DOCUMENTAR RECORDER. Catedrala Umilirii Neamului

Duminică, 25 noiembrie 2018: zeci de mii de români au venit la București să trăiască pe viu un eveniment istoric și au aflat că istoria nu e de nasul lor.

Deși au străbătut sute de kilometri pentru a participa la sfințirea Catedralei Naționale, catedrala le-a apărut ca o himeră învăluită în ceață, pe care au fost nevoiți să o privească din depărtare, urcați pe garduri și împrejmuiți de jandarmi.

La slujbă au avut acces doar clerul, politicienii și cei care s-au remarcat prin sponsorizări generoase. Oamenii de rând au rămas în stradă, îndurând frigul și înghesuindu-se unii într-alții.

Între ei și Biserică n-a fost doar o distanță prea mare. Au fost și limuzinele somptuoase, și turbanele cu sclipici, și paturile moi de la Marriott, unde prelații au fost cazați și invitați la agapă.

Catedrala și-a deschis porțile abia după orele amiezii, când credincioșii veniți din țară plecaseră deja spre autocare: dezamăgiți, înghețați și derutați de imensitatea bulevardelor.

În urma lor a rămas o imagine simbolică pentru Anul Centenarului: imaginea unui neam blestemat să fie umilit și tratat cu dispreț de instituțiile care ar trebui să-l slujească. Mai jos este cronologia unei zile istorice. Însă istoria nu e întotdeauna glorioasă și sfântă.

Reporteri: Cristian Delcea, Iulia Marin, David Muntean, Alina Păduraru, Andrei Udișteanu, Laurențiu Ungureanu, Mihai Voinea

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.