Au învins!
Opriți-vă, cetățeni, din orice ați întreprinde! S-a dat verdictul (care nu e definitiv) în cazul șpăgii pentru tovarășul general doctor Gabi Oprea – via tovarășul general doctor (sigur că da, și el) Neculai Onțanu. Până acum, nu e de pușcărie, nici vorbă: s-a prescris șpaga, să fie primit.
Și iată, dacă nu-l vedeți deja, și epilogul la cazul Oprea: a fost parcat (fără coloană oficială), tace și scapă. Pe burtă, înainte marș!
Nu există domeniu mai răsfățat mediatic decât Justiția în România. A făcut și a dres… Și nenumărate imnuri de slavă s-au ridicat către Justiția noastră.
DNA, de exemplu, a fost o instituție susținută în ciuda atâtor evidențe că e, totuși, ceva putred și în Danemarca (ați uitat, oare, cloaca de la Ploiești?). Întâi-stătătoarea instituției a plagiat și ea, dar mai puțin, așa, gen 4%.
Și totul din disperarea perfect legitimă că hoții din politică (principalul adversar, just) scapă nepedepsiți. Și, ce credeți, scapă? Își pierd averile? Că nu le pierd. Au și ei încredere în Justiție și merg mai departe. Cât despre tagma judecătorilor… Mâini curate?
E cazul să mai cadă puțin din poleiala și de pe măreața Justiție română. Funcționează și ea cum funcționează celelalte părți componente ale acestui ansamblu debil care e statul român. Bun-venit în realitate.
Nu există băieții răi și fetele bune, există însă toți acești cetățeni gri care produc bani pentru sistem, iar apoi se evaporă pe alte planete, de exemplu Belgrad. Ce mai face Sebi Ghiță? E bine, sănătos? Tot la piscină?
Nu ne aflăm, deci, în fața unui simplu gest urât al Justiției din țara noastră. O rătăcire? Un derapaj? Verdictul e verdict și instituțiile trebuie respectate, bineînțeles. Ceea ce nu ne împiedică să constatăm că nu s-a făcut dreptate în România.
Justiția n-a făcut dreptate cum sistemul de sănătate nu ne-a făcut să ne simțim mai bine și cum Educația n-a produs educație. Justiția, această floare-de-colț, această neprihănită fecioară, s-a înșurubat în mentalul colectiv drept ultima noastră speranță. Singura! Cum e posibil?
Există acest defect de logică: dacă nu aplauzi ca foca Justiția, rezultă că servești la masa interesului infractorilor. Nu e doar o simplă eroare de raționare. E o greșeală istorică. Poziția corectă e să vezi răul acolo unde e, chiar și când pare răul cel mai mic. Desigur, în cultura noastră de țară de mărunțiș, a nu fi radical, dacă nu chiar isteric, înseamnă a abdica, a pactiza cu inamicul. Slavă, deci, fără filtru critic, Justiției?
Nici vorbă: pentru că, din nou, în România nu s-a făcut dreptate! S-a făcut altceva: pârtie pentru noile generații de analfabeți cu academii la bază. Dar nu doar lăcomia ne ține aici, pe loc, pe ultimul loc în tot ceea ce contează.
Nu. La mijloc e și prostia care decurge în incompetență. Iar metastazele sunt de găsit de la înaltele ministere până la micile primării de țară.
Dihania
E bine de știut că suntem pe primul loc și la instabilitate guvernamentală. Un an rezistă un ministru în funcție, în medie. La Educație, Sănătate, Apărare, Afaceri Interne, Afaceri Externe, Transporturi – încă mai puțin. Ce viziune poți să ai în această continuă rotire a cadrelor, unul și unul?
Ați văzut, deci, vreo politică publică încărcată de o minimă coerență? N-ați văzut, pentru că nici nu aveați cum să vedeți, când singura idee care #rezistă în acest carusel din vârf este trage cât poți și fugi. Dihonie politică? Nu numai.
Explicația e mai adâncă: dihania din administrație. Funcționarii noștri cei de toate zilele și de toate epocile, ei, cei care rămân.
Micul funcționar, marele funcționar, bugetarul milionar. Fără ei nu-i aveam nici pe Elena Udrea, nici pe Dan Voiculescu. E drept că fără ei nu am mai fi trăit în România.
Pe scurt: statul român așa cum este el sculptat astăzi este, în egală măsură, opera lor. Tot uitându-ne la păpușile din politică, să nu-i uităm nici pe ei: sfoara păpușarului. Cât despre păpușar, un amănunt: au existat jafuri în România fără implicarea serviciilor secrete? (cum, nu vă mai amintiți de Bancorex?, de SAFI?, de FNI?, de Hexi Pharma).
Să nu cădem însă în conspirații de colțul mesei. Păpușarul nu are doar acest chip. Nu. El este rezultatul nepăsării noastre. Nu suntem chiar atât de altfel: toate statele fără societate aici sfârșesc.
Și uite, dacă mai vreți încă o explicație, atunci aflați că această credință perfect mediocră este cea mai răspândită la români. Credința că toți fură și că prost să fii să nu…
Ducem așadar lipsă de oameni care să se opună. La toate nivelurile și de fiecare dată. Cu alte cuvinte, ducem lipsă de caractere.
Altfel, se știe că suntem și deosebit de inteligenți, drept dovadă această societate strâmbă, putredă, marcată de atâtea inegalități că e foarte greu să o deosebești de o oarecare altă adunătură de barbari din trecerea timpului.
