozitiv în presa internațională), dar au început să miște lucrurile prin puterea exemplului. „A fost un factor de replicare pentru că din aceste inițiative private s-au desprins persoane sau grupuri care și-au pornit mai departe propriile business-uri”, spune Valerica Dragomir, președintele Asociației Naționale a Industriei de Software (ANIS).

Așa se face că, la începutul anilor 2000, când industria IT avea doar 13.000 de angajați și un număr redus de companii importante, au început să apară tot mai multe inițiative, încurajate și de facilitățile fiscale oferite de statul român (în 2003, Guvernul Năstase a decis ca angajații din IT să fie scutiți de impozitul pe venit).

Alex Lăpușan, care în același an terminase Facultatea de Automatică și lucra pentru o firmă de software din București, s-a hotărât să renunțe la statutul de angajat și să-și deschidă propria afacere: „Motivația mea a fost simplă: mi se părea că pot să fac software mai bine decât firma la care lucram și în loc să stau pe tușă și să comentez, am preferat să intru în joc”. Jocul a primit și un nume: Zitec. Companie de software care astăzi are peste 160 de angajați și 4,5 milioane de euro cifră de afaceri. Zitec furnizează soluții software utilizate, între altele, de Agenția Spațială Europeană.

Un an mai târziu, în 2004, Marius Hanganu și Ion Cocan terminau Politehnica și plecau în Statele Unite, să lucreze pentru giganții din Silicon Valley. Iar după un an se întorceau în România, hotărâți să intre în industria IT. „Am învățat care sunt cerințele companiilor din Statele Unite și standardele de lucru de acolo și am integrat toate aceste lucruri în Tremend, firma pe care am înființat-o în România”, ne explică Marius Hanganu. Astăzi, Tremend are clienți din peste 15 țări și o cifră de afaceri de peste 4 milioane de euro.

Astfel de povești, spuse în câteva rânduri dar construite în ani de muncă și perseverență, s-au multiplicat de sute de ori și au construit în România o industrie IT din ce în ce mai puternică. Sunt nume de oameni și firme care pot să nu vă spună nimic, pe care nu le auziți prea des la televizor și pe care nu le găsiți în dosare penale și licitații măsluite. Dar e bine de știut că acești anonimi se află în spatele creșterii economice despre care vorbesc atât des politicienii.

Și alături de ei, în tabloul care a generat explozia industriei IT din România, mai există o componentă: investițiile străine. Mari companii precum Oracle, Accenture sau IBM și-au deschis filiale în România, iar impactul acestor investiții se vede cel mai bine în cifre: 59 % din angajații industriei IT lucrează în firme cu capital străin. „A fost un cumul de factori care au atras aceste investiții: facilitățile fiscale oferite de stat, calitatea oamenilor de aici, integrarea în Uniunea Europeană care a sporit capitalul de încredere al României și în special conjunctura în care companiile din Vest căutau costuri mai mici și inclusiv relocarea unor proiecte în țări în care salariile programatorilor nu sunt atât de mari ca în Occident. Așa au apărut investiții care au ridicat foarte mult industria de IT”, spune Valerica Dragomir (foto).

Puse cap la cap, toate aceste componente au dat naștere unei industrii care pompează, anual, peste 4 miliarde de euro în economia României.

Capitolul 2: Ce ne lipsește pentru a profita de potențialul acestei industrii

Previziunile spun că, în numai doi ani, sectorul IT ar putea ajunge la peste 6 miliarde de euro cifră de afaceri. Însă cea mai mare provocare a industriei este să găsească forță de muncă suficientă pentru a-și susține potențialul de dezvoltare. Companiile ar avea nevoie de 12.000 de specialiști IT pe an, dar sistemul de educație nu este pregătit să susțină această cerere. Din aproximativ 30.000 de liceeni care studiază la profilul matematică-informatică, doar 30 % aleg să studieze în universitățile de profil, care nu produc mai mult de 7.000 de absolvenți anual.

„Sunt foarte mulți copii cu potențial care se pierd pe drum. Dacă în clasa a noua dai peste un profesor de informatică mai puțin competent, atunci dezvolți o aversiune față de disciplină, pentru că la vârsta aia asociezi materia cu profesorul. Dacă profesorul e nașpa, și materia e nașpa. Și adevărul e că majoritatea profesorilor sunt foarte slab pregătiți, îi așezi la calculator și nu știu să facă nimic. Iar asta se trage de la finanțarea sistemului de învățământ, pentru că salariile sunt mici și niciun absolvent de IT nu vine să se facă profesor, când poate să lucreze într-o companie și să câștige câteva mii de euro pe lună”, explică George Trifan, profesor de informatică de la Colegiul Național Tudor Vianu din București.

Trifan (foto) reprezintă o excepție care nu face decât să confirme regula pe care el însuși a enunțat-o. Are puțin peste 30 de ani și, după ce a încercat și postura de angajat într-o companie IT, a ales să fie profesor pentru că se simte mai împlinit la catedră. Își completează veniturile predând la școli private și zâmbește ironic când vine vorba de salariul din sistemul de stat: „Mi-e și rușine să spun cât câștig de la Vianu. Vreo 1.400 de lei. Cine îți vine să predea informatica pe banii ăștia?”.

Afectate de această situație, companiile private încearcă să se implice direct în susținerea sistemului de educație. Asociația Națională a Industriei de Software (ANIS) vrea să finanțeze un program de burse private prin care ar putea sprijini tinerii IT-iști care vor să se îndrepte spre o carieră în învățământ. „Când am fost în vizită la o universitate, mi-au spus că au deschis șase posturi de asistent universitar și nu au primit nici măcar un CV. Mi s-a părut un lucru de o tristețe foarte mare când noi discutăm despre cifra de afaceri a industriei IT, despre numărul de oameni angajați, despre previziunile de creștere… Și am început să mă întreb cine o să asigure fluxul de oameni care vin spre industrie, dacă în zona de educație nu avem grijă?”, spune Valerica Dragomir, președintele ANIS.

Criza de cadre didactice duce nu doar la un număr mic de absolvenți de IT, ci și la un nivel scăzut de pregătire cu care aceștia ies de pe băncile facultăților. Studenții se plâng că programele sunt învechite, iar profesorii depășiți. „Facultatea îi pregătește destul de puțin pe studenți pentru piața de IT. Îmi povesteau niște studenți că au primit ca subiect la un examen «imprimanta cu ciocănele». Și atunci, mulți sunt nevoiți să devină autodidacți și să învețe singuri ceea ce nu li se predă la școală. Există mulți programatori autodidacți, dar ăsta nu e un lucru normal. Normal ar fi ca statul să-i sprijine pe copii să se dezvolte”, spune profesorul George Trifan.

Alex Lăpușan (foto) a trecut prin Facultatea de Automatică și a fost dezamăgit. Spune că materiile aplicate erau inexistente și că foarte puține lucruri învățate în facultate i-au fost cu adevărat utile mai târziu. Acum deține compania Zitec, care are peste 160 de angajați și e într-o continuă dezvoltare. Are nevoie de tot mai mulți programatori, dar știe că sistemul de educație care l-a dezamăgit când era student nu are capacitatea să-i pregătească. „Ce sens are să am așteptări de la sistemul de învățământ când știu că ele nu se vor realiza pe termen scurt. Prin urmare, îți faci planul cu ce găsești. Luăm oameni care sunt încă studenți sau au terminat facultatea și îi trecem prin programele noastre de trainig, internship și așa mai departe, ca să devină specialiști și să intre în echipă. Da, școlile nu ne prea ajută, dar părerile de rău nu ne încălzesc cu nimic”.

În această penurie de IT-iști bine pregătiți, companiile încearcă să-și păstreze angajații oferindu-le cât mai multe avantaje: salariile sunt din ce în ce mai mari, la birou există spații de recreere, iar programul este flexibil. În unele cazuri, angajații primesc chiar și acțiuni la firma în care lucrează, pentru a le stimula randamentul și atașamentul față de companie.

[adinserter block=”1″]

Și totuși nu este de ajuns pentru a stopa exodul de creiere către Occident. George Trifan lucrează cu olimpici la informatică și înțelege cel mai bine cât de greu este să ții un IT-ist bun în România: „Industria IT de la noi oferă salarii tot mai bune și asta îi face pe tineri să se mai gândească când vine vorba de plecarea din țară. Dar nu pe cei mai buni! Cei foarte buni își iau lumea-n cap și pleacă pentru că vor o societate în care să se dezvolte normal. Dacă un olimpic la informatică se întoarce de la o competiție internațională, e ascultat la biologie și i se pune nota doi, că n-a știu euglena verde. Apoi ajunge la facultate și vede aceleași metehne: profesori blazați, care nu vor decât să-și păstreze normele și care au susținere de la partid sau de la primărie. Și automat se creează dorința: vreau să plec, să scap!”.

Din interiorul industriei lucrurile se simt în același fel. Iar cel mai grav semnal este că emigrarea a devenit o opțiune și pentru programatorii cu experiență. Valerica Dragomir ne explică: „Motivele pentru care specialiștii IT pleacă din țară nu mai sunt legate strict de nivelul salarial. Sunt legate de alte lucruri care țin de contextul social-politic. Diferența este că nu mai pleacă doar absolvenții de facultate, încep să plece oamenii în jur de 35 de ani, care au un background, au un nivel de experiență în joburile lor, dar care au copii și se uită la ce se va întâmpla cu copiii lor. Și pentru asta preferă să plece în altă parte”.

Capitolul 3: Cât de buni suntem, de fapt, la informatică

E ușor și comod să reduci succesul unui domeniu la o sumă de clișee. Vedem industria IT dezvoltându-se și ne place să credem că suntem o nație de informaticieni talentați și un Silicon Valley al Europei de Est. Oamenii din interiorul industriei refuză să alimenteze aceste legende, pentru că ele nu fac decât să acopere problemele care le împiedică dezvoltarea. „Preferăm poveștile de succes pentru că e ușor să ne identificăm cu ele. Și atunci vedem numai vârfurile, tinerii care câștigă medalii la olimpiadele de informatică. Dar asta nu ne transformă într-o țară plină de informaticieni”, spune Alex Lăpușan.

Realitatea este că, raportat la totalul populației, avem IT-iști puțini, iar numărul lor este în scădere. Oricât ne-ar plăcea să credem altceva, rămânem o țară în care miniștrii își trec în CV-uri competențe de Microsoft Word. Și dacă nu ne ferim să le vedem, există și statistici care ne arată exact unde suntem: mai exact pe ultimul loc în Europa în clasamentul competențelor digitale. Conform Europe’s Digital Progress Report (EDPR), doar 28 % dintre români depășesc un nivel de bază, în timp ce media UE este 56 %. Iar asta nu e relevant doar pentru industria IT, ci pentru un viitor tot mai apropiat în care majoritatea meseriilor vor necesita cunoștințe elementare de informatică.

Începând cu anul școlar 2017-2018, Ministerul Educației a introdus o oră de informatică începând cu clasa a cincea, în toate școlile din țară. N-a explicat și cum va găsi profesori suficient de pregătiți pentru a preda aceste ore de informatică, mai ales în zonele rurale.

Așa că atunci când analizăm dezvoltarea industriei IT e bine să ținem cont și în ce condiții s-a realizat: într-o țară cu un sistem de educație ineficient și cu o populație vag alfabetizată din punct de vedere digital. IT-ul din România nu putea crește altfel decât mizând pe partea de servicii (așa-numitul outsourcing). Fie și numai pentru asta suntem departe de a fi un Silicon Valley al Europei de Est. „Noi, din interiorul industriei, nu considerăm că suntem în acel model. În Silicon Valley există foarte mulți bani alocați pentru cercetare-dezvoltare și se creează în primul rând produse, în timp ce peste 90 % din industria IT românească este formată din outsourcing”, spune Valerica Dragomir.

Pe scurt, outsourcing-ul este atunci când o companie externalizează un serviciu software către o altă companie. Poate să fie o componentă din softul care se folosește pe mașini, o componentă dintr-un soft de aviație, un program de e-learning, un site de rezervări. Cea mai mare parte a firmelor românești de IT au început așa: cu contracte de servicii pentru companiile din Occident. Inclusiv Bitdefender, cea mai mare companie românească de IT, a fost la început o firmă de outsourcing, pentru ca apoi să dezvolte un produs (antivirusul Bitdefender) care se vinde astăzi în zeci de țări din întreaga lume.

„Outsourcingul e o etapă normală, care ne-a ajutat să ne formăm o educație anteprenoprială. Să fii serios, să livrezi la timp… Cred că acum e important să creștem generații noi de firme care să ofere valoare adăugată și în zona de produs. E dificil și pentru că piața locală este mică și nu permite firmelor să testeze anumite produse și apoi să iasă cu ele afară”, explică Alex Lăpușan.

Piața locală este mică și pentru că statul român întârzie să investească în informatizarea administrației publice, deși s-a angajat să o facă. Adoptată în 2015, Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România prevede ca, până în 2020, 35 % din cetățeni să utilizeze sistemele de e-guvernare. Când a pornit programul eram la 8 %, iar ultimul raport Europe’s Digital Progress Report pe 2017 arată că, în loc să creștem, am coborât la 6 %. Asta în condițiile în care avem o industrie IT cu firme care și-au dovedit competența pe piața externă, dar pe care statul român refuză să le folosească pentru tehnologizarea instituțiilor publice.

România este pe locul 28 în Uniunea Europeană (din 28 de state membre) în clasamentul țărilor cu cele mai folosite programe de e-guvernare

Alex Lăpușan spune că dacă statul ar face aceste investiții alocând contractele într-un mod transparent, nu doar că ar îmbunătăți interacțiunea cetățeanului cu administrația, dar ar stimula și dezvoltarea firmelor IT din România: „Dacă instituțiile statului ar organizat licitații corecte și ar permite accesul unor firme sănătoase, nu doar al celor abonate la contracte publice, acest firme ar putea să-și dezvolte și aptitudinile de dezvoltare a unui produs. Să înțelegi ce soft poate fi folosit într-o instituție și să-l poți vinde și către alte țări. Dar trebuie să existe și voință politică pentru asta. Bani vedem că există, firme de software avem, așa că lucrurile ar putea fi destul de simple”.

Până se hotărăște dacă vrea sau nu să-și informatizeze instituțiile, statul român face revoluții fiscale prin care bulversează, între altele, și planurile de dezvoltare ale industriei IT. Prin trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat se anulează efectul impozitului zero pentru cei care lucrează în acest domeniu. Măsura fusese luată de Guvernul Năstase, în 2003 și a contribuit decisiv la dezvoltarea industriei. Acum, costurile companiilor cresc, iar instabilitatea fiscală nu înseamnă doar recalculări de bugete, ci și o lipsă de predictibilitate care destabilizează planurile pe termen lung și alungă investitorii. Guvernul încearcă să repare lucrurile anunțând o nouă schimbare: o ordonanță de urgență prin care statul se obligă să suporte parțial contribuțiile fiscale ale angajaților din IT.

În interiorul industriei, toate aceste schimbări sunt urmărite cu neîncredere și dezamăgire. Din birourile lor de sticlă, decorate cu vegetație artificială și canapele colorate, antreprenorii din IT completează lista problemelor cu care se confruntă adăugând instabilitate fiscală lângă ineficiența sistemului de educație și criza forței de muncă. Iar după ce trag linie se încăpățânează să creadă că industria IT va continua să crească, pentru că nicio țară nu-și poate permite să ignore tehnologia informației atunci când își construiește viitorul.

Printre IT-iști circulă o anecdotă care spune că întrebarea „ce meserie ai vrea să aibă copilul tău?” a devenit, astăzi, inutilă. Pentru că meseriile copiilor noștri nu s-au inventat încă.